Buchetul mamei
De ziua ta măicuţă,
Făcut-am un buchet,
Din flori de primăvară,
Din cer senin de vară
Şi din inimi din piept.
Avram Roxana, cls. a VIII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Maimuţa
Maimuţa e foarte uşor dresată
Şi de cercetători căutată,
Mai des în circ e întâlnită
Şi de oameni îndrăgită.
Pomul ei cu fructe adorat,
Este bananierul încărcat,
De care nu se desparte niciodată,
E lumea ei fermecată.
Barbu Daniel, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Martie, luna bucuriilor
Martie e un mărţişor,
Inimă de copil,
Zâmbet de mamă,
Puritatea ghiocelului,
Cer de acvamarin,
Parfum de crin,
Viaţă nouă-n fericire,
Iubire şi nemurire.
Barbu Daniel, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Prinţesele aurului
Cea mai mare e regina,
Apoi matca şi albina;
Dar acei ce dorm sătui...
Trântorii vrei să le spui?
Dacă le priveşti pe toate,
Cât sunt de organizate,
Zici că-i şantier, uzină,
Cu o ordine deplină.
Ele aleargă prin grădină
Şi culeg dulceaţă fină,
Aur galben fac din ea,
Hrană şi medicamente-n viaţa ta.
Barbu Daniel, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Paştele
Paştele a venit
Şi bucurie ne-a gătit,
Domnul Iisus de Paşte a biruit,
Pe mulţi El a mântuit,
Apoi la ceruri s-a suit
Şi un loc ne-a pregătit.
Barbu Daniel, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
COLIERUL MALEFIC
Era cândva, demult, o prinţesă
ruptă din soare ce îşi avea castelul la marginea unui sat.
Într-o zi întâlni un bătrân:
– Bună ziua prinţesă.
– Mulţumesc dumnitale.
– Poţi să-mi spui cum ajung în sat,
te rog?
– Da, ocoleşte plopii şi
urmează apoi drumul drept şi vei ajunge.
– În schimbul bunătăţii tale îţi
ofer un colier.
Colierul primit o transformă pe zână
într-un dinozaur ce a început să distrugă satul până ce un
prinţ ghici cum stau lucrurile şi îngropă colierul.
În locul unde a fost îngropat a
răsărit o pădure de rubin, fermecată, pădure de care
nimeni nu se putea apropia.
Barbu Teofil, cls. a VIII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Renaştere...
Aş vrea să fiu o barcă,
Să mă scufund în mare;
Aş vrea să fiu de gheaţă,
Să fiu topită de soare.
Aş vrea să fiu o umbră;
Şi totuşi... o lumină!
Aş vrea să fiu, dar nu ştiu,
Mă simt ca o enigmă...
Nu mai sunt eu!
E altcineva;
Eu am murit demult...
Nu mai sunt fata aceea!
Aş vrea să fiu o floare
Să mă ofilesc în toamnă,
Să mor la iarnă
Şi să renasc din nou...
La primăvară!
Blidariu Carmen, cls. a XII-a
Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu
Există iubire, dar nu aici
ci... Undeva sus!
Sunt veacuri în care
Am căutat iubirea,
Am găsit doar tâlhari
Ce mi-au smuls nemurirea.
Inocenţa... cu zâmbet cald
Mi-au luat-o mişeii!
Iar în ochi au apărut scântei de ură
Pentru ei; mi-am dăruit iubirea,
Pentru ei...
Lacrimi sărate şi amare
Ce ar forma un imens ocean
Tot pentru ei am vărsat, sălbatice fiare.
Sufletu-mi e trist, acum toate-s clare,
Pentru mine, niciodată, nu e nimic,
Nu mai visez iubiri,
Visez mereu dezamăgiri.
Toţi poartă acelaşi „Nu“ ascuns
Într-o inimă împietrită
În care zâmbetu-mi, pieptu-mi
A pătruns.
Vroaiam doar ochii lui,
plini de nopţi de mai,
Vroiam mâini calde
sortite să mă mângâie;
Visam verzi cai…
Prea sus să mă ridice
S-ating orizontul
Cu buzele nerăbdătoare
El, cu El să se tânguie…
Visam că priveam bolta,
Construiam case din stele
Îmbrăcată în albă manta,
Eram mireasa gândurilor mele.
Ah! Cât amar am simţit
Când am căzut şi m-am lovit
Da! acum m-am trezit,
Nu mai am nimic… săracă sunt.
Timpul picură rouă,
Privesc spre cer, plouă
El… doar El mă iubeşte
Şi plânge cu mine…
Există iubire, dar nu aici
Ci undeva sus;
Acolo se-mplinesc visele,
Se-mplinesc iubirile,
Dar nu aici, ci…
Undeva sus!
Blidariu Carmen, cls. a XII-a
Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu
Toamna vieţii
Munţi înalţi ca frunzele de toamnă,
Pe cărări triste şi răzleţe,
Se duc şi nu se mai întorc,
Frumoşii ani din tinereţe...!
Omul este ca o luntre,
Sufletul lui e pirat
Şi ocean îi este viaţa,
Iar mormântul îi e port.
Boldea Petronela, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Vara de azi şi de mâine
Peste deal şi lunca joasă,
Soarele-i acum stăpân,
Toată lumea e la fân,
Nimeni nu mai stă pe-acasă.
Numai câte-o bătrânică,
Cu păr alb şi paşi mărunţi,
Prin ogradă merge desculţă,
Cu nepoţeii de mânuţă.
Pe-acel deal, cu faţa-ntinsă,
Aud omul cu coseşte,
Firu-n brazde se păleşte,
Soarele totul ofileşte.
Iar din crâng, e la răcoare,
Vitele ies la păşune,
Copiii zburdă şi fac glume,
Pân' ce soarele apune.
Toate trec în astă viaţă,
Nimic, veşnic nu rămâne,
Toate-s ca o slabă aţă,
Nu şti, ţine până mâine.
Boldea Petronela, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Paştele de primăvară
Florile-nfloresc,
Păsărelele sosesc,
Cucul cântă:
Primăvară te iubesc!
Este sărbătoare,
Câmpul a-nverzit,
Paştele-a sosit,
Hristos ne-a mântuit.
Boldea Petronela, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Marea şi cerul
Eu la mare am plecat,
Soarele am salutat
Şi în apă am intrat,
Albastră era ca cerul,
Oare sunt frate şi soră?
După ce-am înotat vreo oră,
Am păşit pe nisip,
Dar ochii spre ea am aţintit
Şi-am văzut că ea zâmbeşte,
Ochiul după cer roteşte,
Ea-i prinţesă şi prinţ el,
Valu-n joc le e copil,
Haide cu toţi să-i privim!
Buga David, cls. a VI-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
PAŞTELE, SĂRBĂTOARE SFÂNTĂ
Paştele este cea mai importantă
sărbătoare creştină a anului, este un simbol al bucuriei,
al luminii soarelui.
Sărbătoarea Paştelui poate fi
asociată şi cu primăvara. Retrezirea naturii la viaţă
simbolizează tocmai noua viaţă pe care creştinii au
câştigat-o prin crucificarea şi învierea lui Iisus.
În fiecare casă se simte
sărbătoare. Atât casa cât şi grădina îmbracă haine
noi. Curăţenia, venirea iepuraşului cu cadouri, vopsirea
ouălor,lumina Învierii, această noapte sfântă nu poate să
treacă fără să trezească un sentiment de dragoste,
iubire.
Îmbrăcaţi în haine de
sărbătoare mii de oameni cu lumânări aprinse ce dansează
feeric înconjoară biserica de trei ori spunând apoi :HRISTOS A ÎNVIAT!
Această formulă de salut se va spune
40 de zile până la Înălţarea Domnului.
Sărbătoarea Paştelui
durează trei zile .În prima zi familia alături de cei dragi ciocnesc
ouă roşii care simbolizează sângele lui Iisus Hristos
vărsat pentru omenire. Roşul simbolizează sângele.
În cea de-a doua zi se merge la cimitir,
se pomenesc morţii şi se dau de pomană ouă şi cozonaci
în amintirea celor dragi.
Înconjuraţi de familie, cu masa
plină de bucate alese, cu coşul plin de ouă viu colorate
toţi spunem din tot sufletul:
- HRISTOS A ÎNVIAT!iar răspunsul este:
- ADEVĂRAT A ÎNVIAT! ca recunoaştere
a tainei Învierii Domnului Iisus.
Călău Maria
Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu
Clasa a VII-a
ÎN FRUNTEA CLASEI
A sosit toamna! Frunzele îngălbenite cad
din copaci formând un uriaş covor maroniu ce ne conduce spre începutul
unui nou an şcolar. Odata cu începerea şcolii am avut, spre bucuria
mea o surpriză plăcută. Am fost aleasă şi anul acesta
şefa clasei. Din momentul în care am aflat că eu voi contribui la
organizarea festivitaţilor, excursiilor şi luarea iniţiativelor
în această privinţa m-am bucurat foarte mult, dar totodată mi-am
dat seama că am o responsabilitate majoră.
Acum, sunt în clasa a VII-a şi colegii
mei au hotărât ca şi anul acesta să fiu elevul ce îi va ajuta cu
părerile şi sfaturile mele pentru bunul mers al clasei.În acest
colectiv al clasei a VII-a toţi colegii ne înţelegem bine
comunicăm şi ne ascultăm părerile şi ideile pentru a
face opţiuni cât mai favorabile clasei noastre. Anul acesta
aş vrea ca împreună să organizăm excursii în diverse locuri
pe care nu le-am vizitat şi de asemenea mi-ar plăcea să
înfiinţăm un grup prin care să respectăm natura cu
frumuseţile ei, să învaţăm să ne bucurăm de ea
protejând-o de diverse poluări.
Ne vom numi "GRUPUL VERDE" şi
împreună vom contribui la strângerea deşeurilor şi plantarea
diverşlori arbuşti.
Sunt născută în zodia RACULUI, zodie
ce mă caracterizează, fiind o persoană sociabilă,
veselă, cu simţul umorului. Nu-mi place cearta şi doresc să
fiu mereu înconjurată de prieteni.
Nu vreau să-mi dezamăgesc colegii,
iar faptele mele să dovedească că nu s-au înşelat
alegându-mă şefa clasei.
Călău
Maria
Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu
Clasa a VII-a
PARADISUL
SUFLETULUI MEU
Ziua de 8 MARTIE, este un deosebit prilej
pentru a exprima sentimentele de dragosteşi afecţiune pentru
cea mai iubită persoana de pe pământ, mama.
Chipul ei blând, privirea caldă şi
plină de înţelepciune mă veghează din primele mele clipe de
viaţă şi îmi inspiră bunătatea şi căldura
sufletească ce o caracterizează. Un simplu zâmbet de pe chipul ei îmi
redă o bucurie nemărginită încărcată de linişte
şi bună dispoziţie.
Mama mea, este regina sufletului meu,
fiinţa care m-a crescut asemenea unei raze de soare ce creşte
desmierdând cu blândeţe un gingaş ghiocel încurajându-l
să-şi scoată căpşorul firav din stratul imaculat de
nea.
Sufletul ei plin de bunătate şi
înţelepciune cuprinde în adâncul lui atâta dragoste care mi-o
dăruieşte învăluindu-mă într-o imensă mantie de
afecţiune ce-mi fură simţurile presărându-mi viitorul cu
petale de trandafiri din iubirea ce mi-o poartă.
Dumnezeu mi-a creat o mamă minunată,
care nu îmbătrâneşte niciodată, cu zâmbetul din raze de soare,
cu inima din aur pur. În ochii ei văd stele strălucitoare, iar în
obraji trandafiri roşii.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că
această minune mi-a dăruit-o mie.
Călău Maria
Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu
Clasa a VII-a
COPILĂRIA
Niciodată n-am să uit
Locul unde m-am născut
Pe mama care sta-n prag
Aşteptându-mă cu drag.
Aud şi acum glasul ei care
mă-nvaţa
Să fac lucruri bune în viţă.
Adevărul spus e sfânt
Minciuna-i cuvânt exclus
Şi să fiu înconjurat
De prieteni buni şi adevăraţi.
Călău Maria
Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu
Clasa a VII-a
Profesorul model
Doamna Dirigintă … aceste cuvinte au
pentru mine un sens major. Prin ele, admiraţia şi
calităţile ei de un dascăl deosebit mă fac să o aleg
ca profesorul meu model.
Îmi amintesc cu emoţie începutul noului
ciclu din viaţa de elev. Soarele tomnatic cu razele lui domoale îmi
încălzea inima care bătea cu putere. Teama şi emoţia au
dispărut ca prin minune văzând chipul doamnei diriginte.
Frumoasă, blândă şi duioasă, ca o icoană vie, cu vocea
ei caldă şi plină de înţelepciune îmi trezeşte
întotdeauna sentimente de linişte şi siguranţă.
Sufletul meu este încărcat de vise
şi speranţe când mă aflu în preajma ei datorită
căldurii sufleteşti şi bunătăţii ce o
caracterizează.
Ca o rază de soare ne
călăuzeşte mereu învăţându-ne lucruri folositoare în
viitor.
Doamna diriginta mi-a deschis cu multă
dragoste porţile cunoaşterii , mi-a dăruit cheia
înţelepciunii şi împreună cu colegii suntem o adevărată
familie, iar pentru mine este a doua mea mamă.
CU UN DASCĂL BUN ÎN
FRUNTE,
ŞCOALA MERGE ÎNAINTE !
DÂNDU-NE MEREU
POVAŢĂ
SĂ FIM FOLOSITORI ÎN
VIAŢĂ!
Călău Maria
Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu
Clasa a VII-a
Ghiocelul şi Baba Iarna
Din surâsul soarelui se ivi,
Ghiocelul, o minune,
Dar Baba Iarna-l zării,
Peste el norii cernu,
Cu fulgi mari, dar el văzu,
Că nu-i glumă şi se-ascunse,
Ea îl vede, îl urmăreşte,
Ce-ai cu mine? el o-ntreabă,
Nu-i răspunde, dar o-nvinge,
Soarele şi-un ghiocel.
Cornean Claudiu, cls. a VI-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Mărţişor ceresc
O mamă am şi o iubesc
Şi-I voi da un dar ceresc,
O floare de mărţişor,
Din suflet ţesut cu dor,
Fericirea să-i zâmbească
Şi în jocu-i s-o poftească.
Denisa Petraş, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Primăvara
Primăvară, primăvară,
Nu vi şi la noi în ţară?
Să ne aduci ghiocei
Albi, frumoşi şi mititei.
De iarnă ne-am săturat,
Că-n zăpadă ne-ngropat,
Doar cu haine groase, groase,
Mai puteam ieşi din case.
Acum noi te rugăm să vi,
Să pui soarele pe cer,
Să îl alungi pe ger
Şi să nu mai fugi de la noi.
Denisa Petraş, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Răsăritul
Era vacanţă. Bucuroasă că
nu mai merg la şcoală, m-am ridicat din pat şi mi-am luat
hainele de casă. M-am spălat pe dinţi, pe faţă şi
m-am dus afară.
Eram la bunicii mei, iar câmpiile erau atât de
frumoase, pline de flori, parfumate de vânt.
M-am aşezat lângă un pod de flori.
Un arc sângeros de lumină, crescu în răsărit şi
săgetă inima cerului. De la lovitură, apăru pe cer o
formă sferică ce lumină tot pământul. Această
srălucire se numeşte răsărit. Lumina ce apare din cele mai
ascunse şi adânci prăpăstii umple pământul şi
toată făptura de bucurie. Toţi oamenii de la ţară şi
toate animalele urmăreau acest spectacol zilnic. Florile, trezite de noile
haine din raze de soare stau drepte asemnea reginelor.
Răsăritul se pare că este raiul
pe pământ.
Acesta a fost primul răsărit
văzut de mine, răsărit care m-a uimit şi încă mă
uimeşte.
Dragan Alexandra Diana, cls. a VI-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Iarna
Iarna este-o bucurie,
Ne umple de veselie,
Ne face mai buni,
Ne face mai drepţi
Şi ne-aduce bunătăţi,
Chiar pe toate le păstrăm
Şi ne bucurăm.
Iarna este-o bucurie,
Ne umple de veselie!
Ne jucam şi ne distrăm,
Lumea toată-o explorăm.
Drăgan Alexandra Diana, cls. a VI-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Natura
Codrul se întunecă
Noaptea se coboară,
Apa se aude-ncet,
Printre ramuri păsările zboară.
Seara, zgomote ciudate
Se aud din mijlocul pădurii,
Florile sunt mângâiate
De fenomenele naturii.
Stelele şi luna de pe cer
Par ca nişte pete de lumină,
Adunate ca şi un cârcel
Strălucesc ca inima senină.
Dimineaţa se aude iară
Cântecul scumpei privighetori.
Mi-amintesc de astă dulce vară,
Cum era pădurea, plină de culori!
Drăgan Alexandra Diana, cls. a VI-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Steaua
Undeva, acolo sus,
Într-un colţ nemaivăzut,
Stă pitită-o mica stea,
Îndurând şi aşteptând.
Soarele, văzând aceasta,
Aduna aştri cu mii,
Încercând să îi găsească
Pacea şi puterea sufletească.
Însa, el, nu reuşi
Şi veniră-atunci cu mii
Îngeri şi planete multe
Îndrumându-l s-o ajute.
Si de-atunci, micuţa stea,
Vrea să-i ştim cu toţi povestea,
S-o-admirăm şi s-o iubim.
Pentru că o mica stea
Poate-ajunge cineva!
Dragan Alexandra Diana, cls. a VI-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Chipul mamei mele
Chipul mamei mele este ca de înger. Ochii ei
ca două smaralde negre, strălucesc în noapte. Părul ei
roşcat, moale şi sclipitor mă face să mă înalţ la
cer. Faţa ei e catifelată. Buzele ei îmi alină obrazul şi
în fiecare zi mă liniştesc.
Ea este o fire liniştită,
glumeaţă, jucăuşă, fapt ce se reflectă în
blândeţea chipului.
Mama este şi o bună
bucătăreasă. Cu ochii ei adânci îmi înţelege gusturile
şi îmi pregăteşte cea mai delicioasă mâncare.
Chipul mamei mele e în permanenţă cu
mine, în sufletul meu.
Dragan Alexandra Diana, cls. a VI-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Un zâmbet cât primăvara
A sosit primăvara. se simte parfumul ei
în sufletele noastre. Primul ghiocel a înflorit şi ne-a vestit că
suntem în luna culorilor, în luna lucrurilor pe care toată lumea le
îndrăgeşte, în luna în care sunt multe evenimente. Aceste evenimente
sunt foarte importante.
Primul eveniment este începutul
primăverii. Simbolulul lunii martie este mărţişorul, al
nostru dar frumos pe care îl dăruim şi îl primim totodată.
Acest mărţişor are ceva aparte.
Culorile lui sunt asemenea bogăţiilor primăverii. Are acea
delicateţe, acel lucru pe carte îl întâlneşti la oameni. Parcă
atunci când îl iei în mână zâmbeşte şi îi vine să sară
pe obrazul tău să îţi dea un sărut dulce pe care să
nu-l uiţi niciodată.
Domnul Mărţişor are o soră
pe nume 8 Martie. Şi acea zi este specială, deoarece este ziua mamei,
ziua în care ne arătăm sentimentele mamelor noastrre, dragostea care
le-o purtăm, dăruindu-le flori colorate, frumos parfumate, vorbe
dulci care le umple sufletul de bucurie. Este de ajuns să-i spui numai
atât: „Te iubesc, mămica mea dragă!“. Aceste cuvinte îi aduc un
zâmbet cât primăvara de mare. Multe bucurii, fericire, lucruri frumoase are
în inimă acea lună de basm.
Dumneavoastră, Martie, sunteţi acea
primăvară specială, acea fiică, frumoasă şi
bogată care face pe toată lumea să zâmbească şi
să fie fericită. Aceste lucruri vreau să ţi le adresez doar
ţie, aceste vorbe dulci spuse cu toată dragostea, spuse din tot
sufletul.
Primăvara este cel mai frumos anotimp,
deoarece, odată cu venirea ei, aduce luna martie, care va fi mereu o
lună specială pentru toată lumea.
Luna martie va fi mereu acea lună de basm
şi de culori. Iubesc anotimpul primăvara şi totodată cu ea
luna ghioceilor!
Haba Beatrice, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Paradisul copilăriei
Un fluture se vede din depărtare,
Aduce în spinare mireasmă şi culoare,
Pătează şi pictează-ntregul
univers,
Acesta-i paradisul la care tu visezi.
Prinţi, prinţese, regi şi palate,
Parcă din carţi şi poveşti
decupate,
Lipite-ntr-un basm real
Unde fiecare are rolul principal.
Prinţesa-i un frumos buchet de flori colorate,
Cu petale mici, frumos parfumate.
Încearcă să te-adoarmă cu acel miros,
Făcându-te să simţi acel vis...
Acel paradis frumos...
Prinţişorul, norişorul moale, mic
şi pufos,
Stă alături lângă soare, amândoi
zâmbind voios.
Plăpumioara cea senină, de veselie
plină,
Veghează acea lume de mireasmă şi
culoare,
Aşternându-şi visele şi amintirile,
De sus de la depărtare...
Culoarea şi fericirea stăpâneşte acel
paradis,
Imaginaţia şi visarea e de neatins,
Odată renăscut acel tărâm de culoare...
Acel tărâm de vis...
Va avea mereu un final de poveşti fericit!
Haba Beatrice, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Oare?
Oare magia şi visarea sunt cele mai importante?
Oare adevărul şi minciuna au fiecare rostul
ei aparte?
Oare lacrimile şi zâmbetele duc spre un nou
început?
Oare realitatea şi ficţiunea formează o
poveste cu final fericit?
Oare atunci când te simţi singur, simţi
că nu mai trăieşti?
Oare când ajungi să-ţi îndeplineşti un
vis simţi că nu a fost vis?
Oare când îţi pui aceste întrebări te
gândesti că poate
nu există un răspuns concret pentru ele?
Oare când ajungi sa afli răspunsurile te
simţi altfel?
Oare când afli că a fost în zadar să pui
aceste întrebari
la care poate nu ai găsit răspuns simţi
că ţi-ai pierdut timpul?
Oare oamenii au găsit răspuns la toate
întrebările?
Oare s-au gândit că nedumeririle nu au
capăt?
Oare au ajuns să trăiască toate
răspunsurile acelea?
Oare...?
E cam greu să găseşti răspuns la
fiecare întrebare...
să trăieşti fiecare răspuns...
să simţi că acel răspuns te-a
facut să nu mai fii aşs de nedumerit.
E cam greu când vezi că pe zi ce tece vrei
să ai răspuns la orice întrebare...
Oare toată lumea simte aceleaşi lucruri?
Oare?
Haba Beatrice, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Copilăria... o parte din noi… o parte din
viaţa noastră...
„Aşa eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa cred
că au fost toţi copiii de când e lumea asta şi pământul,
măcar să zică cine ce-a zice…“ (Ion Creangă)
Copilaria... ce cuvânt sublim... ce cuvânt magnific... un cuvânt care,
atunci când îl pronunţi simţi că există la nesfârşit,
simţi că niciodată nu se sfârşeşte. Cu toţii am
dorii acest lucru, am dorii ca să fim mereu copii, să trăim în
lumea jocurilor, în lumea poveştilor, în lumea copilăriei.
Atunci când eşti copil, atunci când trăieşti în lumea
minunată a copilăriei simţi că trăieşti la
nesfârşit, simţi cum o parte din tine a renăscut, simţi
că trăieşte într-o lume de basm, de poveste, unde prinţii
şi prinţesele înving cu dragostea lor răul, unde
imaginaţia, culoarea şi fantezia este stăpână, şi
toate doar în acel tărâm, în acel paradis.
Doar când eşti copil simţi cu adevărat tainele
copilăriei, simţi cum inima-ţi tresare din piept când auzi acest
cuvânt, copil…
La vârsta cea fericită, când priemeşti o jucarie eşti în
culmea fericirii, când primeşti bomboane, dulciuri, simţi cum dulceaţa
din ele îţi inundă sufletul şi te fac să pretuieşti
parfumul copilăriei.
Fiecare, după ce a trecut de această etapă a
vieţii, ar vrea să întoarcă timpul înapoi pentru a mai gusta
aroma bomboanelor, fiecare cu câte o poveste, pentru a resimţii parfumul sentimentelor
de început, dar nu se poate...
Timpul trece, toate aceste lucruri trec odată cu el. Trece atât de
repede totul, încât mereu ai aceeaşi întrebare „De ce trece timpul
aşa de repede… ca şi apa care curge din izvorul rece şi
cristalin, parcă în căutarea nemuririi?“
Odată cu trecerea timpului, simţi cum acea parte din tine,
inocenţa, trece şi ea.
Trec, trec repede anii copilăriei… Trec repede momentele în care
ai simţit că trăieşti cu adevărat, că nu le vei
da drumul niciodată, nu le vei lăsa să se despartă de tine,
că mereu veţi rămâne două trupuri, dar cu o singură
inimă.
Trecând de această etapă, numită vârsta cea
fericită, încă te gândeşti la amintirile de odinioară cu
nostalgie şi cu toate că ai încercat să le pătrunzi din nou
esenţa, îţi lipseşte o coardă de la vioara vieţii,
coarda copilăriei şi nu îţi mai rămâne decât să le
păstreazi acolo într-un colţişor, un colţişor de unde
nimeni şi nimic nu le va putea lua.
Când eşti copil nu-ţi pasă de ce se întâmplă în
casă, cuvântul probleme nici nu există pentru tine „Ce-i pasă
copilului, când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce
poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i framântă alte
gânduri pline de îngrijire...“ (Ion Creangă). Copilul îşi vede de
joaca şi de copilaria lui.
Copilaria, pot spune, e ca şi un bol de cristal, dacă nu ai
grijă de el se sparge. Asa că pretuieşte-o! Mâine sau mai
încolo…peste ceva timp îţi va fii dor.
„Aşa eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa cred
că au fost toţi copiii de când e lumea asta şi pământul, măcar
să zică cine ce-a zice…“ (Ion Creangă)
...Citind acest citat parcă simţi din nou copilăria,
simţi cum te cheamă la ea, dar e prea târziu, ea va trăi
după ce s-a pierdut în timp doar în imaginaţie, doar în vis, doar în
suflet şi cu toate acestea toţi vom rămâne mereu copii,
măcar undeva, acolo, în adâncul fiinţei noastre.
Copilaria este singurul paradis pierdut… este o parte din noi, o parte
din viaţa noastră. Ea va exista mereu în inimile, sufletele,
minţile noastre, va fi singurul lucru de care toată lumea îşi va
aminti cu drag şi de care vor fi legaţi tot restul vieţii!
Frumoasă este acea parte din viaţa unui om, frumoase sunt
amintirile ei, frumoasă este ea, copilăria!
Haba Beatrice, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Discursul elevilor de clasa a VII-a la primirea cheii
de la absolvenţii clasei a VIII-a
Cele mai frumoase clipe, clipele ce nu pot
să fie uitate niciodată, acum s-au terminat. Cheia care deschidea mii
de gânduri şi vise acum deschide o nouă viaţă, viaţa
de adolescent, deschide treapta spre care veţi păşi în
continuare, treapta care vă face să simţiţi cum anii de
liceu vă strigă şi vă aşteaptă cu braţele
deschise, dar să nu uitaţi niciodată aceste minunate dar şi
unice clipe din aceşti opt ani.
Noi, colegii voştri mai mici, vă
promitem să avem grijă de această cheie a noii vieţi
aşa cu aţi făcut şi voi şi vă urăm succes pe
dumurile noi ale vieţii.
Haba Beatrice, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Toamna
Noapte lungă, mohorâtă,
Stele, perle, aţi fugit,
Norii fumurii alungă,
Lumina nopţii,
Acum ea e frunze ruginii.
Jicu Petronela, cls. a VI-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Povestea ghiocelului
Două zâne,
Una rea şi una bună,
Reaua făcu din cea bună,
Cu o vrajă un ghiocel,
Vezi! Noroc că el crescu,
La geamul unui prinţ,
Dar prieten cu iarna
Nu-ngheţă, şi zâna rea
În primăvară îşi pierdu vraja.
Kiş Daniela Alexandra, cls. a VI-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Coroniţa iubirii
8 Martie a venit,
Ziua mamei a sosit,
Un dar a primit,
De la fiul ei iubit.
Mamă, azi, de ziua ta,
Îţi dăruiesc iubirea mea,
Ghioceii au răsărit,
Iubirea ta a înflorit.
Mărţişoare de flori,
Iubire, fericire, veşnice zori,
Le-am împletit într-o coroniţă,
Pentru scumpa mea măicuţă.
Mîţu Raul, cls. a VIII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Când Sfinţii vor veni
Când sfinţii vor veni,
Din cer vor cădea stele mii
Ca să lumineze frumos,
Vestea lor despre Hristos.
Vin în nopţile cu lună
Să ne-aducă-o veste bună,
C-a-nviat un Fiu frumos,
C-a-nviat Hristos!
El nu ne lasă în pustiu
Şi alungă cerul cenuşiu,
El e singura fiinţă
Ce ne împlineşte fiecare dorinţă.
Cu toţii la biserică venim,
Sfânta Împărtăşanie de la El să o
primim,
Hai să-I cântăm frumos,
Hai să-I cântăm Lui Hristos!
Oniţoiu Andrada, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Îngerul meu
Am un înger păzitor,
Drag şi călăuzitor,
Aceasta e mama,
Mama mă călăuzeşte
Şi-ntotdeauna-mi şopteşte
„Mami te iubeşte!“
Mama m-a călăuzit,
Şi-ntotdeauna mi-a şoptit:
Noroc, succes şi altele,
Să-mi reuşească faptele,
În gând eu ţin glasul ei
Şi în mână poza ei.
Oniţoiu Andrada, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Steaua mamei
Pentru mama a răsărit o stea,
O stea minunată, frumos colorată,
Cu ea în fiecare dimineaţă,
Încep o nouă viaţă.
Ea este prinţesa mea,
Doamne, te rog ai grijă de ea,
Ţine-o să mă crească mare,
Să am dimineaţa o rază de soare.
Oniţoiu Andrada, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Iubitorilor de geometrie,
Jocul figurilor în poezie
Floare geometrică
Pun un dreptunghi în picioare
Sus un cerc, nu foarte mare,
Şi opt jumătăţi de roată
Şi-a ieşit o floare-ndată.
Locomotiva
Fac din cercuri patru roate,
Un dreptunghi pun peste toate,
Alt dreptunghi pun peste stivă,
Coşul de locomotivă.
Pun o roată mai micuţă,
Sub cabina lui Miluţă,
Care de pe-acum vă spun,
E mecanic foarte bun.
Moţ Gălbui
Cercul, capul cel rotund,
Corpul e un ou prelung
Ce-are două aripioare
Şi cu ele vrea să zboare.
Un cioc, ochi, două picioare
Şi pe cap un mic cucui;
Puişorule să-mi spui
Nu cumva eşti Moţ-Gălbui?
Oniţoiu Andrada, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Rumpinel
Rumpinel, un gândăcel,
Micuţ cât un cercel,
A văzut încă din zori
Triste şi uscatze flori,
Păsărele călătoare
Luându-şi traista în spinare...
Şi foarte trist, Rumpinel
Priveşte lung către cer,
- Soare, soare frăţioare
- Greu o fi la iarnă oare?
Oniţoiu Andrada, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Cea mai minunată profesoară
Este început de primăvară
Soarele începe să răsară
Soare e şi a mea profesoară
Când vine dimineaţa la şcoală.
Despre cine vă vorbesc?
Pe profesoara de fizică preamăresc,
Avem cu ea miercuri şi joi
Şi ea e bună cu noi,
E frumoasă, e deşteaptă,
Gânditoare, aranjată,
Mereu râd, glumesc cu ea,
Minunată-i profesoara mea.
Oniţoiu Andrada, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Sinceritatea
Tu sincer trebuie să fii,
Sincer cu prietenii,
Sincer tu să fi cu toţi
Fii sincer cât de mult poţi.
Fii sincer cu tine,
Căci e foarte bine,
Nu te amăgi, nu te minţi,
Cum te-nvaţă şi părinţii.
Fii sincer mereu,
Cu cei din jurul tău,
Fii sincer de la-nceput,
Căci n-ai nimic de pierdut.
Oniţoiu Andrada, cls. a VII-a
Ziua ploioasă şi curcubeul
Era o zi frumoasă de vară. Soarele
părea un disc rotund, arzător, trimiţându-şi razele
către pământ. Era cerul senin. Cristina se juca pe afară cu
prietenele ei şi cu drăgălaşul Pretty,
căţeluşul ei. Se jucau baschet.
Dintr-o dată, nişte nori negri ca şi
cărbunele au apărut pe cer. Soarele puternic se ascunse printre nori.
Începuse să plouă amarnic. Dar ploaia era caldă şi de
vară. Copii începuseră să sară prin bălţi ca
nişte puişori în puţ. Mama Cristinei, doamna, Ana Popescu, era
foarte strictă în privinţa jocului, însă înţelegându-l,
îşi amintise de ea când era copil, îşi amintise cum sărea cu
sora ei prin bălţi uriaşe de noroi şi le lăsase în
pace a se juca liniştite.
Ploaia nu înceta şi, desigur, nici joaca. Se
jucau ca doi îngeraşi pe norii pufoşi…
Timpul se scurse repede şi ploaia luase
sfârşit. La capătul lumii se produse parcă, un curcubeu minunat.
Culorile lui erau: roşul ca vinul, galben ca bomboana, albastru ca cerul
şi desigur, mare ca merele coapte. Copiii erau uimiţi de falnicul
curcubeu. O adiere uşoară de vânt le flutură părul în aer.
Apoi începură să cânte cântecul „Curcubeu frumos“, până ce veni
noaptea. Luna apăruse pe cer. Stelele străluceau minunat.
Cristina ieşise în curte, împreună cu mama
sa pentru a privi stelele. Dintr-o dată apăru o stea
călătoare. Cristina îşi puse o dorinţă. Dorinţa
era ca mâine să plouă. Apoi Cristina intrase în casă şi se
aşezase pe pat soba dădea o căldură fermecătoare,
fantastică. Cristina visase că mersese până la capătul
curcubeului şi găsi un spiriduş cu o oală de aur care i-a
spus o ghicitopare, iar ea a ghicit-o şi a primit oala de aur.
Peşterean Daniela, cls. a V-a
Magia lunii martie
E mărţişorul,
Primăvara iubirii,
Ghiocelul vieţii,
Albul, puritate,
Roşul e amor,
Împletesc primăvară,
Împletesc ghiocei,
Suflete deschide
Luna vieţii veşnice,
Atinge inimi,
Mângâie lacrimi
Şi aduce senine flori.
Ramona Gherescu, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Mărţişorul
pentru mama
Mamă, eu de ziua ta,
Sufletul meu îţi voi da,
Am cules din primăvară,
Flori să-ţi dau şi-un
mărţişor,
Sufletu-n acest dar mi-am îmbrăcat
Şi cu drag eu ţi l-am dat,
Cu-n sărut pe-al tău obraz,
Şi-un trandafir frumos ca tine,
Cu mult drag de la mine.
Stan Evelina Nicoleta, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Îngerul din vis
Era o zi magică. Eu făcusem o
excursie într-o pădure feerică, de basm.
Era plin de flori, pomii zâmbeau frumos.
În timp ce mă plimbam pe lângă un
pârâu cu apă strălucitoare, a apărut lângă mine o
fiinţă gingaşă ca un copil mic. Era îmbrăcat în alb
şi mi-a spus că de acum el va deveni cel mai bun prieten al meu,
îngerul meu păzitor.
Ca prin farmec un zgomot ciudat mă
trezea, ceasul deşteptător...
Am visat. Aşadar copilul blând era
îngerul meu din vis.
Tiba Cosmin Alin, cls. a V-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Mărţişorul
împletit de primăvară
Este ziua mărţişorului, ziua în
care băieţii şi fetele cumpără
mărţişoarte şi le dăruiesc persoanelor dragi.
Eu mă gândeam ce mărţişor
să-i dau mamei de 1 Martie. Mi-am luat prietenele şi am plecat
să cumpărăm mărţişoare. Am colindat toată
piaţa în căutarea mărţişorului, dar nu am găsit
niciunul potrivit pentru mama, căci erau prea artificiale, din plastic,
metal, sticlă...
Când era gata să renunţ, o
vânzătoare venită în ultimele momente a expus nişte raze de
soare, nişte mărţişoare naturale, împletite din inima
primăverii, un zâmbet de primăvară, un fir de iarbă, o
haină de floare, de fapt, mărţişorul perfect pentru mama
mea.
Tilneac Bianca, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Copilăria, singurul paradis pierdut
“Ce-i
pasă copilului, când mama şi tata se gândesc la neajunsurile
vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâne, sau că-i
frământăalte gânduri pline de îngrijire…»
Stau
şi mă gândesc ce scurtă e viaţa unui om! Viaţa
fiecăruia e precum o stea. Începutul e când apare pe cer, când
străluceşte precum un soare pe cerul înnorat sau senin, iar când
încet dispare neajutorată precum văpaia unei lumânări. Iar ea
pare mai frumoasă atunci când străluceşte cu putere pe bolta
cerească, acea parte numită, copilărie.
Fiecare
om o data în viaţă a ştiut ce înseamnă să fi copil,
să facă lucruri specifice copilăriei, să
preţuiască şi să trăiască fiecare clipă ca
şi când ar fi ultima.
Copilăria,
un simplu cuvânt, dar care poate spune multe, care ne duce pe un alt
tărâm, ne trimite într-o lume fermecată, unde totul este vesel, este
atât de pur, de sincer şi de nevinovat.
Pentru
un copil fiecare sărbătoare se apropie cu mare bucurie, atunci când
de Crăciun suntem fermecaţi de bradul pe care-l găsim
împodobit, de mirosul cozonacilor proaspăt scoşi din cuptor, de
primul fulg de nea ce ni se topeşte în palma noastră mică, de
serile în care mergeam la colindat învingând omătul mare, iar
Paştele… Paştele este o sărbătoare preţuită, o
sărbătoare plină de veselie, când uliţele satului răsunau
cu urările:“-Hristos a înviat!” , “Adevărat c-a înviat!” , iar
oamenii ciocnesc ouă roşii.
Totul
ni se pare atât de frumos la vârsta copilăriei… fiecare rază de
soare, fiecare curcubeu ce apare după ploaie, fiecare zâmbet, fiecare
adiere, totul… dar totul ne va rămâne întipărit în minte şi în
suflet, şi ne va însoţi mereu în fiecare clipă a vieţii
noastre. Căci, copilăria e ca un fulg de nea ce se lasă purtat
pe aripile vântului până ce ajunge să se izbească de
pământ, şi atunci după câteva secunde se va topi şi totul
va dispărea, toată frumuseţea lui se va pierde ca şi când
nu ar fi existat niciodată.
Copilăria
e ca o floare, care se lasă mângâiată de razele calde ale soarelui,
care ne împrospătează viaţa cu mirosul ei dulce şi fin, dar
la fiecare adiere a vântului o petală se desprinde
şi
se lasă dusă pe alte tărâmuri, până când floarea va
rămâne solitară.
Totul
e aşa de frumos când eşti privit prin ochii unui copil, când fiecare
zi începe şi se termină cu un zâmbet, când sufletul ne este curat
şi plin de bucurii.
“
Aşa eram eu la vârsta cea fericită,şi aşa cred că
au fost toţi copiii de când îi lumea asta şi pământul,
măcar să zică cine ce-a zice…”
Elev:
Popescu Ana Maria
Clasa a VIII-a
Grup Şcolar
Industrial,
Oţelu
Roşu,
Crăiasa de argint
Îmbrăcată ca o zână
Peste câmp, ea e stăpână!
S-a gătit de sărbătoare,
Parcă pleacă la serbare.
Este iarna, fata dragă!
Cine este-n haina albă?
Ea se aşterne pe câmpii
Şi îi face fericiţi pe copii.
Fiecare fulg de nea,
Aduce bucuria,
O craiasă de argint,
Ce o port mereu în gând.
Ea ne aduce ninsori
Şi frumoase sărbători.
Elev:
Popescu Ana Maria
Clasa a VIII-a
Grup Şcolar
Industrial,
Oţelu
Roşu,
Floarea prieteniei
Prietenia este-o floare rară,
Să fii prieten e un mare dar.
Aşa descoperi pentru prima oară
Că mâna ce-o întinzi nu e-n zadar.
Să-nseninezi o frunte obosită,
Uşor să mângâi tâmplele ce ard
Să strângi la piept fiinţa ostenită
Să-i fii alături cu un suflet cald.
Şi să-l ajuţi să-nfrunte
supărarea
Cu-o vorbă bună să-i alini durerea,
Dar şi atunci când are bucurii
Prieten adevărat mereu să-i fii!
Elev:
Popescu Ana Maria
Clasa a VIII-a
Grup Şcolar
Industrial,
Oţelu
Roşu,
Zâmbet de copil
Aş vrea să rămân copil pentru
totdeauna,
Să construiesc castele de nisip,
Să plutesc pe aripile fericirii,
Să nu simt clipa despărţirii.
Aş vrea ca totul să nu se
sfârşească,
Să pot zâmbii ca odinioară,
Să pot visa la ce-i mai bine,
Să pot spera că-mi voi avea
părinţii mereu lângă mine.
Aş vrea să fiu mereu aşa,
Să sper că nu mă voi schimba,
Să fiu mereu răsfăţată
Şi de părinţii mei adorată.
Elev:
Popescu Ana Maria
Clasa a VIII-a
Grup Şcolar
Industrial,
Oţelu
Roşu,
Dragostea
Dragostea
e cel mai sincer şi pur sentiment, însă poate să fie
confundată cu o simplă atracţie.
Dragostea
adevărată, puţini oameni au norocul să o întâlnească.
Acest
sentiment este cel mai frumos care poate exista, este cel care te umple de
fericire, este cel care te face să vezi viaţa cu ochi mai buni, chiar
şi atunci când viaţa este grea.
Dragostea
nu poate să fie cumpărată nici cu toţi banii din lume.
Tocmai din această cauză unii oameni săraci material sunt atât
de fericiţi alături de partenerul lor, iar cei bogaţi se
miră cum de există atâta fericire şi dragoste în lipsuri, când
ei cu toată averea lor nu au găsit-o.
Dragostea
adevărată este o floare rară, puţini oameni au şansa
de a o descoperii în această viaţă. Unii nu-I înţeleg
sensul dacă-I întrbi despre existenţa ei.
Îmi
doresc ca toţi oamenii să descopere esenţa dragostei.
Simion Simina, cls. a
VIII-a
Şc.
cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Mărţişorul
Este 1 Martie, primăvara a sosit. Zilele geroase ale
iernii au trecut. Primele semne ale anotimpului renaşterii îşi fac
intrarea, sfioşii ghiocei. În aer pluteşte un miros
primăvăratec. Zumzetul de gâze ne cântă dându-ne impresia
că suntem într-un basm. Grădinile prind viaţă, dând
naştere la firul crud al ierbii.
Vântul
adie uşor, soarele străluceşte asemenea unor diamante pe cerul
limpede ca lacrima.
1
Martie, luna „Mărţişorului” este o
sărbătoare tradiţional românească a primăverii, a
prospeţimii, a bucuriei. Firul alb se împleteşte cu cel
roşu şi astfel îl dăruim celor dragi.
Puritatea
şi nevinovăţia sufletească ne învăluie în aceste zile.
Ne trezim la viaţă parcă odată cu natura, în inimile
noastre fiind numai bucurie. Renaşterea aceasta ne dă tuturor putere
şi speranţă pentru tot ce e în jur. Mărţişoarele
sunt simboluri aducătoare de noroc şi bunăstare.
Cu
toţii ne bucurăm de primăvară, care după părerea
mea este anotimpul în care te uiţi şi văzând frumuseţea
deplină parcă desprinsă dintr-o poveste te întrebi: Oare este
adevărat ce văd? Oare nu visez? Răspunsurile găsindu-le la
fiecare podoabă a primăverii. Pentru mine totul pare minunat
oferindu-mi liniştea sufletească, dar şi o imensă bucurie,
prin intermediul căreia spun: Bine ai venit primăvară!
Lazăr Raluca, cls. a VIII-a
Grup Şcolar
Industrial,
Oţelu
Roşu,
Ziua mamei
Mirosul îmbietor al frezilor, al zambilelor, şi cel al narciselor
îmi aduc aminte că a venit primăvara şi odată cu ea, ziua
ta, mamă.
În dar aş vrea să primeşti acest buchet de cuvinte
spuse din tot sufletul. Pentru mine eşti fiinţa cea mai
sublimă şi cea mai sfântă. Chiar dacă nu tu mi-ai dat
viaţă nu contează, consider că nu e mamă persoana
care-ţi dă viaţă şi mai apoi te lasă, ci persoana
care te creşte. Îmi eşti mereu alături în toate problemele. Îmi
dai sfaturi când am nevoie de ele, mă cerţi când greşesc şi
mă îndemni spre bine.
Îmi eşti atât o mamă, cât şi o prietenă
adevărată. Zilele alături de tine sunt cele mai plăcute. Cu
glasul tău duios, cu privirea ta caldă mă îndemni să fac
numai fapte bune, să învăţ, iar mulţumirea ta îmi umple
sufletul de bucurie. O clipă nu m-aş gândi ca ochii tăi cei
negri să plângă, ca faţa ta să fie arsă de lacrimile
amare. Suntem nedespărţite, numai ţie pot să îţi spun
ce este în sufletul meu, bucuriile şi uneori tristeţea ce ne
apasă. Însemni totul pentru mine, nu ştiu ce aş face
fără sfaturile tale, cu siguranţă nu m-aş descurca,
însă tot tu ai fost persoana care m-ai învăţat să fiu
sigură pe mine, să am
încredere în tot ce
fac. Sper că acest buchet de cuvinte să ajungă la sufletul
tău şi să-ţi şoptească cât de mult te iubesc.
În
ultimele rânduri aş mai vrea să-ţi mulţumesc enorm pentru
tot ce-ai făcut şi faci pentru mine. Îţi urez un călduros: La mulţi ani!
MĂMICO, TE IUBESC!
Lazăr Raluca, cls. a VIII-a
Grup Şcolar
Industrial,
Oţelu
Roşu,
Chipul doamnei diriginte
Era o zi de toamnă. O zi specială pentru
mine:începutul unui nou ciclu, cel gimnazial.
Paşii mei se îndreptau sfioşi spre
şcoală. Locul unde patru ani i-am petrecut cu doamna
învăţătoare, iar următorii patru îi voi petrece cu doamna
dirigintă.
Mi-era teamă de ce mă aştepta. Am
păşit în sala de clasă, iar privirea mi-a fost furată de
chipul deosebit al doamnei diriginte. M-am aşezat în bancă dându-mi
seama de când am cunoscut-o că vocea ei caldă şi duioasă
mă va încuraja mereu, ca o rază de soare ce ajută din
răsputeri creşterea unui gingaş ghiocel.
Acum, după doi ani petrecuţi împreună
mi-am dat seama că are multe calităţi deosebite, este un
profesor model. Privirea ei plină de înţelepciune îmi oferă
siguranţa pe care doar ea mi-o poate da .
Îmi este un model în viaţă şi în
viitor, datorită felului de a se comporta cu noi.
Mai avem doi ani de petrecut împreună, în care
mă voi bucura la fel de mult de ea, de calitaţile ei şi în
care voi sta în preajmadumneaei cu multă admiraţie şi
plăcere!
Roi
Karmina
Clasa a VII-a, Grup Şcolar
Industrial,
Oţelu Roşu
Mama , fiinţa cea mai dragă...
Ce sentiment ne învăluie sufletul şi un chip sfânt ne apre în
faţa ochilor când rostim cuvântul «mamă». O privire
caldă şi ocrotitoare ne urmăreşte fiecare pas al
vieţii.
Mama este fiinţa căreia îi suntem datori cu un
respect profund , dându-ne cel mai frumos cadou pe care îl putem privi cu inima
deschisă: viaţa. Atunci când ne simţim nesiguri, când ne
este frică şi nu avem lângă noi persoana de nadejde vrem ca
langa noi sa se afle mama ,fiinta
cea mai draga si sa ne ofere ceea ca numai ea poate in modul cel mai sincer
si curat sa ne ofere.Orice copil vede in mama lui o fiinta mareata , fara
de pacat , puternica precum o stanca in marea involburata si totusi in
acelasi timp o fire blanda , o zana ce a coborat din taramul basmelor pentru a
fi
alaturi de noi.As putea spune ca mama este un inger trimis din cer
pentru a ma ajuta sa trec peste greutatile vietii , fiindu-mi alaturi
atunci cand am nevoie de sprijin.
Glasul ei melodios imi strabate inima si mi-o umple de
bucurie , fericire , privirea sa este blanda , luminoasa iar sufletul plin de
bunatate si intelegere.
Imi ramane doar sa ii multumesc pentru toata dragostea ,
grija pe care o poarta pentru mine si ar fi bine ca toti copiii din lume sa isi
faca
mamele cat se poate de fericite sau macar sa incerce acest lucru si sa
nu le dezamageasca niciodata.
Roi
Karmina
Clasa
a VII-a
Grup Şcolar Industrial,
Oţelu Roşu
În aşteptarea musafirilor
Sofia şi Albert Chiţ, doi şoricei din minunata câmpie
înverzită şi-au propus să organizeze o petrecere de bun venit
pentru noul şoricel, care abia s-a mutat în câmpie.
Pregătirile erau în toi, Sofia pregătea masa pentru
invitaţi, în timp ce Albert împărţea invitaţiile. Albert
veni în fugă acasă, trase uşa după el şi spuse cu o
voce înfricoşată:
- Sofia, cu siguranţa va veni sfârşitul lumii!
- De ce? Ce s-a întâmplat?
- O rază neagră care întunecă soarele se îndreaptă
spre noi! zise Albert
- Aşa ceva este imposibil. Lasă-mă să văd,
spuse Sofia, care încerca să deschidă uşa care părea
că se blocase.
O voce groasă striga de după uşă:
- Au, au, încetează, îmi striveşti nasul!
- Cine e acolo? Spuse Sofia.
- Sunt eu, ursul Bruno, am auzit că veţi da o petrecere
şi eu n-am fost invitat!
După ce spuse acestea, ursul izbucni în plâns.
- O gata, gata, îl linişti Sofia. Dacă vrei poţi veni
şi tu la petrecere.
Noaptea se lăsase peste tot, iar petrecerea putea începe.
Toţi invitaţii au venit, chiar şi ursul Burno, iar
Albert a plecat să-l aducă pe noul şoricel. Toată lumea era
pe fază, Albert ajunse cu şoricelul, iar toată lumea
strigă:
- Bun venit, şoricelule!
La care acesta spuse:
- Regret, eu nu sunt şoricel, ştiu ca seamăn cu unul,
dar sunt arici cu urechi lungi.
Ariciul plecă şi toată lumea se uita cu dispreţ la
Albert şi Sofia.
Mihuţ
Casiana, Clasa a
V-a
Grup Şcolar
Industrial, Oţelu Roşu
Pădurea proaspăt înflorită
Intr-o dimineaţă când soarele şi-a arătat primele
raze portocalii peste somnoroasa natură am plecat într-o excursie
împreună cu prietena mea Ana prin pădurea de la marginea
oraşului.
Aerul proaspăt al dimineţii se îmbrăţişa cu
mirosul pădurii proaspăt înflorită, cu mirosul mugurilor de
primăvară.
Parcă ne aflam într-un paradis pământesc.
Izvorul susura peste iarba proaspătă încărcată de
un covor de ghiocei şi viorele ca un clopoţel.
După ce am gustat acea apă magică am pornit spre inima
pădurii unde am descoperit lumea micilor vieţuitoare. Aici am
făcut un lung popas admirându-le jocul.
Spre seară am pornit înapoi către oraş purtând în
suflete mirosul pădurii proaspăt înflorite.
Vigh Laura Izabela, cls. a VII-a
Şc.
cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Gânduri
Dacă aş
putea aş cumpăra toate florile din lume pentru a vedea diferenţa
dintre zâmbetul mamei şi sclipirea florilor.
Preda Sebastian
cls. a VI-a
Şc.
cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Cântec
Noapte bună, puişor,
Dormi cu îngerii, somn uşor,
Iar Arhanghelul Gavril
Va sta cu tine până vei adormi.
Noapte bună, puişor,
Stelele să-ţi cânte-n cor,
Iar tăcuta, blânda lună,
Să-ţi aducă vise într-o cunună.
Corici Mirona
Cls. a IV-a, Gen 1
Flori şi culori de Paşte
Iarna a asfinţit
În culori de curcubeu,
Primăvara a venit.
Spre cerul albastru infinit
Privirea se înalţă,
Căci Paştele a sosit.
Natura s-a îmbrăcat
În verde, alb şi roşu;
Hristos a înviat!
Pentru noi e scară spre cer
Din flori şi culori,
Veşnică viaţă şi mister.
Corici Mirona
Cls. a IV-a, Gen 1
Bucurie fără margini
Vreţi să vă spun ceva adevărat?
Iisus a înviat!
Şi pe toţi ne-a bucurat.
Este o minune! Aşa ceva
Nu se va mai întâmpla.
Este cu adevărat,
Adevărat minunat!
Hristos a înviat!
Corici Mirona
Cls. a IV-a, Gen 1
Dreptul la familie şi la joacă
Orice copil de orice naţionalitate, religie, sex,
culoare are dreptul la o familie, la o mamă, la un tată, să
simtă cu adevărat că cineva îi iubeşte.
Familia este cea mai importantă ramură a
societăţii.
În general copii de culoare nu prea simt dragostea
şi afecţiunea familiei din cauza sărăciei care îi
macină.
În ţările occidentale unde este o mare
putere financiară, copiilor li se îndeplinesc toate dorinţele. Cu
toate acestea, chiar şi în ţările cu mare putere
financiară, există şi copii care duc lipsă de dragostea
adevărată a unei mame sau a uniu tată.
Sexul copilului este un factor important, deoarece
încă se mai vând copii, sunt abandonaţi, deoarece nu sunt
băieţi sau fete, cum şi-au dorit părinţii.
În unele ţări sărăcia îi
îndeamnă pe părinţi să-I trimită cpiii la cerşit
sau furat, răpindu-le copilăria, libertatea, dreptul la joacă.
La joacă toţi ar trebui să fim egali,
chiar dacă unul are o situaţie financiară bine organizată,
chiar dacă suntem de alte religii sau alt sex.
Din păcate şi la joacă este rasism.
Toţi cei de culoare sau mai grăsuţi sunt înlăturaţi,
batjocoriţi, spre amuzamentul celor albi şi înstăriţi.
Factorii care influenţează comportamentul
unui copil ar putea fi stilul de muzică, hainele, mânarea…
Este important să ştim cum ne alegem
prietenii, pentru a nu ajunge să facem parte din găşti de
cartier ce ne influenţează negativ comportamentul, făcându-ne
să abandonăm şcoala, să săvârşim infracţiuni
şi să fim stigmatizaţi în societate.
Din joaca greşit înţeleasă se pot
întâmpla deseori accidente. Chiar şi în literatura română sunt astfel
de exemple. De pildă scriitorul Ion Creangă în opera Amintiri din
copilărie arată cum dintr-o joacă ce depăşeşte
limitele firescului, răstoarnă un bolovan din vârful dealului care
dărâma casa Irinucăi de la Broşreni şi omoară o
capră.
Aşadar este bine să ştim cum să ne
jucăm, cum să folosim libertatea jocului pentru a ne
îmbogăţii copilăria şi a ne dezvolta personalitatea.
Hogea Sebastian
Cls. a VIII-a C, Liceul Teoretic Traian Doda, Caransebeş
Inima mea
Bună ziua mamă,
Bună ziua înger,
Astăzi am venit
Să-ţi dăruiesc ceva.
Tu ai fost mândră
De inima mea
Şi eu ca un înger
Inima-mi îţi voi da.
În 1 Martie,
Un mărţişor
Îţi voi da,
Inima mea,
Dragă mama.
Muguraşii
Un miracol, Muguraşii,
Ce iubeşte copilaşii,
E atâta de interesantă,
Căci a luat-o clasa-ntreagă,
Ea e plină de mister,
Şi te poartă-n zbor etern.
Balaşcă Romina Vetuţa, cls. a VI-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Zâna Nopţii
Noaptea era întunecată şi
înăbuşitoare, noapte de toamnă întristată. Norii negrii
sărutau crestetele dealurilor şi se ciogneau în văzduh, aducând
ploaia.
Sculându-mă din pat şi
uitându-mă pe geam, am văzut că cerul era mânios şi tuna.
Tunetele erau luminate de fulgere. Fulgerele semănau cu nişte
palaturi strălucitoare.
Începuse să ploaie cu găleata. Norii
mânioşi transformară picăturile de ploaie în gheaţă.
Ele luminau noapte ca un şirag de diamante.
Din nori prinsese a se contura un chip de
zână ce-şi înveşmântă trupul cu un fulger, îşi puse la
gât un şirag din picături de diamant şi coborî spre pământ.
Ajunsă aici, făcu un semn şi natura ce gemea tăcu, ploaia
încetă, norii se înseninară, stelele se grăbeau să-i
facă cunună şi luna să-i ţese rochia de bal.
Era Zâna Nopţii.
Imagini minunate
Într-o zi de vară când eram în
vacanţa mare, am plecat la o mătuşă din partea mamei.
Acolo m-a întâmpinat o fată de vreo
doisprezece ani. M-a impresionat foarte mult părul ei creţ şi
şaten. Era lung, lăsat pe spate şi în el parcă i se
reflectau ochii ei căprui ca duoă nuci uscate.
După cum mi-a vorbit mi-am dat seama
că este o fată bună. Ea m-a învăţat un joc foarte
interesant, un joc pe care nu o să-l uit niciodată.
Jocul se numea: Imagini. Erau munţi,
ape, flori, ţări ce trebuiau aranjate. Cine reuşea să le
aranjeze câştiga.
Barbu Lidia,
cls. a VI-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Simbol
Azi, mamă, de ziua ta,
Vreau să-ţi dăruiesc ceva,
Un simbol de mărţişor,
Mic, finuţ, ascuns în plic,
Cu iubirea de la mine,
Să-ţi aducă numai bine.
Belin Cristian,
cls. a VIII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
În vacanţă la bunici
Era la începutul verii, sfârşitul anului
şcolar, când mi-am strâns câteva lucruri şi am aşteptat cu
nerăbdare să văd din nou căsuţa veche a bunicilor.
Şi aşa s-a făcut că am
plecat împreună cu părinţii la căsuţa bunicilor din
vârful câmpiei verzi, împodobită de copaci arşi, de arşiţa
soarelui de dimineaţă, care ardea feţele noastre încă
somnoroase.
În pragul casei ne aştepta bunica, cu
faţa ei gingaşă şi părul albit ca prima rouă de
dimineaţă, aşezată pe verdele câmpiei.
Îmi place atât de mult vacanţa la bunici,
pentru aerul rece, cât şi sănătos, dar şi pentru jocurile,
alături de prietenii copilăriei mele.
Boghian Claudia, 13 ani cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu |
ÎNVĂŢĂTOAREA NOASTRĂ
Parfum de floare aleasă
A fost doamna învăţătoare în clasa
noastră,
Iubirea ei ne-a ridicat
Şi multe lucruri ne-a-nvăţat
Mereu la ea gândim cu dor
Şi-i simţim paşii pe coridor,
Şi din suflet îi dorim
Sănătate, fericire, căci mult o iubim.
Bordianu Mihaela Elena, cls. a VIII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Libertate pentru toţi
O viaţă bună,
Ce faceţi pentru ea?
Trezeşte-te române!
Găseşte libertatea!
Căci ţara e a noastră
Şi necazuri au năvălit;
Tu nu fugi române,
Curajul strămoşilor uitând!
Te uiţi spre munţi
Şi cauţi
Locuri de ascuns,
Tu nu fugi române!
Când răul a pătruns.
Că ţara ne e mamă,
Iar noi copiii ei,
Luptă-te, române!
Pentru libertatea ei.
Buşu Dayana, cls. a VIII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Mamei
Blânda inimă de floare,
Toată viaţa mă veghezi,
Îţi aduc în dar un soare,
Inima mea, veşnic mare,
Mamă, căci eu te iubesc.
Buşu Dayana, cls. a VIII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Mărţişor sufletesc
O lacrimă de flori
Din obrazul primăverii
S-a scurs la mine în inimă
Şi-a răsărit un cadou,
Un frumos mărţişor.
Un fulg de nea am mai zărit,
Pe-obrazul mamei s-a ivit,
Când dragostea i-am dăruit,
Cu magie şi tandreţe;
Am cucerit-o
Printr-un veşnic mărţişor.
Am descoperit un trandafir,
Crescut din suflet,
Tristeţea lui de dansator,
M-a făcut să îl dau mamei,
Cadou de mărţişor.
Preda Cristina Elena, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
CRISTALUL
ÎNGEŢAT,
UITAT PE RAZA SOARELUI
Poem
A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată?
Un fulg de nea uitat,
trecând apoi de raze calde
ce-aveau să-l nimicească,
iar nici măcar după cele trei probe...
nu a fost învins.
Dintr-un fulg de nea
totul s-a transformat
în măreţele haine albe ale iernii,
curăţenia nesfârşită
avea să se aşeze
lăsând acum o mostră,
o batistuţă albă
ce se-ntindea peste copaci,
cărări şi munţi,
odihnind natura.
O picătură însă,
un fir din bendiţa batistuţei,
s-a scurs pe obrazul cald al iernii
făcându-se magnific...
un ţurţure nevinovat,
ce-avea în plan s-aducă:
căldură, lumină şi putere,
totul sub acelaşi nume...
soare.
Acesta apăruse
din calda regiune a Africii
când ultimul venit
a plecat din nori...
mic şi pricăjit...
avea să se topească
în acel moment nepotrivit.
Acesta ultimul cum era,
a luat cheia de pe cuier,
iar uşa a închis
şi Soarele văzând aceasta
ştia că e momentul potrivit.
Miculţul fulg nu se grăbea,
mergea încet prin diferite locuri,
exploara tot tărâmul,
până a ieşit din curte
şi pe soare l-a zărit.
Iată că mult nu a stat
şi a căzut în lac;
a fost...
căci din lac în puţ nu e drum lung
şi cu prima lui probă văzu aceste lucruri.
O lacrimă scursă
pe obrazul micuţului
pică pe trandafirul ofilit de la poarta
norilor...
dar nu orice fel de trandafir,
ci vântul în persoană,
eliberat de la picătura micuţului.
Vântul a început să umble prin jurul soarelui
stingându-i razele calde
pentru ca fulgul să treacă pe poarta
paradisului
visând-o pe mama sa, Iarna,
care îl aşteaptă îngrijorată.
Scapă bine de această primă probă
a necuratului
şi o ajunge pe a doua,
din care ieşi uşor cu ajutorul ploii
care alungă soarele
trimiţându-l prin Italia
sau cine ştie, poate pe la Paris.
Pe unde umblă nu ştiu,
dar pe la sfârşitul drumului
îşi făcuse apariţia,
exact în faţa lui,
de unde mama sa,
Împărăteasa inimii de gheaţă
îl salvă la timp.
Acum a fost alungat în Egipt
unde-i este locul,
cu ploi de foc
să ne încânte pe mare,
nu în marele imperiu
al Împărătesei gheţurilor.
O discuţie se iscase între mamă şi fiu:
-Drum lung am străbătut mamă,
singur,
iar cu frica m-am ceratat,
venea, mă poseda,
dar dragostea m-a adus acasă
unde mi-am încătuşat inima
aproape de a ta,
pentru a-ţi simţi căldura
ce i-o porţi în inima familiei noastre.
Cum eu am încătuşat inima
aşa a început
şi m-a posedat şi pe mine frica
în momentul în care
ultima picătură de curaj
din clepsidra onoarei
s-a scurs
şi în locul ei
s-au întors două picături
salvând-o şi pe a treia,
aşa cum şi vântul m-a salvat pe mine.
-Dragul meu,
frica ţi-am simţit-o
de la prima picătură,
căci inima ta am lipit-o de a mea,
ţi-am dăruit curajul meu
care s-a împodmolit
în razele soarelui
lăsându-mi băieţelul în urmă.
Ţi-am trimis în ajutor
iubirea şi puterea
care te-au adus aici,
aproape de suferinţa mea,
liniştindu-mă complet.
Acum iubitul meu,
locul ţi-e acolo,
căci tu lipseai
ca din batistă
să devină plapumpă gheţii...
plapuma existenţei noastre
care a ţesut-o iubirea şi dorinţa,
cu visul neatins
care a venit odată cu tine
transformându-l tu în realitate.
Fulgul s-a aşternut
devenind din vis realitate,
imaginaţia care a evadat
a ajutat la ţesutul plapumei de lână
cu frumoasele modele
cu floricele şi cristale imprimate pe ea.
Acum totul strălucea
în lumina reflectoarelor,
a imaginaţiei,
în acest film etern cuceritor
din toate punctele de vedere.
Şi asta să ştiţi
că e o poveste adevărată.
Preda Cristina Elena, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Mama, icoana copilăriei
Un suflet iubitor ce te vrea aproape, ce
îţi încătuşează inima în sufletul ei, chiar şi atunci
când eşti departe de el, e mama.
Sentimentele pentru singura fiinţă
de pe pământ ce merită totul, plutesc în jurul meu, le prind de
mână, le adun într-o coroniţă şi o aşez doar pe
fruntea ei, pe fruntea celei ce i-am zâmbit prima dată în viaţă,
pe fruntea celei ce am strigat-o cu primele sunete ce le-am făcut cuvânt,
pe fruntea mamei.
Luna primăverii, miracolul înfloritor
şi vesel de pe pământ e desprinsă din suflet de mamă.
Iubirea mamei e veşnică asemenea primăverii. 8 Martie, Ziua
Femeii şi 25 martie, Ziua Mamei Creştine, anunţată de
sărbătoarea Bunei Vestiri şi de Sfânta Fecioară Maria vin
să sublinieze esenţa vieţii.
Mama e icoana copilăriei mele. Chiar
şi mare, eu voi fi pentru ea doar un copil, chiar şi matur sau
bătrân voi fi acelaşi copil pentru ea. Te iubesc, mama mea.
Preda Cristina Elena, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Rază de Soare...
Rază de Soare
Te-am iubit!
Rază de Soare
Te-am găsit!
Rază de Soare
M-ai încălzit!
Rază de Soare
Te-am urmat!
Oh, Rază de soare...
Doar tu, frumoasa mea Rază de Soare,
Doar tu mi-ai readus libertatea,
Doar tu mi-ai deschis poarta fericirii,
Tu, doar Tu, mi-ai redat încredera în mine,
Doar ţie îţi mulţumesc pentru tot,
Frumoasa mea Rază de Soare...!
Preda Cristina Elena, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Copilul din mine
Copilaria... e un cuvânt atât de uşor de
înţeles pentru cei ce au trecut prin ea şi care şi-ar dori enorm
să retrăiască acele minunate clipe ce i-au marcat cândva,
şi îi va marca din nou cu fiecare ocazie ce se va ivi, cu fiecare
frunză ce va tresării în bătaia vântului amintirilor.
Să fi copil este o taină, taina cea
mai de preţ a vieţii, căci cele mai frumoase clipe din
viaţa fiecăruia se petrec în aceşti ani ai copilăriei,
şi oricât ai încerca pe urmă, nu te vei mai putea întoarce la ei,
să guşti cu poftă toate peripeţiile şi gândurile de
odinioară şi vei savura numai amintirile frumoase ce ţi-au ramas
adânc întipărite în inimă şi nu vor putea fi şterse cu
nimic, căci ele reprezintă dragostea cea mai misterioasă şi
mai înţeleasă din câte există.
În ochii noştrii de copii şi marea
parca arde-n flăcări uriaşe, soarele plânge cu lacrimi de
cristal, iar florile plutesc în văzduh, aproape de nori.Vedem singuratea
norilor prin ochii de poveste, iar corăbiile de flori
nădăjduite, se scufundă-n zâmbete ascunse, şi totul
parcă zboară când inima-ţi e plină de fericire şi de
tot ce aduce copilaria în anii ei, ai vietii, dar nu e de ajuns, căci
timpul trece, dar amintirile rămân... ramân acolo unde nu le poate vedea
nimeni, dar le poate simţii toată lumea, şi unde nimeni nu le
găseşte, căci ele se plimbă prin minte şi nu pot fi
decât simţite şi savurate aşa cum se cuvine, retrăind
astfel cea mai frumoasa parte a vieţii, acea parte în care totul
parcă-i roz şi nimeni nu ştie ce sunt acelea griji sau probleme,
căci totul este ca într-un basm în care nu există nici balauri, si
nici zmei care să distrugă fericirea, iar toată povestea este de
fapt cea mai mare realitate a fantasticului ce fiecare dintre noi o
simţim, am simtit-o sau o vom simţi la un moment dat.
Copiii au lumea lor, care deschid o
poartă spre tot ce ei înfaptuiesc şi care le dau speranţa că
vor trăi la nesfârşit într-o armonie neînţeleasă de
adulţi, dar care şi-a făcut simţită prezenţa în
inimile lor, în sufletele lor, în mintea lor, dar care s-a pierdut cu timpul pe
o potecă fară sfârşit, care merge numai înainte şi nu mai
priveşte înapoi.
De ce numai lumea copilariei este atât de
fascinantă şi atât de îngăduitoare prin fapte şi prin
gânduri? De ce amintirile rămân fără pic de înţeles, dar
totuşi cu atât de multe răspunsuri fără sens? De ce
prietenia este conturată între aceşti ani fermecaţi de
adevărul ficţiunii? De ce acum nu mai simţim farmecul decât prin
vorbele copiilor? Ne-am înecat în grijile adulte şi am uitat cu totul
să fim copii, căci copii vom putea fi tot timpul, atâta vreme cât ne
vom deschide sufletul şi vom simţii cum curge prin vene adrenalina
ce-l cuprinde pe un copil şi toate peripeţiile ce ne vor alerga prin
minte vor fi împlinite de alte gânduri, de cuvinte sau de fapte.
Cu greu putem trece peste toate acele
amintiri, căci odată cu timpul, încet, încet, ele încetează
să mai lumineze ca altă dată, iar odată ajunşi la
clipele unei vârste mai puţin plăcută nouă, nu vom avea
nevoie de nimic în afara de un gând al copilariei, iar cea mai mare
dorinţa ce ar putea să ne treacă prin cap este aceea că vom
fi din nou copii, cum am fost odată. Am preţuit mult copilaria
şi aşa am putea s-o pretuim oricând dacă ni se va da
această şansă, pentru că viaţa nu ar avea sens
fară măcar un gând ce ar putea zbura la ea.
Pot sta şi să povestesc întreg
farmecul copilăriei, dar vă las pe voi să vi-l amintiţi,
căci o copilărie frumoasă este o copilarie fară griji în
care toată lumea-i prietenă cu toata lumea, în care totul se împarte
ca între fraţi şi care, sunt sigură că a rămas acolo, într-un
colţ de suflet, şi vor fi eliberate acele amintiri şi gânduri
într-un mod atât de plăcut încât veţi prinde un foarte mare dor de
trecutul atât de apropiat.
Preda Cristina Elena, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Luminiş înflăcărat
Iată că iarna grea a trecut
lăsând loc primăverii să ne încânte cu miresmele ei
nemărginite.
Soarele îşi varsă razele peste
întreaga natură, adsuce căldura şi liniştea nu numai în
jurul nostru, ci şi în suflet.
Luminişul nu a mai strălucit
aşa parcă de-o veşnicie, dar acum are motiv să se bucure cu
noi de primăvară, căci i-a readus splendoarea cu care este
înzestrat de la Dumnezeu pentru a aduce fericire şi linişte
sufletească.
O ploaie de flori a inundat luminişul,
urmând încă un val de verdeaţă care au instaurat pacea în
natură.
Păsărelele ne încântă şi
ne lasă chiar fără cuvinte prin graiul lor fermecat care ne
cuprinde şi ne strânge şi parcă ne vrăjesc cu cu
frumuseţea.
Luminişul s-a transformat în paradis,
furându-ne sufletele, creaţia şi liniştea într-un vis atât de
real.
Şi s-a creat..!
Şi-n lume-s doar două anotimpuri,
unul e armonios şi altul friguros. Războiul a pornit şi nimeni
nu l-a putut opri.
Imaginaţi-vă acea maiestoasă
linişte a verii, când natura îşi îndreaptă întreaga atenţie
spre miracolele ce ni le dezvăluie pe parcursul timpului şi ne aduce
fericirea şi bucuria, liniştea, splendoarea cea mai de preţ ce
se poate regăsi într-o simplă floare îmbobocită.
În zadar sunt miracolele Verii atunci când
scoate Iarna ghearele şi înlătură fericirea şi cheamă
tristeţea, şi alungă liniştea spre a răspândi pustietatea
şi greu de-nchipuit este să vedem întreaga melancolie care
pândeşte în jur şi toată viaţa înflorită ne-a fost
luată.
Verile şi Iernile trec, şi trec
şi trec, iar războiul nu se mai termină. Cu puteri
nemărginite Iarna şi Vara îşi aruncă furia una asupra
alteia.
După ani de bătălie Vara
cedează, Iarna prinde putere şi astfel înfloreşte
Primăvara, din albul zăpezii şi verdeaţă verii.
Miracolul face că dintr-un război
puternic să se nască anotimpul vieţii veşnice, prima
vară, vara colţului de rai.
Preda Cristina Elena, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
La Paşti
În sufragerie,
Pe o farfurie,
Stau frumos aşezate
Şapte ouă colorate.
Lângă ele drobul cel gustos,
Nu e el cel mai frumos?
Dar când au venit copiii,
Cioc şi Splac! s-a spart un ou,
Mare cât un ochi de bou.
Apoi ţupa-ţupa prin
grădină,
Care este tare plină,
Cu cadouri pentru copii,
Prin tufişuri mii şi mii!
Iepuraşul le-a lăsat,
La copii să le facă pe plac,
Lângă ouă, bucurii,
Galbeni puişori.
BĂILĂ DIANA PAULINA, cls. a VIII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
NU ABANDONA!
Orice-n viaţa ţi-ai dori,
Nu pleca-n calatorii,
In calatorii cu
vise,
Idealuri neatinse
Caci tu vei striga:
,,NU ABANDONA!”
Daca iti doresti ceva
Cu toata fiinta ta,
Lupta pentru ea:
,,NU ABANDONA!”
Viata este grea,
O stie toata lumea,
Urcusuri,coborasuri,
Agata-te de ea:
,,NU ABANDONA!”
BĂILĂ DIANA PAULINA, cls. a VIII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
În faţa curajului
Am admirat atunci şi voi admira
toată viaţa persoanele curajoase, fie ele femei, fie
bărbaţi, pentru că şi eu am curaj în anumite situaţii,
iar unele persoane mă consideră curajoasă şi uite că
nu e aşa.
Adoram câinii, indiferent de dimensiuni, îi
iubeam, chiar dacă erau vagabonzi, însă atunci când
căţeluşul meu preferat, Lola, a murit, mi-au luat altul mai
mare, ce într-o zi a muşcat-o pe mama, iar eu eram de faţă.
Săritura lui la gâtul mamei m-a făcut să urăsc toţi
câinii mari, oricât de blânzi ar fi. Acum nu mai am curaj să pun mâna pe
ei.
O altă lipsă de curaj a mea este cea
în care eu nu îmi asum responsabilitatea pentru faptele mele. Uneori încerc
să mă scot nevinovată, împingându-i pe alţii la înaintare.
Problema este că nu gândesc atunci când iau unele decizii de a face ceva,
iar când vine vremea să dau socoteală pentru ce am făcut
obişnuiesc să spun că: „Dar nu e vina mea!“
De foarte multe ori, când mi se dă ocazia
să mă impun, nu o fac, iar atunci când pot spune cuiva tot ce cred,
nu o fac, deoarece îmi e frică să nu supăr persoana
respectivă.
Am dat de foarte multe ori dovadă de
curaj când interveneam pentru a-mi salva prietenii, însă de câteva ori
mi-am scos la iveală curajul negativ. Curajul negativ se identifică
ori cu îndrăzneală, ori cu tupeu. Sunt bune ce-i drept şi
acestea, dar până la un anumit punct, deoarece apoi se trece în extrema
cealaltă.
De foarte multe ori ne credem curajoşi,
dar când trebuie să facem un lucru, începem să-l ocolim.
Curajul nu constă în ceea ce faci atunci
când te vede toată lumea, ci ceea ce faci când crezi că nu te vede
nimeni...
BĂILĂ DIANA PAULINA, cls. a VIII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Iubită mamă,
Mamă, azi, de ziua ta,
Îţi dăruiesc o lalea
Să-ţi lumineze viaţa,
Cum şi tu ai luminat-o pe a mea.
Primul cuvânt,
De când m-am născut,
A fost, mama,
Tu eşti tot ce am mai sfânt.
Geneanţu Florina, cls. a VIII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Fulg
Într-o zi de duminică, când m-am trezit,
am ieşit pe geam şi mi-a căzut din cer, pe mână, un fulg.
Era atât de frumos ca o stea de argint. Steaua de argint avea un frate. Se
jucau ca nişte copii. M-am dus afară să îl caut pe fratele lui.
Fulgul îmi stătea pe mână. L-am găsit şi pe fratele lui
care m-a rugat să-l eliberez pe deţinutul de pe mână.
Ascultându-l l-am eliberat, iar el mi-a mulţumit foarte mult.
Tristeţea ce mă cuprinse după
fulgul ce şi-a luat zborul îmi pătrunse adânc în inimă, dar
gândul că am făcut o faptă bună, m-a liniştit.
Seara, fulgul a venit la geamul camerei mele
bătând în sticla lui îngheţată şi strigându-mă. La
început nu am ştiut cine e. Am deschis geamul şi l-am recunoscut.
În urechi înceuse să se audă un
sunet ciudat. Era ceasul deşteptător. Trebuia să merg la
şcoală, deci visasem. Fulgul a fost doar un vis.
Jicu Alexandra,
cls. a VI-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Primăvara, zâna vieţii
veşnice
A sosit primăvara. Iarna cea grea,
prinţesa florilor de gheaţă, a fost biruită de zâna
vieţii veşnice, a mugurilor ce se nasc din dor de viaţă,
din zâmbet de soare, din picături de apă vie.
Primele flori ce se ivesc la început speriate
şi tremurând, de sub zăbada rece, ca semn al biruinţei sevei
vieţii asupra imaginarelor flori de gheaţă ce se topesc la soare
sunt ghioceii.
Copacii prind şi ei dor de
verdeaţă, de muguri şi flori şi se lasă mângâiaţi
de soare şi îmbătaţi de picăturile de ploaie.
Păsările au revenit în natura ce e
pe zi ce trece mai parfumată de mirosul florilor de primăvară
şi cu nişte triluri de erudite soprane salută primăvara.
Gâzele, fluturii, ne dăruiesc un
spectacol al vieţii, iar mieii dansează a început de lume.
Izvoarele susură fericite, în timp ce
gheaţas s-a transformat într-o haină înflorată a
primăverii.
Căldura şi frumuseţea
primăverii aduce şi în sufletele oamenilor bucuria vieţii
veşnice, a mugurilor eterni.
Simte primăvara veşnic!
Jurma Cristina Maria, cls. a VIII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Izvor de înţelepciune
De multe ori am fost întrebat, cine este profesorul meu preferat? Este
cea mai grea întrebare care mi-ar putea fi adresată. E greu să alegi,
mai ales când ai întâlnit mai mulţi dascăli care ţi-au
rămas la suflet.
Am cunoscut mulţi profesori care mi-au descifrat tainele mai
multor obiecte, dar în sufletul meu a rămas şi va rămâne ca o
flacără nestinsă, doamna de limba română.
Este o doamnă elegantă, frumoasă şi
inteligentă. Datorită ei am descoperit frumuseţea limbii noastre
şi am simţit literatura. Când ne rătăceam în imensitatea
neînţelesurilor, ne călăuzea cu glasul ei moale şi calm.
Are răbdare cu noi, pricepere şi măiestrie, ca să ne
poată iniţia în cunoaşterea fiecărei litere. Trăim
odată cu ea poezia, obiceiul, limba, morala, dar şi filosofia. Este o
fiinţă bună şi ne înţelege dacă uneori mai
greşim. De aceea o iubim şi o preţuim cu toţii.
Prin felul ei de a fi, ne face să avem încredere în noi şi
în voinţa noastră.
Olaru
Ionuţ
Clasa a
VII-a
Grup Şc. Ind. O. R.
Coamara ascunsă
Era la începutul clasei întâi. A sunat pentru
prima dată clopoţelul şi am îndrăznit să ies în
pauză pentru a exploara şcoala. La etajul întâi, în capătul
coridorului, se afla o uşă mare ce părea sinistră la o
primă privire. Clanţa uşii avea o culoare gri-albicios...
nişte copii au deschis uşa aceea şi au pătruns dincolo de
ea. Mi-am luat inima în dinţi şi am intrat şi eu.
O lumină plăcută îmi
pătrunse în suflet. Uşa era de fapt pragul spre lumea
cărţilor. Genunchii au început să-mi tremure şi inima
să-mi bată tare, nu mai văzusem niciodată atâtea cărţi.
În mijlocul încăperii pline de cărţi era o masă, pe
masă un sertar cu multe fişe şi un registru. La masă se
afla o doamnă cu zâmbetul pe buze. Avea un zâmbet foarte frumos. Am
pătruns cu încredere în lumea minunată a cărţilor,
încurajată de tâmbetul acelei doamne, care observându-mă printre
copiii mari, s-a apropiat de mine, m-a mângâiat pe cap şi m-a luat de
mână pentru a mă duce în faţa unui raft cu cărţi
pentru cei de vârsta mea. Aici am descoperit cărţi de poveşti cu
multe imagini. Am împrumutat şi eu prima carte.
După o săptămână am
returnat-o. Doamna de la bibliotecă, care acum este profesoara mea de
limba română, a luat-o şi a pus-o din nou pe raft. Avea nişte
ochi căprui, părul creţ prins în coadă, o haină
neagră cu miros îmbătător ce îţi aducea aminte de
primăverile cu flori frumoase, mâinile ei erau albe şi fine, glasul
duios, firea calmă, nu o să uit niciodată pe această
doamnă ce a pătruns în viaţa mea. Datorită ei am ajuns
să descopăr comorile ascunse în text.
Uşa aceea de care la început m-am speriat,
era de fapt un mister ce te ducea spre cea mai de preţ comoară a
vieţii, cartea.
Fetiţa pierdută
Era o zi de vară. Era cald, soarele
strălucea puternic. Eu şi prietenele mele mergeam pe o alee când
dintr-o dată am auzit un sunet. După colţ am zărit, o
fetiţă mică care plângea, pentru că s-a pierdut de mama ei.
Ne-am apropiat de ea, însă ea s-a speriat
de noi, fiindcă pentru înălţimea ei, oamenii maturi îi
păreau nişte uriaşi.
Era o fetiţă
drăgălaşă, părul negru ca noaptea îi era prins în
două codiţe, ochii verzi ca smaraldul luminau chipul ierbii, iar
obrajii îi erau roşii ca fragile. Purta o rochiţă roz,
săndăluţe negre şi o poşetuţă în care se
oglindea lumina soarelui.
Era foarte timidă şi speriată.
- Nu te speria, copilă, vrem să te
ajutăm, cum te cheamă?
- Diana, răspunse fetiţa cu un glas
tremurat.
După ce am reuşit să îi
câştigăm încrederea, am descoperit în poşetă o carte de
vizită a mamei ei şi astfel am dus-o acasă. Părinţii
fetei ce au căutat-o disperaţi ne-au mulţumit.
Stanca Petronela,
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu, cls. a VIII-a
Iarna grea
Iarna grea ce a sosit,
Pe pământ ea a păşit;
Şi strivind un ghiocel
A văzut că şi el
Are suflet, are viaţă,
Are gânduri şi speranţă...
Şi lăsându-l să trăiască
A plecat spre-a polului rază,
Să revină iar la viaţă
Primăvara cea frumoasă.
Tilneac Andrea Magdalena, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Primăvara c-un mărţişor
Primăvară, primăvară,
Vino iar aici în ţară...
Am nevoie eu de tine,
C-ai să faci pe toate bine,
Ghiocelul, primăvara s-o aduci
Şi iarna s-o alungi,
Pe data de 1 Martie,
Să le pot face pe toate,
S-o împac pe mama mea
C-un mărţişor din haina ta.
Tilneac Andrea Magdalena, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Mămică, te iubesc!
Orice ar fi,
Ar trebui să şti;
Eu mămică, te iubesc...
Pentru tine eu trăiesc.
Toată viaţa aş trăi,
Lângă mine dacă ai fi,
Te-aş strânge la piept,
În orice moment;
Dar nu pot,
Fiindcă eşti departe,
Cu gândul la toate.
Dacă mămica mea ar putea,
Ar veni în ţara mea,
Ar veni la mine
Şi mi-ar spune:
Te iubesc,
Cu tine să fiu îmi doresc.
Tilneac Andrea Magdalena, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Soseşte 8 Martie
Uite! Vine-ncetişor,
Cu paşi mici şi uşori,
8 Martie numită,
Sărbătoarea mamelor,
Mult iubită.
În inima copiilor,
Vine-ncetişor,
O adiere de vânt,
Purtată de gând,
Pentru o mamă...
Profesoară...
O floare, numită primăvară.
Ace floare unică,
Ghiocelul o vesteşte,
Căci primăvara a sosit
Şi 8 Martie a venit.
Tilneac Andrea Magdalena, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Mărţişor
El trezeşte animale,
Aduce păsări călătoare,
Flori presară pe câmpii,
Zâmete de mame pentru copii.
Trailescu
Georgian, cls. a VII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Ţara mea
Ţara mea e o comoară
Ca şi apa de la moară,
Apă dulce de izvor,
Aici trăiesc până mor.
Ce dulce e ţara mea,
Nu o dau pe nimenea,
Nu dau aur, bogăţii,
Orişice mi-ar oferii.
Ţara mea cu mulţi copaci,
Verzi, frumoşi şi coloraţi,
Cu mulţi munţi şi cu câmpii,
Aici te invit să vi.
Petronela Anişoara Muntean şi
Anişoara-Vali Ienea, cls. a VII-a, Verendin
Copila bună şi cu ochi frumoşi
Frumoasa primăvară,
reprezentată la început de ghiocei, a sosit.
Pomii înfloriţi început-au a cânta de
bucuria raiului ce apare a se contura sub chipul primăverii, pe
pământ.
Păsările au început să cânte un
frumos sonet ştiut doar de sirene sau de copila vieţii veşnice,
de primăvară.
Florile au înflorit sub ochii soarelui
strălucitor, pline de mireasma caldă a vieţii.
Cerul este albastru, cu nori albi şi
pufoşi ca nişte iepuraşi ce aşteaptă să
vestească Paştele.
Da, primăvara e Paştele, căci
doar în anotimpul reînoirii, anotimpul furat dintr-o petală de rai, putem
spune că am înviat la viaţa veşnică prin Iisus Hristos: „
Hristos a înviat!“ – „Adevărat că a înviat“.
Astfel arată primăvara, bună
şi cu ochi frumoşi.
Gabriela Dagmar Preda, cls. a VIII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Lecţie de viaţă de la
extratereştrii
Este o zi frumoasă de
primăvară., pomi înfloriţi, flori minunate, culori vii... Eu
mă plimbam singură cu gândul că acasă voi avea de
făcut o poveste ştiinţifico-fantastică. Nu aveam idei
şi nici nu ştiam de unde să încep. Soarele strălucea. Din
depărtare venea Kevin, un băiat şmecher de cartier. S-a oprit în
faţa mea şi mi-a spus:
- E o petrecere diseară la Dave. Vii?
- Mm...Da!
Şi el plecă mai departe...Eu am
continuat plimbarea...Sună telefonul...E mama:
- Gloria, fata mea, începu ea
speriată...eşti bine?
- Da. De ce întrebi?
- Acolo, în parc, am auzit că sunt
nişte oameni ciudaţi care fură copii.
M-am uitat în depărtare şi am
văzut doi oameni înveliţi în pelerine negre, cu căciuli albastre
şi cizme de cauciuc.
- Cum arată oamenii, întreb eu
speriată?
- Păi...Poartă nişte pelerine
negre...
- O, Doamne!
- ...căciuli albastre...
- Ei sunt! Mama, tre' să-nchid, pa.
- Fii atentă!
Speriată, m-am ascuns după un copac.
Tremuram. Oamenii se apropiau de mine. Auzeam paşi. Am tresărit
cănd i-am simţit în spatele copacului. Nu izbuteam să privesc
înapoi.. Ascultam:
- Eiubert ăs mednirp ataf, a spus unul
din ei.
- Ad! Iş edeper! a spus celălalt.
- Ma o-tuzav icia, rad ednu o if?
Oare ce vorbeau ei acolo?...Eiubert?...M-am
jucat la şcoală un joc a cărui farmec era să rostim
cuvintele invers. Printre cuvinte se afla şi eiubert ce însemna a
cărui farmec era să rostim cuvintele invers. Printre cuvinte se afla
şi eiubert ce însemna „trebuie“... Acum înţeleg; au spus: „Trebuie
să prindem fata.“ ;„Da! şi repede!“; „ Unde o fi?“
Discuţia continuă...Să fiu
atentă!
- Muc o amehc, a întrebat cel mai scund?
- Gloria, acrăp, Gloria Magda.
Aşa mă cheamă şi pe mine
- Aeva lurăp urgen is iihco iurpăc.
Şi eu am ochii căprui şi
părul negru, mai sunt şi singura din oraş cu acest nume. Of, pe
mine mă caută... Am început să pipăi copacul căutând o
scăpare şi a simţit ceva ramificaţii ale trunchiului pe
care mă puteam urca. Am urcat şi mi-am găsit adăpost în
scorbura de frunze dese ale coroanei. Ciudaţii au mai stat puţin prin
preajmă, apoi au plecat. Eu am răsuflat uşurată... Nu s-au
depărtat prea mult şi de pe alee a venit Arnold:
- Gloria, ce faci acolo?
- Stt!
- Ciudaţii s-au întors...
- Cine eşti, ma-au întrebat?
- Ăă, Carolina, am răspuns.
- Nu, o cheamă Gloria, interveni Arnold.
- Gloria şi mai cum?
- Gloria Sofia, am răspuns.
- Ba nu, interveni din nou Arnold, Gloria...
Şi a tăcut, căci i-am acoperit
gura cu mâna.
- Taci, i-am spus eu şoptit fratelui meu
- De ce?
- Ăştia mă caută, sunt
hoţi, i-am răspuns încet..
- Eşti cumva Gloria Magda?
- Da, ea este, a răspuns Arnold.
Eu eram distrusă. Acum ce-mi vor cere? Au
spu să merg cu ei, dar ei au refuzat. Ei m-au prins de braţ şi
m-au tras după ei. Eu am mai spus o dată, nu, dar ei nu m-au
ascultat. Arnold plecase. M-au tras după ei şi m-au pus în porbagajul
unei maşini zburătoare. Eu mi-am deschis telefonul cu clapetă
şi m-am uitat ce mai era acolo. În stânga mea era un sac mare cu ceva în
el. L-am deschis. Un ţipăt mi-a sărit din adâncul fiinţei
mele când am dat peste un cap de om. Ciudaţii nu au sesizat
ţipătul, căci în jur tocmai făceau gălăgie
nişte copii.
L-am sunat pe cel mai bun prieten al meu, pe
Kevin... I-am povestit plină de spăimă totul.
- Unde aţi ajuns?
- Nu ştiu...
- Ar tebui să o întrebăm pe
fată dacă vrea să încerce acest lucru, a spus şoferul în
limba sa.
- Ce au spus, mă întrebă Kevin,
auzind convorbirea.
- Au spus că ar fi trebuit să
mă întrebe dacă doresc să încerc experimentul.
- De unde şti limba lor?
- Am dedus-o. Mai şti când ne-am jucat
cuvinte inversate?
- Da, înţeleg...
- Un hamburgher mare cu pui, cartofi
prăjiţi şi două Cola, a comandat şoferul.
- Am ajuns la McDonald, am dedus eu..
Legătura mea telefonică ci Kevin se
întrerupse. Am adormit...Când m-am trezit am observat că mă aflam
într-o celulă veche, întinsă pe un pat. Pereţii erau
crăpaţi, geamul era mic, iar lângă pat mă aştepta o
pisică portocalie, cu pete albe. Eu m-am uitat la ea, iar aceasta a
mieunat. Pe gemuleţ am observat că întreaga clădire în care am
ajuns era înconjurată de un râu.
- Te-ai trezit? m-a întrebat un savant
apărut lângă mine prin perete.
- Într-o închisoare veche ce am transformat-o
în laborator ştiinţific.
- Îmi dai drumul?
- Nu, doar dacă...
- Doar dacă mă sacrific şi
accept experimentul...
- Ai ghicit.
- Şi în ce constă acest experiment,
chimicale... malformaţii... suferinţă... cobai...
- Nu
- Dar?
- Trebuie să încerci nişte aparate.
- Ce fel de aparate şi pentru cât timp?
- O săptămână, dacă
trăieşti.
Am stat puţin pe gânduri după care
am acceptat oferta. E mai bine decât să trăiesc toată viaţa
într-o celulă putrezită.
- Pofteşte spre laborator, mi-a
grăit savantul, deschizându-mi un coridor.
- Să ne cunoaştem, mă
cheamă Gl...
- Ştiu. Ai cincisprezece ani, îţi
place să citeşti şi să scri poveşti... Pe mine mă
cheamă Carol Henric.
- De unde ai aflat toate datele despre mine
- Eu iau pastila viitorului, cunosc totul, dar
cel mult şase milioane de ore.
Ore terestre, m-am întrebat în gând...
Carol m-a dus într-un laborator secret unde se
aflau o mulţime de oameni ciudaţi. Unii aveau doar un ochi,
alţii aveau trei mâini...toţi îmbrăcaţi în uniforme....
- Ei sunt pământeni ce au gustat licori
netestate încă.
- Adică cobai.
- Dacă aşa vrei să-i
numeşti.
- Eu ce voi face?
- Imediat ajungem.
A deschis o uşă imensă de
lumină şi mi-a prezentat o maşină a timpului. Arăta ca
o maşină modernă, cu multe, foarte multe butoane colorate.
- De ce experimentul va dura o
săptămână?
- Pentru că vei merge în cele şase
timpuri
- Eu cunosc doar trei: trecut, prezent şi
viitor.. Care sunt cele şase?
- Trecut preistoric, trecut modern, prezent
actual, viitor de douăzeci de ani, viitor modern şi viitor
experimentat.
- Şi noi în ce timp trăim?
- Gândeşte-te
- Aştept răspunsul unui savant.
- Trecutul modern e de la preistorie până
acum. Prezentul actual...
- E acum.
- Nu! Prezentul devine trecut în şase
secunde. Viitorul de douăzeci de ani îl şti că-i în faţa
ta, viitorul modern e cel până în şase ani, iar ultimul e viitorul
experimentat, spre el tindem, păşim spre el, controlăm viitorul
prin experimente...
- Trebuie să plec acasă, acum am
găsit tema pentru povestirea ştiinţifico-fantastică ce
aşteaptă să fie scrisă
- Nu poţi pleca, maşina timpului te
aşteapătă
- Şi dacă mor în era dinozaurilor?
De ce m-aţi ales pe mine?
- Pentru că nu-ţi place istoria,
deşi eşti un elev silitor. Ai ocazia să o înveţi.
- Şi dacă am norocul ca maşina
viitorului să mă ducă acasă, în timpul meu şi să
mă trezească din coşnmarul în care m-aţi aruncat.
- Nu face greşeli omeneşti...
- Când începem studiul istoriei cu ajutorul
maşinii?
- Peste o oră. Acum vei merge să te
odihneşti într-o cameră luxoasă.
M-am bucurat de acest răgaz. O
creatură verde, cu trei ochi şi patru mâini m-a condus printre
celulele pline de ciudaţi, un amalgam de ciudaţi coloraţi în mii
de curcurcubee. Am lăsat în urmă celulele şi am ajuns în
faţa unei uşi străjuită de doi oameni costumaţi în
negru... Mi-au deschis, iar eu am pătruns într-o încăpere
spaţioasă cu un pat mare cu cearceaf roz, perdele albe...
- Wow! am exclamat.
Însoţitorul meu a plecat, iar eu am
început să studiez camera. Pereţii camerei erau portocalii,
dulapurile plinae de haine. Erau atât de multe haine, încât mi-a luat
jumătate oră doar să le văd pe toate. Patul de
prinţesă mă aştepta să mă odihnesc, dar privirea
îmi căzu pe biroul de lângă geam unde se afla un calculator.
Lângă birou se afla o măsuţă cu oglindă. Pe
măsuţă erau aşezate o mulţime de obiecte. Mi-am
aranjat părul cu acele obiecte, după care am pornit calculatorul.
Aş fi dorit să am un scun pe care să mă aşez, şi
cum am observat în stânga biroului un buton cu un scun desenat pe el, l-am
atins şi mi s-a împlinit dorinţa. În spatele meu a apărut scunul
mult dorit ce m-a invitat să iau loc.
Acum am pornit monitorul. Pe ecrean nu a
apărut nici o imagine, doar următoarele cuvinte: „Eşti de acord
să faci experimentul propus?“
Eu nu eram de acord şi m-am grăbit
să răspund negativ zadarnic, căci căsuţa ce trebuia
să o accesez pentru a răspunde negativ a plecat în josul ecranului,
apoi nu am mai zărit-o. Mi-a scăpat şi pentru că nu am
reuşit să o prind am răspuns afirmativ.
În sfârşit am deschis o portţă
de acces spre toate datele din memoria computerului, poate reuşesc să
obţin informaţii despre maşina timpului sau cum să ajung
acasă...
Se aud paşi... trebiue să închid
calculatorul.
- Te cheamă savantul, căci a trecut
ora de odihnă. Sper că te-ai simţit confortabil în această
cameră.
Am răspuns sec, scârbită de toate
lucrurile ciudate ce le-am văzut în acea zi: „da“
Nu am reuşit să părăsesc
camera până ce aceasta a fost invadată de nişte ciudaţi
micuţi şi albaştrii, plini de energie.
- cine sunt aceştia?
- Experimente.
- Eu observ nişte făpturi.
- Sunt celule făcute cu scopul de a
tulbura liniştea, de a creea nervozitate.
- Cred că deja au şi făcut
acest lucru, căci mă simt neliniştită, nesigură.
- Să mergem, suntem aşteptaţi.
Savantul cum m-a zărit mi-a oferit un
carneţel , mi-a cerut să notez în el tot ce observ în
călătoriile mele prin barierele timpului şi m-a poftit în
maşină oferindu-mi cheile care nu erau altceva decât un fascicol de
lumină. Lumina a ajuns în contact, iar maşina a fost programată
pentru o călătorie în Egipt, pentru a studia piramidele.
Totul în jurul meu a început să
dispară. În câteva secunde acel gol din jur se transformă într-o
fabrică şi eu l-am văzut pe tata... Ce caută aici?.. Peste
câteva momente fabrica dispare. Câmpia începea să se zărească,
apoi o cascadă, pe urmă deşertul şi maşina s-a oprit
în Egipt. Am coborât, am scos cheile din contact, iar maşina s-a
transformat într-un cub. La baza cubului era un ceas. Am încercat să-l
fixez la o oră favorabilă, dar când am mişcat rotiţa mi-au
apărut în faţă meniuri şi foldere. Unul dintre foldere avea
încorporat un GPS. Perfect, o să folosesc GPS-ul. Detectorul meu a
localizat viaţă în nisip şi nici nu au trecut câteva secunde,
că au apărut din nisip nişte creaturi cenuşii cu antene
verzi, trei ochi, patru mâini şi un singur picior. Una dintre creaturi
avea pe corp nişte inscripţii egiptene tatuate.
Am cam încurcat-o, mi-am spus, dar creaturile
nici nu m-au luat în seamă, de parcă nu m-ar fi observat. Au început
să consdtruiască o piramidă... cred că savantul
încearcă să obţină toate formulele destinate
construcţiei penru a face noi experimente.
Trebuie să folosesc computerul ceas
pentru a evada din lumea extratereştilor... Butonez ceasul pentru a
căuta o navetă zburătoare, însă încercarea mi-a fost
zădărnicită de câteva creaturi cu cinci picioare şi zece
capete... le-am pus un cântec care le-a hipnotizat, iar eu am găsit
naveta. Acum trebuie să merg acasă...
Un cerc albastru mi-a dat de ştire
că ajung pe pământ şi nu am greşit drumul...
Am ajuns, dar surpriză, pământul era
guvernat de marţieni, familia mea nu mai exista, iar timpul nu a mai avut
răbdare şi s-a deplasat până în anul 3333...
Nu se poate aşa ceva, am lipsit câteva
ore... Trebuie să refac totul, trebuie să-mi regăsesc familia.
Am întors nava şi m-am aşezat în centrul planetei. Acolo am început
să mă rotesc cu viteză spre trecut. Nişte
extratereştri mi-au oprit rotaţia. Oare de ce?
- uită-te spre cer
- Mă uit
- Ce observi, m-au întrebat?
- Timpul
- Câte feţe are?
- Trei? Şase?
- Până nu înveţi să
preţuieşti orice clipă nu vei înţalşege faţa
timpului, nu vei fi prea mult alături de cei dragi şi te vei pierde
în lucruri mărunte...
Un zgomot puternic mă făcuse să
privesc spre geam. Eram în cameră, vântul pătrunse cu putere, iar eu
m-am trezit. Aşadar am visat... Acum am o temă pentru povestirea
ştiinţifico-fantastică ce trebuie să o scriu.
Gabriela Dagmar Preda, cls. a VIII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
O poezie şi un sentiment
Stai şi te gândeşti...
Cum e foaia albă?
Fără cuvinte
Lipsite de sens.
Fără versuri,
Prea complicate,
Fără vorbe ,
Neuitate.
Şi cu bune, şi cu rele,
Ca să te saturi de ele.
Cântă vesel!
Ce e frigul?
Cel de la fereastra mea?
Cel ce de la cunoştinţe
A prins un fulg de nea.
Fii poet, nu te opri!
Peste frunze ruginii,
Conduse de către vânt
Să îţi spună un cuvânt.
Să îţi spună să compui,
Să nu te laşi! Dar cui
Să îi scri o poezie
Culeasă de pe câmpie,
Aruncată pe hârtie?
Gabriela Dagmar Preda, cls. a VIII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Maturizare
Simţi că nu eşti o ciudată,
Simţi că totul s-a schimbat
dintr-odată,
Nu mai eşti un copil îngâmfat,
Te-ai alăturat, e-adevărat,
Tuturor adolescenţilor,
Tuturor simţirilor,
Vrei lucruri noi, vrei altceva.
Te-ai plictisit? Nu te speria!
Viaţa îţi este datoare
Cu ceva nou, cu o schimbare,
Aruncă vechiul la gunoi
Şi nu privi înapoi!
Gabriela Dagmar Preda, cls. a VIII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Story of love
Fragmente
I. Jocul iubirii
Este o zi frumoasă de
primăvară, când pomii înmuguriţi adie dintr-o parte în alta, iar
petalele florilor ce le împodobesc crengile se desprind de ei mândre de
frumuseţea lor şi zboară deasupra îndrăgostiţilor.
Norii luau formele obiectelor la care nici nu te gândeai. Oare acest anotimp
poate fi mai frumos decât iubirea? Nu. Pentru că dragostea poate dura o
veşnicie, pe când primăvara durează doar trei luni. Dar
totuşi, acest anotimp, primăvara, este romantic, ameţitor, calm
şi iubit de toţi.
În aceasta zi, într-un parc, toţi se
plimbă ascultând sunetul vântului, băieţii mai rup câte o floare
pe furiş şi o dăruiesc fetelor dragi. Copiii se joacă pe
iarbă şi toţi sunt fericiţi. Pe alee se plimbă
două fete.Una este brunetă cu ochii căprui, timidă, cuminte
şi ascultătoare. Pe ea o cheamă Irina. A doua fată este
blondă,cu ochii verzi, iubeşte moda şi baieţii şi îi
place să iasă cu Irina pe afară...
— Irina, vezi că m-a sunat Cody, începu
Iulia. A zis că vrea să ne întâlnim cu gaşca. Ar vrea să te
cunoască şi pe tine.
— Cine e Cody? întreaba Irina curioasă.
— Un băiat... drăguţ... şi
pe care îl iubesc, răspunde Iulia gânditoare.
— Bine Iulia, dar unde vom merge? întreba
Irina.
— La parcul acela de lângă pădure,
Parcul Verde.
— Bine.
Au mers în parcul de care vorbiseră
şi s-au aşezat pe o bancă. Era minunat. Pădurea era
fermecătoare, de vis. Mai era şi o intrare în acea pădure, dar
părea întunecată. Era ca o peşteră. „Oare unde duce?“ se
întreba Irina. Soarele strălucea. Pomii erau înfloriţi. Din
depărtare venea un grup de băieţi şi fete. Erau trei
băieţi şi două fete identice. Unul dintre băieţi
i-a făcut cu mâna Iuliei. Irina s-a uitat la grup şi s-a gândit „Ce
tip dragut!“ Fetele s-au ridicat de pe bancă şi s-au îndreptat
către grup.
Când au dat ochii unii cu alţii, Iulia a
început să facă prezentarile. Întâi a prezentat pe un tip
şmecheraş prin felul coafurii, creastă. El mesteca gumă
întruna. Culoarea parului e şaten şi ochii căprui. Îl chemă
Eugen. Al doilea este un tip care se îmbracase ca un rapp-er, având ochii
albaştri şi părul blond. El părea mult mai matur şi
ascultător. Îl chemă Cody. Ultimul băiat era pe departe cel mai
drăguţ. Era un tip de treabă, cu părul negru şi ochii
căprui, cu un stil propriu de îmbrăcăminte, pe lângă asta
fiind şi amuzant. Pe el îl chema James. Si nu în ultimul rând le-a prezentat
pe fete. Erau două gemene blonde cu ochii verzi. Una din ele este Lucy, o
fata cuminte, dar sora ei Tracy părea răutăcioasă.
— Si aceasta este Irina, sfârşise Iulia
prezentările.
Fata a dat mâna cu toţi, studiindu-i pe
fiecare în parte. Au vorbit ce au vorbit, însă Eugen vroia să
meargă în pădure.
— Eu zic să mergem, spuse James.
— Ce aventuros eşti! exclamă Irina.
— Eu vreau să merg, spuse
entuziasmată şi Iulia.
— Si eu, spuse Tracy fericită.
— Eu nu merg! spuse Irina.
Toţi s-au uitat la ea întrebători.
Au vrut să spună ceva dar l-au lăsat pe James să vorbească:
— Dar mergem toţi!
— Dar nu vreau! spuse fata indignată.
— De ce?
Irina se uită în sus şi se gândeste.
Până la urmă spune:
— Am uitat să îmi plimb câinele.
Iulia ştia că Irina minte, aşa
că a intervenit:
— Dar tu nu ai câine.
Irina o priveste urât şi caută
altă scuză :
— Mm, da. Trebuie să îmi cumpăr
unul.
— Mai bine votăm! venise cu o idee Cody.
Cine este pentru?
Iulia, Tracy, James şi Cody au ridicat
mâna.
— Cine este contra? întreba Irina.
Ea, Lucy şi Eugen au ridicat mâna.
— Deci, mergem! spuse James vesel.
— Eu tot nu merg, spuse Irina.
— Haide! insistă James.
— O conving eu, spuse Iulia.
Ceilalţi au plecat. Iulia şi Irina
s-au aşezat pe o bancă.
—De ce nu vii? o întreba Iulia.
—De aceea, a răspuns Irina.
— Spune-mi! insistă Iulia.
— Unu: James insistă. Doi: Abia i-am
cunoscut pe prietenii tăi şi trei: nu vreau!
— E aşa pentru un scop!
Irina întreabă curioasă:
— Ce scop?
Iulia râde şi răspunde:
— Să te sărute… James.
Irina se sperie…
— Sa mă sărute? o întreba pe Iulia.
— Da. O să jucăm un joc. Cine pierde
va trebui să fie sărutat. Jocul se numeşte sticluţa cu
bucluc, iar sărutul va fi unul copilăros. Poate primi şi alte
pedepse, nu doar un sărut, să se urce într-un copac, să
sară într-un picior de zece ori, să prindă un flutur, să
cânte asemenea păsărelelor ce se ascund în pădure de razele
soarelui. O să fie minunat în pădure şi o să ne
distrăm…
— Să înţeleg că totul e un joc…
Eu nu vreau să mă joc… Jocul aduce după sine multe… Aşa
începe totul printr-un joc…
II. Oglinda viitorului
Între timp, James era la bunicii lui, în
camera ce i-a păstrat mereu vii toate visele copilăriei. Stătea
întins pe pat cu privirea spre tavan. Era foarte plictisit, până când
dintr-o dată a apărut în faţa ochilor Irina, îmbrăcată
într-o rochie ruptă. Era adormită.Când viziunea a dispărut s-a
ridicat din pat speriat. Nu i s-a mai întâmplat aşa ceva niciodată.
S-a gândit să meargă la Irina să vadă dacă a
paţit ceva. „Poate nu are nimic“, s-a gândit şi s-a întins înapoi în
pat. Viziunea a revenit şi a văzut-o pe Irina încercand să
meargă pe nisip. A văzut-o cum oboseşte, cum cade pe nisip
şi cum adoarme.
De data aceasta s-a ridicat din pat cu scopul
de a vedea daca Irina e bine. A luat telefonul de pe masă şi a
sunat-o. Telefonul a sunat de câteva ori, după care a răspuns
robotul. James a închis şi a mers afară din casă. A spus
bunicilor că pleacă la cineva şi a fugit la bunicii Irinei. I-a
găsit în curte. Vorbeu cu un vecin. S-a apropiat de ei şi le-a cerut
voie să vorbească cu Irina, iar bunicul i-a spus că fata e în casă.
— Nu o chemaţi, merg eu la ea, a spus
James şi a intrat în casă închizând uşa după el.
A mers în camera fetei şi nu a
găsit-o. A căutat-o în toate camerele şi nu a găsit-o în
niciuna. Când a vrut să iasă a văzut o lumină în tavan. A
mers mai aproape şi a găsit podul luminat. S-a urcat pe scară, a
deschis podul, iar lumina s-a stins… A intrat în cameră, a închis
uşita, a aprins becul răsucindu-l şi a rămas şocat
văzând-o pe Irina la pământ. A ridicat-o şi a scuturat-o
puţin. A văzut că e vie. S-a gândit să o scoată de
acolo. A ridicat-o pe spatele lui, a deschis uşiţa podului şi a
ieşit cu ea. A dus-o în camera ei, a aşezat-o în pat şi i-a
chemat pe ceilalţi. Bătrânii au intrat şi au rămas şocaţi
văzând-o aşa pe nepoata lor. James a explicat unde a găsit-o
şi s-a dat la o parte.
Bunicul a chemat un doctor care a consultat-o
pe Irina şi văzând două puncte negre la gâtul ei, l-a întrebat
pe James:
— A muşcat-o un şarpe?
— Ce şarpe? s-a speriat James.
— Are muşcătură de şarpe
la gât…
Sosise dotorul.
— Îi voi lua analize şi voi vedea
dacă şarpele e veninos şi dacă sunt probleme.
Doctorul a mai vorbit cu bunicii fetei despre
starea ei şi ce trebuie să faca, iar în acel timp James s-a întors în
pod şi a văzut cartea. A luat-o, a stins lumina şi s-a întors la
Irina. A observat că doctorul plecase. A plecat afară şi i-a
găsit abătuţi pe bătrâni. Le-a spus că va împrumuta
cartea iar bunicul a tresărit speriat:
— De unde o ai?
— Din pod, a răspuns James indiferent.
— Pune-o înapoi în cufăr! Să nu
cumva să o deschizi. Uite un lacăt pentru a încuia cufărul.
James a plecat înapoi în pod, a pus cartea în
cufăr. In acel moment a fost tentat să o deschidă, însa s-a
abţinut. A închis cufărul, a pus lacătul, iar când să
închidă lacătul a reapărut viziunea cu Irina în deşert. În
acel moment a deschis cufărul, s-a uitat la carte şi a întins mâna
dorind să o deschidă. Şi-a tras-o înapoi speriat. Atunci, din
cartea a ieşit un şarpe mare. Băiatul a închis rapid
cufărul şi s-a aşezat pe el. Cufărul s-a mişcat,
însă James a rămas pe el. Când cufărul s-a oprit din
mişcare s-a auzit un sunet ciudat de aer rece. James a deschis cufarul
şi a văzut că şarpele nu mai era, si a observat o
gaură în colţul din dreapta al cufărului. Si-a întors privirea
în spate şi a văzut şarpele. S-a uitat prin jur să observe
dacă găseşte un obiect ca să-l lovească… Însă
şarpele a spus:
— Nu are rost să mă baţi. Nu
vei reuşi.
James a luat repede un afiş mare, l-a
răsucit până a devenit un baţ. A dat cu el în şarpe,
însă animalul s-a ferit. Au urmat multe ratări, iar şarpele, în
timpul ultimelor, a spus:
— Degeaba dai.
Băiatul a continuat să dea, dar
mereu reuşea să dea pe lângă, şarpele sâsâia:
— Nu mă poţi învinge.
Aşa a dat James în animal până a
rămas cu arma orientată spre podea, dându-şi seama că nu
aşa îl va învinge pe şarpe.
— Vezi? a continuat şarpele. Sunt de
neînvins!
James a zâmbit şi a spus:
— Ba am cum.
Şi a dat cu afişul în capul
şarpelui aruncându-l în nişte cutii cu reviste… James a stat o
clipă gândindu-se la o cale, iar între timp şarpele a plecat dintre
cutii şi s-a furişat în spatele băiatului.
— Stiu! a şoptit James pentru el luând o
sfoară din dreapta cufărului.
A plecat la cutii crezând că şarpele
este acolo, a dat cutiile la o parte şi a văzut că şarpele
dispăruse. A simţit ceva mişcându-se în mana lui şi s-a
uitat la sfoara pe care o luase. A văzut că se înverzea şi se
transforma în sarpe. L-a aruncat în perete, a luat afişul şi a vrut
să reînceapă lupta. S-a apropiat de animal şi a spus, ridicând
afişul în semn de atac:
— Aici ţi-e sfârşitul.
Şarpele l-a privit pe James şi a
spus:
— Stiu unde e Irina.
— Da, în patul ei... cu muşcătura de
şarpe la gât.
Şi reluând atacul:
— De ce ai muşcat-o?
— Să respect profeţia! a
răspuns şarpele ferindu-se din calea atacului.
James, strângând afişul şi privind
la şarpe curios, a întrebat:
— Ce profeţie?
— Sunt şarpele Sitley, şarpele
profeţiilor magice. Am venit din cartea James Trelock and the treasure.
— Ce carte e asta?
— Deschide cufărul şi dă la
pagina douăzeci şi trei.
James a deschis cufărul şi a
făcut întocmai, i s-a spus.
— Acum citeste, a continuat şarpele.
— „Era un soare arzător. Prinţesa
Irina avea hainele rupte şi era foarte obosită. A mers în partea
opusă Soarelui sperând să găsească un sat unde să se
ascundă o vreme. A mers... A mers... Şi parcă drumul nu se mai
sfârşea. Îi era dor de mama ei ,de prinţul ei, de tatal ei şi de
toţi cetăţenii oraşului .Căldura era mare iar hainele
de pe ea groase. Obosită şi ameţiă a întrebat <<Cine
sunt eu?>>. A mai mers un kilometru şi a cazut la pământ. A
încercat să se ridice, dar nu a putut. S-a strâns mai tare, a închis ochii
şi a adormit.”
Şi Sitley a închis cartea. James l-a
întrebat „de ce?” şi i s-a răspuns „pentru că aici intervi tu”.
— Ce vrei să spui? a întrebat James.
— Faci parte din profeţie! Trebuie
să te muşc şi pe tine!
— Ce? Stai să înţeleg... Deci eu fac
parte din profeţie şi trebuie să mă muşti că
aşa zice profeţia.
— Nu. Trebuie să te muşc, să
intri în carte, să respecţi profeţia.
— Trebuie să fac ceva ca să nu îi
îngrijorez pe toţi. Vin imediat…
— Stai!... Bunicul fetei ştie de carte
şi de profeţie, aşa că îi voi spune eu tot. Ai la
dispoziţie o săptămână să respecţi profeţia.
— Dar ce spune profeţia asta? că
tot vorbim de ea.
— Nu pot să îţi spun.
— Unde e Irina? Ea este fata despre care
scrie?
— Da.
— Muşcă-mă de mână
şi... să vii şi tu, că nu prea ştiu ce trebuie să
fac.
— Nu îţi fă griji, o să fiu
acolo.
Sitley l-a muşcat pe James de mână,
iar băiatul a căzut la pământ. James, după
muşcătură, s-a trezit parcă dintr-un vis. S-a întins
puţin şi a simţit că stă în ceva moale şi
plăcut. A deschis ochii şi a văzut în jurul său o
cameră mare cu mobilă veche, regală. În faţa lui era un
dulap mare, o oglinda uriaşă, o masă cu două scaune, iar
geamul era şi el uriaş. Acesta arăta ca o uşită mai
mică de lemn. S-a uitat la patul în care se află şi s-a mirat la
frumuseţea acestuia. Uşa s-a deschis şi în ea a apărut un
om îmbrăcat modest. Arata ca un servitor.
— Domnule, v-aţi trezit?
Şi omul a intrat cu o tavă cu
mâncare pe care a pus-o pe masă. Vocea sa era puţin sâsâită. A
închis uşa şi a venit la James. În clipa în care servitorul a vorbit,
băiatul şi-a amintit că trebuia să respecte profeţia.
— Cine sunt? a întrebat băiatul.
— Cum? Nu ştiţi? Sunteţi
prinţul James Trelock, prinţul oraşului Heartway.
James asculta cu atenţie.
— … Sunteţi un călăreţ pe
cinste, iubit de cetăţeni şi eroul fetelor.
— Ştiu că este o profeţie pe
care trebuie să o îndeplinesc. Despre ce profeţie este vorba?
— Vă povestesc imediat... Odată, pe
când tatăl dumneavoastră era un prinţ, cum la rândul
dumneavoastră sunteţi acum, a venit un profet în vizită. Acesta
a spus „Fiul dumneavoasră va face o prostie imensă. Va auzi de o
prinţesă care a fugit de acasă şi o va căuta. Se va
îndragosti de ea, însă o alta va interveni între el şi prinţesa
aceasta. Fata aceasta îl va seduce pe băiat şi îl va atrage într-o
capcană.” Tatăl dumitale nu a crezut aceste vorbe însă se vor
împlini.
— Ce făceam eu de obicei dimineaţa?
— Mâncai micul dejun, te plimbai prin
grădină, mergeai cu Jeny la plimbare...
— Cine-i Jeny? a întrebat James curios.
— Jeny e calul dumneavoastră.
— A! continuă.
— ...şi citeai.
— Atât?
Servitorul a dat din cap afirmativ, iar James
a plecat la masă să mănânce.
— Nu mâncaţi în pat? a întrebat servitorul.
— Nu, mănânc aici, a răspuns James
mâncând cu plăcere. Sunt cele mai bune clătite pe care le-am mâncat
vreodată! Cine le-a facut?
— Bucătarul. Dar ce sunt acelea
clătite, domnule?
— Sunt acestea, a arătat băiatul.
— Nu se numesc clătite, ci roulede.
— Ce au înăuntru? întrebă James
înghiţind aşa-zisele roulede.
— Picioare de broască topite, a
răspuns cu calm servitorul.
James a scuipat în farfurie şi a
băut un lichid alb care semăna a lapte.
— Şi acesta sper că e lapte.
— Da, lapte de crocodil.
Băiatul a scuipat înghiţitura
luată şi a întrebat, arătând spre mâncarea care a mai
rămas:
— Şi acesta?
— Carne de picior de taur.
— Of! Mă îmbrac şi mă duc
să îmi fac singur mâncare.
A plecat la dulap şi l-a deschis. A
căutat prin hainele de pe umeraşe şi a întrebat:
— Unde sunt blugii mei? Dar tricourile? Dar
bluzele mele cu Nike? Unde sunt hainele mele?
— Acelea sunt hainele dumeavostră!
— Nu mai vorbi cu mine aşa de
respectuos. Spune-mi simplu James şi vorbeşte-mi ca unui prieten.
— Bine, domnule... mă scuzaţi,
James.
— E mai bine aşa. Ajută-mă
şi pe mine, te rog.
Servitorul a venit la dulap, a ales hainele
şi a spus:
— Ce ziceţi de acestea?
— Sunt bune.
James s-a îmbrăcat cu hainele alese
şi l-a întrebat:
Cum te cheamă?
— Sitley.
James a stat o clipă pe gânduri şi
a cerut să îl lase singur.
— Dacă ai nevoie de mine sună din
clopoţel, a spus Sitley înainte să plece.
Uşa s-a închis, iar James a rămas
singur în cameră. Ca să nu supere pe cineva a încercat să
mănânce ceea ce i se pregătise, dar nu a reuşit. S-a uitat la
mâncare şi a plecat la uşa. A pus mâna pe clanţă, s-a uitat
prin cameră şi s-a gândit „Ce cameră frumoasă!”. A deschis
uşa şi a aruncat o privire în stânga. A văzut uşi, multe
uşi. S-a uitat în dreapta şi a văzut o ieşire. A ieşit
din cameră, a închis uşa după el şi a început să
meargă pe hol. Când a ajuns în dreptul primei uşi, a vrut să o
deschidă, dar era încuiată. Le-a încercat şi pe celelalte, dar
toate erau încuiate. Penultima uşa era descuiată. A deschis-o. A
intrat înăuntru. Acolo nu era decât o oglindă. În oglinda era un
băiat îmbracat în haine de prinţ cu părul nearanjat. A mers la
perete. Culoarea neagră a peretelui l-a făcut confuz. „De ce e
peretele negru?“. A plecat la oglinda. S-a privit în ea, a atins-o neştiind
cine e băietul din oglindă şi apoi imaginea s-a schimbat. Era el
şi cu o fată înconjuraţi de oamenii din oraş. El
stătea lângă fată ţinând-o de braţ. Ea purta o rochie
de mireasă. Preotul era în faţa lor. Lui nu-i placea fata, deşi
nu o cunoştea. Nu era genul său. Iar căsătoria cu ea era o
prostie. Acestea erau gândurile lui.
— O iei în căsătorie, la bine
şi la rău, pe printesa Iulia? a întrebat preotul.
James s-a privit pe el însuşi cu atentie
răspunzând mândru cu da. Preotul a întrebat-o şi pe fată
acelaşi lucru, iar fata a răspuns afirmativ.
— Nu se poate! exclamă James privind
oglinda. Nu mă pot însura cu aşa o fată!
— Domnule, a spus o voce din spate privindu-l
pe James speriat... Mă scuzaţi, James.
Băiatul a recunoscut vocea şi a
privit la cel care vorbise. Era Sitley.
— Vă rog să ieşiţi din
încăpere. A fost uitată deschisă.
— Ce e cu oglinda acesta? întreabă James
privind oglinda.
— E oglinda viitorului, dar nu trebuia să
o vedeţi. Era secretă… şi venind să îi şoptească
băiatului: Nu trebuia să vă spun asta, dar oglinda o
primeaţi moştenire după căsătorie de la tatăl
dumneavoastră.
— Căsătorie?! se mira James
privindu-l.
— Da. O să vă
căsătoriţi cu prinţesa Iulia peste câteva zile, mai precis,
trei, răspunde cu seriozitate Sitley.
— De ce să mă căsătoresc?
întreabă James confuz.
— Observ că memoria nu vă revine
aşa de uşor.
— Ce am păţit? întreabă
băiatul uitându-se în oglindă şi abia atunci observă
că are un bandaj la cap.
— Calarind, calul, a sarit şi aţi
căzut, spune servitorul încercând să evite ceva.
— Minti! spune James privind oglinda.
In oglindă el a văzut întâmplarea.
El mergând pe cal a dat peste un şarpe ce s-a pus în faţa calului
şi calul a fugit dându-l jos pe James.
— Da. E cu adevarat ciudat, spune Sitley. Nu
ştiu ce facea şarpele acela acolo.
Îşi alegea cuvinele cu grijă. James
a înteles că servitorul său ascunde ceva. A privit oglinda încercând
să se concentreze la cuvântul SECRET, însă în oglindă nu au
apărut decât el şi Sitley într-o cameră cu pereţi negri.
— Vă conduc în grădină?
întreabă Sitley cu vocea lui sâsâită.
— Te rog, a spus James serios.
Cei doi au ieşit, iar servitorul a scos o
mână de chei. A început să le încerce pe toate, vrând să încuie
uşa. Între timp James a plecat spre ultima uşă. A deschis-o
şi a intrat într-o grădină înverzită. Era minunat.
— Ce e cu grădina asta minunată?
întreabă el.
— E ieşirea secretă pe care numai
dumneata o şti, răspunde Sitley.
— Serios? Dar uşa e atât de
vizibilă. Şi mai ales, de ce camera mea e aproape de ieşirea din
spate a castelului? întreabă James privind peretele uriaş
fără geamuri.
— Dumneavoastră aţi ales să vi
se facă o cameră aici, acum câteva luni.
— E un rai! E ca un vis!...
Gabriela Dagmar Preda, cls. a VIII-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu
Albinuta
Albinuta Zum-Zum-Zum
Pleaca la plimbare-acum
Treaba ea si-a terminat
Si-o vacanta si-a luat.
Vrea sa zboare, drept spre mare
Sa stea intinsa la soare
Bagajul l-a aranjat
De nimic nu a uitat.
Grebla, sita, lopatica
Galetusa mititica, palaria, ochelarii
Cei rotunzi facuti din floare
Papucii si un colac, puse bine in rucsac
Albinuta Zum-Zum-Zum,
Iti doresc drum bun, drum bun!
Ionut Barbes, clasa a V-a
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu.
|
HOME
