Notă: Toate publicaţiile din Foaia de creaţie literară Muguraşii care apar semnate doar cu numele elevului şi clasa sunt ale elevilor de la Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3, Oţelu Roşu,  coordonaţi de prof. Popescu Ana-Cristina.

Creaţii literare ale elevilor din revista școlară ”MUGURAŞII”

Anul II, Nr. 8, octombrie - noiembrie - decembrie, 2008

Legenda Lunii şi a Soarelui

O veche legendă din bătrâni spune aşa: A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, o frumoasă prinţesă aşa cum nu s-a mai văzut niciodată în lume, pe nume Luna.

Luna era atât de frumoasă încât niciunul din oamenii de la palatul ei nu puteau să îi descrie frumuseţea. Era mereu îmbrăcată în argintiu sau alb, avea părul lung şi blond şi ochii albaştri. Îi plăcea mereu să facă o schimbare la înfăţişarea ei, aşa că mereu îşi schimba coafura şi îmbrăcămintea.

În partea opusă castelului prinţesei Luna, era un castel la fel de impunător, dar era situat spre răsărit. Aici trăia un prinţ pe nume Soare de o frumuseţe nemaiîntâlnită. Prinţul Soare era pe cât de frumos, pe atât de impunător şi îi plăcea să facă tot ceea ce era interzis.

Iată că se apropia vremea când prinţesa Luna şi prinţul Soare trebuiau să devină regi.

Mama prinţesei a organizat un bal la care a invitat toţi prinţii pentru ca fiica ei să-şi găsească alesul şi să devină regină peste regatul Silver Moon.

Datorită unor conflicte între părinţii celor doi, prinţul Soare nu a fost invitat, dar cum lui îi plăcea să facă ce este interzis, şi-a luat sabia şi a plecat spre castelul dinspre apus, Silver Moon.

La bal, prinţesa Luna, era îmbrăcată într-o rochie lungă şi argintie, părul îi curgea în bucle aurii pe spate şi tocmai când vroia să plece neplăcându-i niciun voinic, iată că a intrat prinţul Soare. Văzându-l pe acesta, a simţit că el este alesul.  Ca să le facă voia, chiar dacă nu erau de acord cu căsătoria celor doi, părinţii au pregătit nunta şi au invitat pe toţi din regatele din jur: ursitoare, regi, regine, prinţese şi prinţi. Au uitat însă s-o invite pe vrăjitoarea întunericului. Aceasta văzând în globul ei de cristal pregătirile de nuntă, se supără foarte tare că nu a fost invitată. Ca o furtună se pregăti şi apăru în faţa celor doi îndrăgostiţi. Sub privirile lor uimite rosti următoarele cuvinte:

- Pentru că nu m-aţi invitat şi pe mine la nunta voastră, vă blestem să nu vă mai vedeţi niciodată părinţii decât de pe cer şi să nu vă mai întâlniţi unul cu celălalt. Blestemul nu va putea fi rupt decât atunci când Luna şi Soarele se vor întâlni pe cer, atunci se vor transforma din nou în oameni. Spunând acesta, vrăjitoarea i-a transformat în aştrii, aceştia ridicându-se pe bolta cerească: prinţul Soare apărând ziua, iar prinţesa Luna noaptea.

Se spune că de aceea Luna nu este două zile la rând la fel căci încă îi place să-şi schimbe înfăţişarea, iar culoarea ei este argintie, culoarea preferată a prinţesei, iar Soarele este la fel de stălucitor şi de impunător ca şi înainte. Când Luna, ca lună plină, se va întâlni cu Soarele pe cer, vraja se va rupe, iar cei doi vor fi din nou împreună.

(Legendă repovestită de Diana Opruţi, a VIII-a B, Şc.cu cls. I-VIII Nr. 1)

Cartea

O enigmă ce te-atrage,

Lume plină de mister,

Colier de diamante,

Ştiinţă, prietenă şi cer

Al copilăriei mele,

Te iubesc, căci tu mi-eşti ţel.

Cârstea Alina şi

Cârstea Adrian

 cls. a V-a şi a VII-a, Gen. 3

 Iarna

Iarna cea grea a sosit

Şi pe gâze le-a gonit

Zăpezilor le-am spus bun venit,

Căci venirea iernii ne-au vestit.

Iarna-i plină de minunăţii

Care-ncântă pe copii;

Cu daruri multe şi bucurii

Care-nveselesc tinerii.

Barbu Daniel, cls. a VI-a A

Iarna

Peste dealuri şi păduri

Cade acum zăpada,

A venit în ţară iarna,

Săniuţa-i gata.

Lazăr Lois, cls. a V-a A

Prinţesa fulgilor de nea

E iarnă! A venit şi pe la noi prinţesa fulgilor de nea cu multă zăpadă. Ninge atât de frumos încât nu poţi să te abţii să nu ieşi afară şi să te joci prin omătul cel rece şi pufos.

Cerul este înorat şi e frig. Norii plumburii şi grei cern zăpada albă ca spuma laptelui, cu nemiluita, repede şi cu fulgi mari. Totul e amorţit sub oceanul de ninsoare. Crăiasa Zăpezilor, pe cine vede că-i calcă plapuma cea pufoasă, îi face umerii albi şi grei neinteresând-o cine e. Soarele rotund şi palid se arată cu frică printre norii cei reci. Vântul şuieră prin crengile cercelate ale copacilor cu senzaţia că întradevăr a venit iarna cea bogată în sărbători. Casele împodobite cu zăpada cristalină dorm sub acoperişurile încărcate cu omăt şi aranjate cu ghirlande de cristaluri. Se văd nasurile copiilor printre florile de gheaţă prinse pe geamurile aburite şi reci. De sărbători, în ce casă intri vezi brazii ornaţi cu tot felul de ghirlande şi globuleţe care mai de care mai colorate şi mai aranjate cu diferite modele. Copii bucuroşi au ieşit afară, trăgându-se cu săniile uşoare, printre troienele călătoare adunate ca mărgelele la un colier. Unii copii, cei mai mici, se bucură şi ei de iarnă, cu lacrimi căzând din săniuţă. Magazinele sunt aglomerate de oamenii care se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă, în special de Crăciun.

Aşteptăm cu nerăbdare Crăciunul!

Roi Karmina, cls. a VI-a

Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu

Iarna

A venit iarna. Nopţiile au devenit mai lungi şi geroase. Zilele au început să scadă, fiind şi ele friguroase. Steluţe argintii cad răzleţe din norii cenuşii. Florile de gheaţă au apărut din cauza gerului pe geamurile caselor. În pădure, animalele se hotărăsc repejor să-şi facă provizii pentru iarnă. Copiii, cu feţele îmbujorate trag săniile pe derdeluşurile pline cu zăpadă. Când ninge, fulgii cei mici şi reci ne dau impresia unor albinuţe harnice conduse de o regină a gheţii.

Pentru că iarna este cel mai frumos anotimp şi ne este şi o bună prietenă, mai este şi ceva important în anotimpul acesta: Naşterea Domnului Iisus Hristos, Crăciunul. Ca un basm frumos, ca o imagime a raiului, frumuseţea şi dragostea sufletească te îmbie să fi mai bun, mai corect, mai sufletist.

Anotimpul iarna şi Crăciunul sunt prileje de bucurie, armonie şi iubire.

Frumoasa şi minunata iarnă este prietena mea.                   Pădeanu Georgiana, cls. a V-a,

Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu

Anotimpul de gheaţă

A venit iarna care este ultimul anotimp din an.

Ea vine cu norii plumburii şi fulgii de zăpadă care dansează căzând pe pământ, îmbrăcându-l într-o mantie argintie şi pufoasă.

Prinţesa Iarna şi-a scuturat pletele peste câmpuri răspândind fiori de gheaţă. Soarele palid abia se zăreşte printre nori. Totul în jur e alb şi strălucitor. Copacii sunt şi ei îmbrăcaţi în haine strălucitoare. Vântul vâjâie pe la geamuri şi troieneşte cărările. Din cer, fulgii plutesc în aer ca un roi de fluturi albi.

Pentru copii e un lucru foarte frumos când este zăpadă. Unii copii au ieşit cu săniuţele, iar alţii cu schiurile, alţii modelează oameni de zăpadă.

Iarna e un anotimp fermecat. Toate apele sunt acoperite de un pod de gheaţă, un pod făcut parcă special pentru patinaj. Ţurţurii de gheaţă împodobesc casele oamenilor. Oraşul, ţara, totul e sub stăpânirea zăpezii. Sărbătorile bat şi ele la uşă, bradul veşnic verde ca simbol al veşniciei şi colindele ne încălzesc sufletul.

Anotimpul de gheaţă, iarna, este plin de bucurii şi de lumină. Totul este magic.

Daia Roland, cls. a VI-a,

Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu

Iarna, frumoasa albă

E iarnă.

A dat Dumnezeu zăpadă cu nemiluita, ea cade, cade puzderie măruntă şi deasă ca haina albă, vânturată de un crivăţ mânios care te orbeşte. Lemnele dorm sub zăpadă.

Pădurile din depărtare cu tulpini fumurii, pictate cu ninsoare par cercelate cu flori de zărzări şi corcoduşi.

Vuietul surd se înconvoaie de după dealuri şi se pierde în văi adânci. Cerul e ca leşia. Cârduri de corbi, prididite de vânt, croncăne în drum spre pădure. Viscolul se înteţeşte, vârtejurile trec dintr-un colnic în altul, amurgul serii se întinde ca un înger sur. Râurile umflate curg repede cu un vâjâit mânios, înecat în glasul vântului. El izbeşte de meterezele podului butuci groşi şi sloiuri mari de gheaţă.

Arareori se vede pui de om trecând prin sat. Pârtia e acoperită. Abia se văd poteci ca de lăţimea unei lopeţi. Cea mai îngrijită potecă leagă uliţele satului de şcoală.

Noaptea cade tihnită. Lumini, globuri de văpăiţă joacă prin geamurile câtorva case. Vremea rea a amorţit satul zgomotos.

Mocioalcă Petrişor, cls. a VI-a,

 Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu

Ghicitoare:

Cine vine cu steluţe,

Albe gheţuri din cer smulse?

(Iarna)

Adriana Mihăiloni, cls. a VI-a A, Gen. 1

Prinţesa gheţii

Iarna este un anotimp pe care toţi copiii îl aşteaptă cu nerăbdare. Acum o plapumă de nea se va aşterne pretutindeni. Peisajul mirific al iernii ne înveseleşte şi ne redă un strop din atmosfera şi cheful cu care ne jucam cu zăpadă în perioada primei mele copilării.

Anotimpul iarna este foarte frumos dar friguros. Din cauza gerului care înconjoară ţara, multe din animale părăsesc copacii, tufişurile, pământul şi celelalte ascunzişuri în care au poposit primăvara, vara şi la începutul toamnei. Dealurile şi-au îmbrăcat bundiţă albă, câmpiile sunt înveşmântate cu rochie de lumină albă, pădurea, cândva verde şi-a luat mănuşi de nea. Brazii bogaţi în zăpadă stau proptiţi unul în altul şi privesc spre satul abicios din vale.

Nimic nu clinteşte puterea Prinţesei gheţii. Hornurile caselor răsuflă fum negru,  vântul înfiorează tot ce atinge şi scote gemete reci, doar copiii ignoră frigul şi se trântesc fericiţi în omăt.

Totul este alb, se vede că prinţesa gheţii nu a pierdut timpul, chiar şi urmele lăsate de copii pe zăpadă se contopesc cu vraja văzduhului.

Oprea Emanuela, cls. a VII-a

Grup Şcolar Industrial

Crăisa zăpezii

Toamna se terminase, toamna ce se născuse nu demult din frunzele moarte ca o regină frumoasă cu părul de ploaie, cu veşminte de frunze gălbui-maronii, cu struguri în urechi, mere coapte în loc de sâni, cu parfum de vânt de pădure, toamna ce îşi aprindea torţele e foc, îmbrăcând natură în straie strălucitoare. Acum cerul pare oţelit. Norii plumburii şi gri cern zăpada albă ca spuma laptelui cu nemiluita. Totul e amorţit sub oceanul de ninsoare.

În nopţile de singurătate, pădurea aflată în goliciunea iernii îşi purta tristeţea unor zile trăite în visări care păreau a fi fără de sfârşit. Omăturile au acoperit drumurile şi gândurile. Tot ceea ce până mai ieri era urât şi trist s-a acoperit de un alb infinit.

În veşmintele lor noi, stejarii cei grei păreau de sticlă. Ploaia de argint a căzut pe creştetele copacilor. Pădurea de promoroacă poartă pe braţele ostenite povara iernii atotstăpânitoare. Ea, ca întotdeauna e vie, pare numai amorţită. Tăcerea pune din nou stăpânire pe împărăţia pădurii.

Iarna...unii şi-o imaginează ca pe o regină cu inimă de gheaţă care nu simte durerea din sufletele oamenilor atunci când trimite peste lume viscolul şi gerul. Eu mi-o imaginez ca pe o regină bună ce pune stăpânire peste tot cuprinsul ţării, acoperind pământul cu mantia ei albă, făcând ca totul să pară mai pur, mai fin, mai gingaş.

Mai întâi încep să coboare din cerul lipsit de soare  steluţe mici de zăpadă, apoi mai mari, formând un covor.

Frumuseţea iernii

pufos câmpiei, ca un lan de diamante ce scârţâie sub picioare. Peste tot se aşterne o tăcere adâncă şi misterioasă.

Omătul îmbracă casele, pomii şi pământul transformând această lume într-un tărâm alb, vrăjit. Totul pare de zahăr copacii înmărmuriţi seamănă cu nişte fantome ce-şi întind braţele bătrâne spre cer cerând îndurare. Din depărtare se aud glasuri de copii.

Iarna e prinţesa de gheaţă... regina purităţii.

Popescu Ana-Maria, cls. a VII-a

Grup Şcolar Industrial

Prinţesa de cleştar

După câteva zile în care nu a nins deloc, acum norii îşi varsă încărcătura imaculată peste minunatul pământ. Totul este alb. Pomii încărcaţi cu veşmânt sclipitor îşi admiră unul altuia podoabele crengilor. Fulgii jucăuşi sunt răsfăţaţi de către vânt cu adieri uşoare ce îi face să visesze la lucruri nebănuite unde pot ajunge. Prinţesa de cleştar îşi face uimitor apariţia. Printr-o paradă a fulgilor se apropia uşor cu ochi de cristal, buze însângerate, piele imaculată, iar paşii ei de balerină o fac să fie cea mai frumoasă crăiasă.

Pe crengile îngheţate stau aliniate nişte vrăbiuţe negre şi zgribulite care niciodată nu îşi vor părăsi cuiburile. Prin pădurea întunecată şi sumbră, animalele sălbatice aşteaptă cu nerăbdare şi flămânde, primăvara care îi va bucura cu podoabele ei. Fulgii nu încetează să se joace în văzduh, pe aripile vântului de gheaţă, având o prelucrare migăloasă şi o structură ţesută cu fel de fel de diamante, răsfăţaţi de ger plutesc spre pământul acoperit cu o plapumă albă să o ţese cu măiestrie.

Unora le place iarna cu minunăţiile ei, iar alţii suferă în tăcere, doar Prinţesa de cleştar îi înţelege pe toţi. Cu sufletul ei bun va aduce bucurii pentru toate fiinţele.

Vărgatu Alina, cls. a VII-a

Grup Şcolar Industrial

De sărbătorile de iarnă

E sărbătoare pe pământ,

E sărbătoare-n suflet,

Eu vă urez un an mai bun,

Iubire, sănătate şi spor în toate,toate.

Lohan Larisa, cls. a V-a, Gr. Şc. Ind.

7

Ghicitoare

Au venit cu daruri scumpe, aur, smirnă şi tămâie

Să se-nchine Lui Iisus, ce viaţă ne-a adus. (Magii)

Creţoiu Ionuţ, cls. a V-a Gr. Şc. Ind.

Iarna, anotimpul alb

A venit iarna! Cine nu cunoaşte această fiică a bătrânului an...! Este regina ţinutului alb, a câmpului acoperit cu mărgăritare sclipitoare, a copacilor dantelaţi, îmbrăcaţi în promoroacă, a iazului de cristal ca şi oglinda.

Fulgii mari şi albi ca nişte fluturi dansează în văzduh. În zborul lor zglobiu coboară pe pământul îngheţat, formând o plapumă albă, pufoasă de nea. Vântul rece viscoleşte zăpada formând troiene călătoare adunate ca un şirag de perle. Mirosul de ger proaspăt, scârţâitul omătului sub picioare aduce copiii la săniuş. Începe întrecerea pe derdeluş, iarna fiind cea mai mare bucurie a copiilor.

Vechi datini româneşti ne ajută în fiecare an să simţim atmosfera plină de căldură şi veselia sărbătorilor de iarnă. Copiii aşteaptă venirea lui Moş Nicolae care aduce cadouri şi le pune în cizmele frumos lustruite, copiilor cuminţi, dar şi câte o nuieluşă pentru copiii neascultători. Clinchetul zurgălăilor, mirosul de brad, ghirlandele care împodobesc fiecare fereastră ne ajută să intrăm în tărâmul de vis al sărbătorilor de iarnă.

Ajunul Crăciunului e o sărbătoare sfântă, este o seară sfântă. Cu familia, în jurul bradului împodobit cu globuri şi beteală sclipitoare aşteptăm venirea lui Moş Crăciun. Bucuria şi răsfăţul fiecărui copil o simte familia lui, acesta fiind cel mai frumos leagăn.

Cu căciuliţele trase pe urechi, cu traista la gât, cu obrajii îmbujoraţi, copiii merg să colinde. Prin cântecele lor vestesc naşterea Mântuitorului primind în schimb bunătăţi abia scoase din cuptorul încins, făcute de gospodinele harnice.

Iarna, ca o crăiasă, îmbrăcată în rochie albă, strălucitoare, revine pe meleagurile noastre an de an, fiind din ce în ce mai frumoasă şi mult aşteptată.

Când afară gerul domneşte, Naşterea Domnului ne încălzeşte sufletul.

Călău Maria, cls. a VI-a

Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu

Zăpada, argintul pământului

Pentru nişte muritori nici că nu există loc mai pur şi mai curat ca împărăţia albă a zăpezii, alb spre miazănoapte, alb în miazăzi, alb de jur împrejur, alb între margini, pretutindeni.

Golul din codru s-a împlinit cu broderii albe şi urzeli ţesute cu miliarde de inglite şi ace. Plopii s-au înfăşurat în mantale lucii, satele s-au împodobit cu lână rece, scânteietoare.

Dacă s-au surpat clădirile miraculoase de frunze, bisericile verzi şi castelele fragile, armate cu ramuri de mesteacăn şi grinzi de gorun, s-au reconstruit în schimb, într-o singură noapte de fulgi şi puf de păpădii astrale, iar praful s-a ascuns sub aşternuturi de pulberi neatinse de gheaţă. Ca să răsplătească şi să mângâie de pierderea culorilor şi a nălucirilor fermecătoare din amurg „Iarna“, Prea Curata dă fiecărui grăunte de zăpadă, o floare. Peste noi toţi, fără deosebire, cad stele, cad fluturii botezului de gheaţă.

Vifore de nimburi, furtuni de aureole, vârtejuri de giuvaere străbat pământul. Dumnezeu bate timpul (cu bijuterii) care trece pe sub toate streşinile prin Ierusalimul lui decembrie, încărcat cu poveri minuscule de argint. Miresele au umplut oraşul, iar regii sunt fără număr. Oamenii de oglindă străbat împărăţia zăpezii alăturându-se lui Moş Crăciun. Moş Crăciun e străbunicul jucăriilor născocite pentru iarnă. El nu poate veni pe nori şi praf, pentru că haina lui e de purpură, nu-şi poate trece poalele decât pe câmpuri de zibelină, curat măturate cu mături de sticle, netezite cu tăvălugi de ametist.

Cine l-a văzut, pe un ren mic şi să-i atârne picioarele prea lungi în aer până la poarta oraşului înzăpezit, a minţit. El călătoreşte pe jos, de acolo, de unde vine până la noi ajunge după luni de drum, printre satele adormite, uimind câinii şi lupii cu liniştea lui strălucitoare. Şi nu-i numai un Moş Crăciun, sunt mii de Moşi, căci s-au înmulţit de când au apărut mai mulţi copii cuminţi pe pământ şi fiecare porneşte la drum ca să ajungă la timp.

De astă dată, noiembrie i-a trezit pe toţi cu o lună mai devreme. Venerabili la chip şi sprinteni la picioare, cocoşaţi, pentru că aşa le stă bine, dar tineri în sinea lor, au pornit în cele patru părţi ale lumii, ameninţaţi de a se întoarce din drum cu umbrelă şi pantofi. Şi astfel ajung ca o taină, el şi Zâna Zăpezilor cu rochia ei de stele adevărate, bătute-n diamante. În urma lor, Noaptea, inaugurează săli imense, cu paturi albe pentu copii şi fecioare blonde care adorm sub plapuma albă de dimie, obosiţi să-l mai aştepte pe Moş care întotdeauna vine pe furiş.

Din octombrie până în martie, natura îşi rezervă singura îndeletnicire de a trăi firicelele de cristal de-a fabrica puncte albe, virgule şi paranteze, dovedind omului curios că Alpii s-au născut dintr-o firmitură. Apoi splendorile se vor înmuia şi vor deveni lichide, iar muzeele catedrale şi piramidele vor curge în jgheaburi de tinichea.

Olaru Ionuţ, cls. a VI-a

Grup Şcolar Industrial, Oţelu Roşu

Floarea şi luna

Uite luna cum colindă

Şi priveşte ca-n oglindă

Lacul şi frumoasa-i floare

Ce trăieşte ca un soare.

Jicu Petronela, cls. a V-a A

Magia albă

E frig. Nimeni nu se încumetă să iasă afară. Toţi se află la adăposturile lor, la căldură, ferindu-se de gerul de afară. Doar vântul amorţit ce şuieră printre mormanele de zăpadă şi un câine care latră flămând au reuşit să spargă liniştea ce domneşte peste pământ.

Cerul e înnourat, iar gardienii negrii nu-i dădeau voie să iasă la iveală. Steluţe argintii cad din norii nărăvaşi acoperind întreaga natură cu o perdea albă şi pufoasă ca spuma laptelui.

Râul e îngheţat şi este acoperit de o plapumă mai groasă ce nu poate fi învinsă cu uşurinţă de puterea micuţului râu amorţit.

Pe  munte toţi copacii au rămas fără podoabele lor de odinioară şi au fost acoperiţi cu o manta albă, doar bătrânul, bradul cel voinic a rămas neschimbat oricărui anotimp, a rămas verde şi vesel. Deasupra micuţului râu domnesc, veghează copacii, ca nişte paznici, împodobiţi cu decoraţiuni făurite.

Iarna s-a aşezat peste pământ, fără să vrea, dându-i culoarea naturii, înfrumuseţând-o cu minunatele sale podoabe albe şi strălucitoare.

Popescu Ana-Maria, cls. a VII-a

Grup Şcolar Industrial

Vis de iarnă

Pe aripi de vânt iarna vine neîntrebând pe nimeni. Cu paşi mărunţi se apropie încet acoperind tot ce-i stă în cale fără a privi în urmă.

Cerul se acoperă cu nori pufoşi şi gri ca cenuşa din sobă, din ei căzând ca razele soarelui perle mici, mici şi albe ca spuma.

Casele acoperite cu frişcă şi cu o cireaşă uriaşă mare în vârf stau una lângă alta tremurând parcă de frig. Pe jos fulgii se aşează grămadă ca o clanie de fân, acoperind totul fără a se uita în jur.

De case sunt agăţaţi ţurţuri mari de cristal care par să cadă, dar totuşi sunt lipiţi de acoperişurile care trosnesc de frig.

În jur, cât priveşti cu ochii totul este alb, paşii sunt afundaţi în pătura albă, iar pomii par încărcaţi cu ciocolată albă.

Drumul alunecă, apa este îngheţată ocnă, iar afară este un frig sfâşietor.

În sobe focul arde, lemnele trosnesc, totul pare a avea viaţă nesfârşită iarna.

Totul te uimeşte iarna, jocul fulgilor de nea care plutesc în aer te fac să te uiţi la ei necontenit, fără a clipi.

Vântul care fluieră te face să asculţi notele muzicale

pe care le rostesc la fiecare adiere.

E o minune anotimpul iarna, este un anotimp de care nu te poţi dezlipi, pe care nu-ţi vine să-l laşi să plece şi pe care ţi-l poţi dori să fie mereu aici, mereu cu tine şi tot mereu în sufletul tău.

Cerbulescu Ribana, cls. a VII-a A

Iarna minunată

A sosit iarna! Fluturaşii de diferite dimensiuni îmbracă cerul şi fac ca totul în văzduh să fie de vis.

Ultimele flori ce erau în faţa casei mele au dispărut îmbrăcate în zăpadă.

Copacii au în locul frunzelor podoabe regale, ţurţuri de gheaţă.

Natura e argintie. Totul e acoperit de tăcere, albul pare infinit. Există un joc de lumină ce te prinde în mrejele lui... Nu ai cum să nu iubeşti acest acest anotimp.

Iarna e minunată.

Săvescu Cristina, cls. a VII-a B

Sentimente de iarnă

Un vânt mai aspru, înnoptarea rapidă, toate ne anunţă că vine iarna, dar primii fulgi de nea ne vestesc adevărata sosire a iernii.

În dimineţile de iarnă geamul nu mai este cristalin, e albicios, la fel ca cerul care se acoperă cu o plapumă groasă de nori ce nu îl lasă să respire.

Toata natura e adormită de o pătură albă. Dar ce e acolo? Vai!!! Strică toată puritatea acestui anotimp. E fumul cenuşiu al coşurilor de pe case.

Am uitat de case...sunt prăjituri acoperite de frişcă, deasupra cărora zac fulgi de nea ce formează norii. Ce frumos!

Râurile îngheţate sunt un prilej minunat pentru copiii ce vor să se distreze.

Jocurile iernii sunt cele mai frumoase şi aici nu mă refer doar la jocurile copilăriei, ci şi la dansul fulgilor de nea, bătuţi de vânt. Mormanele de zăpadă în care călcăm au un efect special asupra noastră, a tuturor.

Ce frumos e atunci când te distrezi, ce frumos e atunci când sărbătoreşti gândindu-te la cei dragi, ce frumoase sunt toate iarna...

Băilă Diana, cls. a VII-a A

Vreme de cumpănă

Ca o lacrimă pe obraz

Tot ce a mai rămas,

Zile grele şi durere,

Toamna ne-a părăsit,

Iarna a venit

Şi la geam sunt păsărele,

Vrăbiuţe frumuşele,

Ploi grele şi durere

Fulgi de nea şi-adânci mistere.

Băilă Diana, cls. a VII-a A

Anotimpul de gheaţă

Iarna este unul dintre cele mai frumoase anotimpuri, e anotimpul când toată suprafaţa pământului este acoperită de zăpada moale şi pufoasă ca frişca de pe tort.

Iarna vine cu primul fulg de nea care atinge pământul sau năsucul unui bursuc anunţând astfel că a sosit.

Iarna toate animăluţele se adăpostesc de frigul cumplit de afară. Copacii îşi pierd frumoasele frunze, ţesute în zeci de culori.

Anotimpul de gheaţă are şi părţi bune şi rele. El le vesteşte copiilor că a venit vremea derdeluşului. Fulgii de nea cad din bolta albastră a cerului ca un joc de păsări. Pădurea este îmbrăcată în haină argintie. Crengile copacilor, lipsiţi de frunze par ca nişte mâini de zombi ce vor să te atace. Vântul care fluieră prin aceste mâini de copaci se aude cu un strigăt ameţitor. Apa gălăgioasă a izvoarelor a îngheţat şi acum tace.

Aşa e iarna, un anotimp minunat, anotimpul gheţii.

Tănase Raul, cls. a VII-a A

Farmecul iernii

Norii alb-cenuşii au început să dea târcoale cerului care acum câteva zile era de un albastru cristalin, precum apa limpede. Din cer au început să cadă flori de gheaţă, de un alb strălucitor.

Copiii au simţit venirea iernii, parcă totul e mai încărcat, ne lipsesc totuşi păsările călătoare cu ciripitul lor vesel. Avem acum podoabe albe ce acoperă toată natura. Pomii au primit haine noi, cerul o culoare diferită şi din când în când soarele mai trimite o rază pe pământul îngheţat. Florile de gheaţă cernute din cer se prindeau repede în horă. Păreau nişte îngeri ce pluteu în văzduh.

Iarna e o zână fermecată.

Buşu Dayana, cls. a VII-a A

Luna sărbătorilor

E luna decembrie

Vin sărbătorile,

E anul cel bun,

Vine Moş Crăciun

Şi aduce la copii

Multe, multe jucării,

Doar dacă au fost cuminţi

Şi ascultă de părinţi.

Vigh Laura şi Gherescu Ramona,

cls. a VI-a  A

Ghicitoare

Este astru mare şi minunat

Care toată viaţa lumină ne-a dat.

(Soarele)

Barbu Daniel, cls. a VI-a A

Iarna, prinţesa albă a gheţii

Iarna a venit cu un palton alb, pufos care menţionează puritatea anotimpului, cu cercei de ţurţuri şi a clădit peste râul care nu mai mişcă o punte de gheaţă.

Vântul trist plânge cu lacrimi de gheaţă care se transformă în fluturi de zăpadă dornici să exploreze lumea.

Steluţe de zăpadă se aştern peste crengile copacilor şi peste drum.

Copacii împodobiţi de beteala pufoasă şi ţurţurii care sunt globuleţe din pomul de Crăciun se uită întristaţi spre cer şi aşteaptă cu foarte multă răbdare primul semn de primăvară.

Pe drum, plapuma pufoasă a iernii pare punte de diamante ce scârţâie sub picioare.

Din când în când se zăresc pe cer norii plumbuiţi ce par nişte balauri.

Încet, norii de pe cer se preschimbă în cristale şi aruncă fără milă fluturi mici.

Soarele încearcă o luptă zadarnică cu norii îngheţaţi.

Totul are o singură culoare: albul.

Drăgan Malvina, cls. a VII-a B

Frumuseţea unei zile de iarnă

Era o după/amiază liniştită, când un ţipăt de pasăre rătăcită răsună din depărtare. Eu ridic capul mirată, dar bunica îmi spune că afară sunt primele semne ale apropierii iernii.

Mai târziu am ieşit în grădină, hotărâtă să termin cartea de citit, carte pe care o începusem în urmă cu trei zile.

Aşezată în leagănul de sub nuc mă adâncesc în lectură, însă la un moment dat simt un fremăt, o adiere, o mireasmă zburând pe lângă mine, un fulg de nea plutea uşor aşezându-se în cele din urmă pe iarba uscată.

Puţin mirată ridic privirea şi observ că nucul parcă îşi adunase alte frunze care să cadă, nişte frunze micuţe, albe, floricele de zăpadă ce se luptau cu adierea vântului.

Uitând cu totul de carte, mă ridic şi mă las înconjurată de magia primei zile de iarnă.

Geneanţu Florina, cls. a VII-a A

Iarna

Iarnă, iarnă eşti frumoasă,

Dar un pic cam friguroasă,

Cu mantaua ta cea albă

Şi cu plapuma cea rece

Acoperi câmpia

Veselă şi verde. 

Cornean Claudiu, cls. a V-a  A

105

Muguraşii

Crăciunul în albul zăpezii

Prinţesa gheţurilor, îmbrăcată în rochie albă, pe cap cu o coroniţă de stele argintată, soseşte din înaltul cerului, împodobind vârfurile munţilor, îmbrăcând pădurile, aşternând peste câmpii şi case pufosul covor de un alb imaculat. A pregătit natura pentru Crăciun, i-a dat o haină albă, pură.

Atunci când soseşte noaptea, câtă bucurie aduce în sufletul copiilor şi al oamenilor. Peste tot se aud doar glasuri de copii, toţi au aşteptat cu sufletul senin seara sfântă de Crăciun. Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne aduce în suflet o eternă primăvară, luminiţele multicolore ce împodobesc brazii te farmecă prin magia sfântă a acestei nopţi.

De Crăciun, cu toţii suntem mai buni, mai curaţi sufleteşte, ne uităm la albul zăpezii şi dorim să fim ca ea, fără nici o pată, imaculaţi, pentru a ne putea bucura de ce e mai sfânt pe pământ.

Bratu Gheorghe Ionuţ, cls. a VI-a A

Iarna

Fulgi ca sticla cad pe bradul coborât parcă din ceruri. Casele cu văl de mătase albă seamănă cu nişte palate de argint sau cu tortul special ce mi-l face mama de ziua mea. Pe stradă covorul alb de nea este mai uşor ca pana lebedei. Toată natura vrea să-mi şoptească ceva, îmi arată că a sosit cineva, o frumoasă prinţesă, iarna.

M-am prins apoi în jocul vântului care ajută fulgii de nea să zboare ca iluziile din sufletele oamenilor.

Ţurţurii ca mărgelele de sticlă atârnă de colţurile caselor. Norişorii zâmbesc cu lacrimi îngheţate ca de sticlă ce le cerne pe pământ, ninge...Câmpia şi-a îmbrăcat haină de nuntă, se logodeşte cu iarna. Frunzele acoperite cu zăpadă par globuri rătăcite în copaci. Gheaţa m-a chemat pe un teren de vis, minunate jocuri, bucurii ale zăpezii.

Iarna mă cucereşte mereu cu farmecul ei.

Stanca Petronela, cls. a V-a A, Gen. 3

Noapte de noiembrie

Era o zi toamnă mohorâtă, în care norii plumburii se aşează pe cer ca nişte căni într-un dulap, erau înghesuiţi şi nu nu mai puteau respira. Încărcaţi, mai era puţin şi începea furtuna.

Pomii au rămas de foarte mult timp fără prieteni, adică, fără frunze, păsări, florile din apropiere. Acum iarba este mai mult decât îngălbenită.

Un vânt aspru şi puternic bătea afară, bătea fără milă şi până să ajungă pe pământ primii stropi de ploaie erau plimbaţi de aceasta într-o parte şi-n alta.

După câteva minute, lumini orbitoare şi sunete puternice veneau din cer, urmate apoi de o furtună lungă şi grea. Stropi mari cât mingile se rostogoleau cu o viteză mare spre pământ, formând în câteva secunde bălţi mari. Fulgerele loveau ici, colo, fără să ştie nici ele unde dau. Tunetele îţi dădeau fiori când le auzeai, iar fulgerele îţi dădeau lumină destulă. Şanţurile mai aveau puţin şi dădeau pe afară, când deodată fulgerele şi tunetele au încetat, la fel şi grozava furtună. Norii plumburii au început treptat să părăsească cerul, făcându-i loc Reginei Nopţii. Lumina acesteia domnea acum peste frumosul cer ce devenise vesel şi nu mai plângea.

Acum puteam dormi liniştită, deoarece lumina lunii veghea asupra mea şi asupra cerului.

Băilă Diana Paulina, cls. a VII-a A

Bruma şi Câmpia

Într-o dimineaţă friguroasă de noiembrie se pusese bruma peste câmpia cea bogată. După ceva timp, Câmpia se hotărî să intre în dialog cu Bruma:

- Bună dimineaţa, Brumă! În dimineaţa asta eşti mai frumoasă ca oricând.

- Mulţumesc, Câmpie! Şi tu eşti cea mai bogată pe care m-am aşezat vreodată. Să şti că florile tale au nişte culori frumoase.

- Mulţumesc, Brumă! Dar cum se face că în fiecare dimineaţă te aşezi plină de viaţă pe câte o câmpie, iar spre amiază dispari. Ce se întâmplă cu tine?

- Este simplu. Din cauza temperaturii mai ridicate eu mă topesc.

- Dar de ce te topeşti, Brumo?

- Pentru că acum o mie de ani, Zeul Brumei, a vrut să mă încerce.

- Cum?

- Mi-a dat darul de a putea să stau aşezată peste câmpii toată ziua ca o podoabă argintie, dar eu n-am ţinut cont de nişte reguli pe care trebuia să le respect, iar Zeul Brumă mi-a luat darul.

- Ce poveste frumoasă ai trăit, Brumo!

- Sunt sigură că şi eu o să trăiesc o asemenea aventură.

Bruma începu să se topească, iar câmpia se zărea plină de culori.

Drăgan Alexandra, cls. a V-a A

E iarnă

E iarnă,

Fulgii de zăpadă,

Au început să cânte

Peste câmpia-ntreagă,

S-adune plăpumioară

De albă îngheţată

Şi stele-n geam grămadă.

Mustaţă Darius şi Trăilescu Georgian, VI A

Ghicitoare

Plapumă de îngheţată. (Zăpada)

Smaia Daniela, VI, Gr. Şc. Ind.

Anca şi Bibi

Anca este o fetiţă de şapte anişori. Ea s-a dus la prietena ei Bianca să se joce împreună.

Bianca plecă până la tanti Deta să-i ducă nişte prăjituri făcute de mama ei. Anca începu jocul singurică. Dintr-o dată îi apăru în faţă un portal în care intră şi ajunse pe o navă cu multe uşi. A deschis o uşă şi a zărit o fetiţă verde cu două antene în cap. Nu s-a speriat şi a început să vorbească cu ea:

- Cum te cheamă?

- Mă cheamă Bibi.

- Ce eşti?

- Sunt o marţiană.

- Serios?

- Da, m-am rătăcit şi am ajuns pe nava asta care a început să zboare de cum am intrat.

- Deci noi suntem pe o navă?

- Da, uite un semn.

- Hai să ne luăm după el.

Nu merseră mult şi au ajuns în faţa altor două uşi, pe una scria „teleportaţiune“ şi pe alta scria „camera de control“. Cele două au intrat în camera de comandă şi au pornit în spaţiu. Au colindat printre nori în formă de prăjituri... Fără să-şi deie seama a ajuns din nou în cameră, pe masă erau prăjiturile aduse de Bianca, iar pe geamul sufletului se mai zărea încă o navă ce zbura spre Marte cu Bibi.

Stanca Petronela, cls. a V-a A

Aventura caşcavalului

Andrei ştia toate cuvintele noi şi dorea să afle ce înseamnă caşcavalul, deoarece îi plăcea foarte mult.

A alergat la frigider, a luat o bucată de caşcaval şi a început să o studieze. Oare cum se fabrică o astfel de bunătate?

Construise din bucata de caşcaval o micuţă rachetă. În timp ce o pregătea de un zbor imaginar, racheta deveni uriaşă şi Andrei păşi în interiorul ei, o porni şi ajunse pe lună. Curios, luna era din caşcaval. Rupse o bucăţică din ea, un gest greşit, căci ajunse înapoi în camera lui şi se văzu muşcând din bucata de caşcaval luată din frigider. 

Jicu Alexandra, cls. a V-a A

Aventura de bomboane

Un băieţel văzând că părinţii lui îi făceau toate poftele îi rugă să-i cumpere o bomboană. Părinţii i-au cumpărat mai multe. În timp ce savura o bomboană, adormi. A ajuns pe un tărâm necunoscut unde întâlni un omuleţ din bomboane. Văzându-l se apropie de el, îi câştigă încrederea iar acesta îi povesti că pe planeta lui toţi oamenii sunt creaţi din bomboane. Copilul atâta aşteptă, îl convinsese să-l ducă şi pe el acolo, îşi dorea să răpească cât mai mulţi omuleţi şi să îi mănânce.

A încercat să-i guste pentru a-i alege pe cei mai buni, dar se îneacă,  o bomboană deget îi veni de hac. A fost prea lacom şi până la urmă erau fiinţe pline de viaţă, ce conta că erau din bomboane.

L-au trezit părinţii, căci se înecase în somn cu una dintre bomboane. Acest vis i-a fost băieţelului o lecţie de viaţă.

Barbu Lidia, cls. a V-a A

În cosmos

Alex şi Andrei sunt doi prieteni buni. Ei îşi doreau să afle ce este dincolo de lumea cea văzută.

Într-o zi, pe când se jucau, cei doi au găsit o pietricică care arăta ca un buton.

- Andrei, am găsit ceva!

- Ce este?

- Cred că este un buton.

Andrei a luat piatra în mână şi s-au trezit într-o navă spaţială, nu apucară să spună Calea Lactee că au şi început să plutească prin cosmos. În timp ce se distrau privind frumuseţile din spaţiu au observat că extratereştri vor să cucerească luna pentru a controla Terra.

Cei doi au cerut pământenilor ajutor să-i oprească. Au primit de la pământeni o mulţime de pietre. Au fost dezamăgiţi iniţial, dar cum au aruncat cu piatra într-un extraterestru, acesta se topea, de parcă nu ar fi existat. Au câştigat într-un final, au biruit răul. Au vrut să ieie o piatră pentru a o păstra ca amintire, aceasta semăna atât de bine cu butonul ce-i aduse aici. O atinseră şi ajunseră înapoi, pe planeta albastră, adică acasă, pe pământ.          

Cornean Claudiu, cls. a V-a A

Lumea fructelor

Miruna este o fetiţă veselă şi mereu rumenă în obraji. Ei îi place să mănânce multe fructe şi îşi doreşte să ajungă într-o lume a lor.

Muşcând dintr-un măr adoarme şi visează o livadă pline de fructe. Ea a ajuns acolo plutind pe nişte aripi mari. Livada era înconjurată de munţi înalţi de fructe.

Fructele erau zemoase şi gustoase, iar miruna avea ocazia să se ospăteze. A gustat: pere, pepeni...

Un fruct semăna cu una din aripile ce o aduseră aici, cum îl gustă, aripa îşi luă zborul, o agăţă pe Miruna şi o trezi din lumea visului.

Palcu Victoria, cls. a V-a A

Ghicitori:

Un glob albastru, fermecat,

În univers aruncat. (Pământul)

Duma Florin, Gr. Şc. Ind., cls. A VI-a

Împodobesc haina reginei nopţii. (Stelele)

Bondoc Sebi cls. a V-a

Trotineta timpului

De când am fost mic mi-am dorit tot timpul o trotinetă. Îmi imaginam cum mergeam cu ea şi cum zburam pe străzile de lângă bloc.

Dar, într-o zi, minunea s-a înfăptuit. Bunica mea mi-a făcut cadou o trotinetă. Era strălucitoare! Nici că se putea să primesc un cadou mai frumos!

Era pe înserat, dar mi-am luat trotineta şi am ieşit afară. Mergea atât de lin şi de repede de parcă ar fi zburat. Dar chiar zbura!

Cănd am oprit mi-am dat seama că ajunsesem în epoca preistorică. Erau dinozauri care mergeau liniştiţi şi păşteau. Rândunelele ciripeau. Speram numai ca toţi dinozaurii de pe pajişte să fie ierbivori. Oare o să mă creadă cineva că m-am întors în timp?

O să pornesc iarăşi să vedem unde o să mă mai ducă trotineta mea fermecată.

Cred că am ajuns în viitor, pentru că toată lumea circula pe străzi cu trotinete ca a mea. Dar nu mergeau pe asfalt, ci prin aer. Zburau printre străzi cu toţii. Şi eu la fel. Toată lumea era veslă şi fericită, probabil că erau cu toţii în vacanţă, pentru că astfel nu-mi explic. Toţi sunt senini şi fără griji. Dar cineva mă strigă. E vocea mamei!

Întorc capul şi o văd pe mama care-mi spune:

- Hei, Sebi, trezeşte-te, e timpul să mergi la şcoală. 

Preda Sebastian, cls. a V-a A

Fabrica de îngheţată

Era o seară plăcută de vară. Stelele erau foarte strălucitoare ca nişte diamante, iar luna se zărea rotundă şi luminoasă.

După ce am luat cina împreună cu familia mea, m-am pregătit de culcare. Când să-mi aşez capul pe pernă, aud o voce strigându-mă de pe fereastră:

- Alexandra, Alexandra! Vreau să-ţi arăt un loc minunat, un loc unde toţi copiii se distrează!

- Am să vin cu tine, omuleţule verde! Dar cum se numeşte acest loc minunat de care îmi vorbeşti?

- Se numeşte Fabrica de îngheţată şi se află pe planeta Pluto. Acolo toţi copiii pot să îşi creeze orice fel de îngheţată pe care şi-o doresc

- Atunci să mergem!

Omuleţul verde mă urcă într-o navetă spaţială şi pornim împreună spre planeta Pluto. Când am ajuns, am zărit o mulţime de castele de îngheţată, cu diferite arome, toate create de copiii ce ajunseră şi ei în Fabrica de îngheţată.

Cu multă iscusinţă am început să-mi creez propria mea aromă de îngheţată. După câtva timp am dat naştere unei îngheţate pe care am numit-o mai târziu Ciocobanana, acoperită cu un sirop de căpşuni şi în formă de portocală. Era îngheţa perfectă, îngheţata pentru care am fost şi premiată, fiind socotită cea mai creativă.

Dintr-o dată mă trezesc pe patul din camera mea, dându-mi seama că a fost doar un vis frumos pe care n-am să-l uit niciodată.

Înainte să închid ochii, zăresc pe fereastră o navă spaţială şi îmi spun în gând că poate nu a fost chiar un vis.

Drăgan Alexandra, cls. a V-a A

Vântul şi corbii

Într-o dimineaţă frumoasă de toamnă, vântul adia lin, iar frunzele cele ruginii se dezlipesc încet, încet, de copacii care aproape rămaseră goi. Un corb se aşeză pe un stâlp din apropierea pădurii:

- Ce dimineaţă frumoasă este! Este numai bună de a face o plimbare prin pădurea cea ruginie!   Vântul auzi corbul şi se hotârî să intre în dialog cu el:

- Bună dimineaţa, corbule! De ce eşti aşa de fericit?

- Bună, vântule! Sunt fericit pentru că îmi place natura, cu toate bogăţiile ei! Dar sunt trist, pentru că va trebui în curând să plec în ţările calde şi nu vreau să-mi părăsesc pădurea. Copacii o să fie trişti, iar la primăvară nu or să mai dea flori frumoase şi fructe zemoase şi delicioase.

- Nu te întrista corbule! Nu ai să pleci pentru totdeauna. La primăvară ai să te întorci aici, în pădurea ta, unde toţi copacii şi eu te vom aştepta cu bucurie. Eu am fost în ţările calde şi crede-mă că nu ai pierdut nimic. Dar dacă ai să rămâi aici vei muri de frig şi nu-ţi vei mai vedea niciodată pădurea.

- Mulţumesc, vântule! Acum am să aştept cu nerăbdare plecarea tuturor păsărilor care cred că şi ele aşteaptă cu nerăbdare plecarea în ţările calde. La revedere!

- La revedere!

Drăgan Alexandra Diana, cls. a V-a A

Floarea şi Luna

Într-o noapte frumoasă de toamnă, când tocmai răsărise luna cea argintie, mare şi strălucitoare, o floare îi admira frumuseţea:

- Dragă Lună, eşti atât e frumoasă, încât şi Soarele se miră de frumuseţea ta. Aş dori şi eu splendoarea şi norocul tău de a putea veghea tot timpul pădurea cea plină de culori, iar iarna, albă ca zăpada să nu mă mai supere. Aşa aş putea să mă joc mai mult cu copiii şi să cresc mai mare. Nu vreau să mă ofilesc!

- Draga mea Floare, este adevărat, sunt frumoasă şi am puteri magice, dar în privinţa aceasta nu pot să te ajut. Încearcă să vezi partea bună a lucrurilor, acea parte care îţi dă viaţă, primăvara ai să te trezeşti din pământ şi vei fi mai superbă, vara vei avea şi mai multe petale. Eu am fost prin multe locuri, iar vântul mi-a şoptit că a văzut şi el multe flori care se plângeau şi care nu erau mulţumite de ce li s-a oferit cândva. Ba una se plângea că nu este destul de frumoasă, ba alta că ar vrea să trăiască pe veci, aşa că te rog să fi mulţumită cu ce ai.

- Aşa o să fac Lună, mulţumesc de sfat, noapte bună.

- Cu plăcere! floare bună.

Luna şi floarea adormiră, floarea învăţând că în viaţă trebuie să priveşti partea bună a lucrurilor.

Drăgan Alexandra Diana, cls. a V-a A

Satul meu

Satul meu se numeşte Verendin. El este aşezat la poalele muntelui Semenic. El are păduri de conifere şi de foiase. Are şi multe pârâuri. Oamenii se ocupă cu agricultura şi creşterea animalelor. În satul nostru mai există constructori. Unii oameni ară pământul cu vaci sau boi. În sat mai există şi case vechi de lemn.

Copii, în vechime, la şcoală, scriiau pe tăbliţe şi în loc de numărătoare foloseau beţişoare din lemn cam de aproximativ paisprezece centimetri.

Existau până nu demult, în sat, mori de apă.

Oamenii lucrau pe vremuri la războiul de ţesut şi purtau cămăşi albe, ţesute manual, poale şi cătrânţe, laibăre înflorate şi în picioare opinci lucrate de meşteri iscusiţi.

Acum satul meu este modern, are şcoală nouă, biserică frumoasă, dar locuitorii au aceiaşi inimă caldă.          

Simona Mutaşcu, cls. a VI-a,

Şcoala cu cls. I-VIII, Verendin

Luncaviţa, paradisul meu natal

În 1447, guvernatorul Ioan Huniody reînoieşte  această donaţie lui Temesely, Nes şi Lodislan. Despre prima menţiune a comunei Luncaviţa aflăm de la istoricul maghiar, Pesty Frigyes.

Prin anul 1539 propietarul acestui sat este Mihail Torneyey. Pe timpul înfinţării regimentului romano-banatic grăniceresc, Luncaviţa ţine de compania Teregova.

Înainte vreme locuitorii comunei Luncaviţa au avut biserică comună cu Verendin, dar această biserică s-a dărâmat în anul 1830 şi în locul ei s-a zidit una nouă.

Astfel la 2 iulie, austriecii înaintează către dealul Domaşniei ciocnindu-se neîncetat cu trupele tuceşti. Marşul prin cheile Armenişului, ale Teregovei, era anevoios şi cere multă băgare de seamă. Aripa stângă ţinea plaţul de lângă Cornea, treapta „Turcii Morţi“, iar în centru ridicăturile care formează cumpăna apelor între Timiş şi Belareca.

Comuna Luncaviţa este situată în partea de S-V a României, ararţine judeţului Caraş Severin. Ea este aşezată în bazinul de pe versantul sud-vestic a cumpenei apelor, numită Poarta Orientală. În partea de est, Luncaviţa se învecinează cu comuna Domaşnea, în partea de sud cu comuna Mehadica, în partea de vest cu satul Verendin, iar în partea de nord cu comuna Teregova.

Relieful este muntos. Luncaviţa are o deschidere fascinantă spre munţii Cernei la sud-est şi munţii Tarcăului la nord-est. Spre nord-vest se deschide treptat relieful submuntos al muntelui Semenic.

Sub tipul climatic al Banatului de sud şi sud-est este caracterizat prin contactul dintre masele de aer atlantic şi presiunea făcută de masele de aer mediteranian. Iernile şi verile fiind scurte ca durată, iar primăverile şi toamnele mai lungi, temperaturile sunt moderate la ambele extreme, atât de cald şi atât de rece. Vânturile dominante îşi orientează direcţia după valea Luncaviţei în general, dinspre nord spre sud.

De la gara Teregova se poate ajunge cu autobuzul la Luncaviţa.

Prima ocupaţie a oamenilor o constituie agricultura, axată pe creşterea animalelor.

 Luncaviţa are o suprafaţă de teren agricol, arabil, de 1,163 hectare, 272 hectare de păşuni, 170 fâneţe, 179 livezi, 38 tractoare şi 59 căruţe.

În localitatea Luncaviţa trăiesc un număr de 999 persoane, în 361 de case. Lungimea totală a reţelei sradale este de 4,05 km.

Luncaviţa este o aşezare rurală, e străbătută de pârâul Luncaviţa şi are un sol pietros şi prin unele locuri, nisipos.

Informaţii culese de elevele:

 Roşca Alexandra-Elisabeta,

 Roşca Lenuţa-Petronela,

cls. a VII-a, Şcoala cu cls. I-VIII, Luncaviţa

Meseriile satului Luncaviţa

 în urmă cu peste 50 de ani

În satul meu meşteşugurile erau cândva asemenea unei sărbători, oamenii lucrau cu drag la prelucrarea pieilor, tăbăcănie, prelucrarea fierului, a răchitei, a cânepei şi a inului, vopsirea lânii. În urmă cu douăzeci de ani câţiva oameni precum Fiat Spiridon (Julea), Pipa Petru (Ogăşanul), Constantin Gegea, (Mâţu) prelucrau pieile cu măiestrie, alţii precum Negru, Perpelea, Iovan Mara prelucrau fierul, Fiat Spiridon (Julea) şi Fiat Iancu (Cocora), în urmă cu cincizeci de ani au fost cei mai buni tăbăcari. De prelucrarea cânepei şi a inului s-au ocupat meseriaşi precum: Armaş Ilie (Iepuru), Anculia Petru (Surdu), Erimesu Dumitru, iar de vopsirea lânii s-a ocupat Bădescu Marina.

Meserii foarte frumoase precum: olăritul, apicultura au fost practicate de satele învecinate.

Agricultura în Luncaviţa era foarte dezvoltată, pentru că fiecare om avea pământul său. Totodată ei aveau şi livezi cu meri, pruni şi cireşi. Oamenii creşteau şi animale: oi, vaci, boi, cai şi porci.

Materile prime erau grâul, porumbul, cânepa, inul, orzul, cartofii, prunele, lâna, iar oamenii procurau aceste materii prime muncind.

Comerţul era în floare mai ales că oamenii erau gospodari şi aveau produse multe şi necesare traiului zilnic.

Pană Alina Cosmina,

 cls. a VII-a, Luncaviţa

Lucrul început e pe jumătate făcut

... Dar nu termină bine de zis, că unuia îi venise o idee:

- Se pricepe cineva la picturi?

- Da, eu, spuse unul dintre ei.

- Atunci apucă-te de pictat. Să se şi usuce într-o oră, două.

- Are cineva o aţă, un elastic şi ceva mărgele?

- Păi...nu! Au spus cu toţii trişti, dar după un moment de gândire...

- Noi nu avem, dar fetele sigur au!

Vesel, un băiat a plecat să le spună fetelor ideea strălucită de a vinde diferite lucruri cum ar fi tablourile, brăţările sau obiectele cu mărgeluţe.

- Haide măi, dar cine va face tablouri? A spus o fată cu un zâmbet şiret.

- Bine, nu sunt tablouri, dar sunt nişte picturi frumoase, făcu o glumă un băiat.

- Terminaţi cu vorbăria şi să ne apucăm de muncă! Spuse o alta.

Cu multă veselie treaba mergea foarte bine şi în două ore au terminat de făcut douăzeci de brăţări şi tot atâtea coliere şi aproximativ zece tablouri frumoase. Colierele şi brăţările s-au vândut ca pâinea caldă, dar tablourile nu prea, aşa că au hotărât să le păstreze în camera lor.

Acum toată lumea era fericită. În orice situaţie, cel mai greu lucru de păstrat este echilibrul.  

de eleva Băilă Diana, cls. a VII-a A

O mângâiere de nedescris din viaţa mea

De la începutul timpurilor a fost creat pentru a mi-l arăta mie, pentru a-l îndrăgi şi pentru a-l iubi. Este simbolul vieţii mele, este cel mai perfect animal, pisica.

După cum am remarcat, pisica este cel mai minunat animal din câte au existat, există sau vor mai exista, simbol al blândeţii şi curajului, al vicleniei şi al bunătăţii...este tot ce ţi-ai putut dori vreodată şi te ajută să treci peste toate fără măcar a vorbi cu tine, ci doar din priviri.

Cu ochii mari şi aşa de sclipitori ca o mare ce te atrage spre ea cu minunatul har al frumuseţii unde te ţine...şi te ţine...şi nu-ţi mai dă drumul, scufundându-te în privirile ei mă atrage spre ea. Urechile-i ascuţite îmi ascultă glasul şi dragostea când o strig. Mustăcioarele ei seducătoare te atrag ca un magnet spre a o lua în braţe. Blăniţa ei moale aşteptă mereu să fie mângâiată.

Atât de minunată şi totodată atât de specială...atrasă de dragoste...stă cu tine mereu, te iubeşte, o adori, te mângâie doar din priviri, nu te lasă singur niciodată, e unică, e unica mea pisică răsfăţată.

Mihuţ Marius Cosmin, cls. a VII-a B

Soarele de dincolo de nori,

ascuns în spatele nopţii

După zi urmează noaptea... Noaptea cu frumuseţi nedezvăluite ne înconjoară.

Mireasma florilor dispare în negură odată cu celelalte frumuseţi ale naturii, împărtăşind astfel parfumul nopţii pretutindeni.

Neobişnuita linişte predomină în codru alături de mirosul florilor şi vâjâitul vântului.

Clinchetul răsunător al izvoarelor linişteşte bătăile vântului, acoperindu-i sunetul cu a lui, echilibrând astfel liniştea naturii.

Cu o puternică dorinţă de dominare, luna ia în stăpânire cerul, ridicându-se astfel printre stele, devenind conducătorul suprem al nopţii. Furând privirile codrului, luna îşi dezlănţuie existenţa ţinând prizonier soarele în celălalt colţ al lumii. Departe de noi, ţinut prizonier, soarele caută o cale de a învinge luna pentru a ne putea salva şi să ne dăruiască adevărata splendoare a fiecărei fiinţe.

După puţin timp, soarele evadează din închisoare, redând splendoarea zilei.

Preda Cristina Elena, cls. a VI-a A

De ziua mea

Este o zi frumoasă de toamnă. Păsările se pregătesc de plecarea în ţările calde.

A sosit ziua mult aşteptată de mine şi de familia mea, ziua în care împlinesc 11 ani.

Este ora treisprezece, iar invitaţii mei trebuie să sosească curând. Eu îi aştept cu masa pregătită şi cu multe bunătăţi. Iată că a sosit primul invitat. Îi iau haina şi îl poftesc la masă. După ce am mai discutat şi ne-am jucat au sosit şi ceilalţi invitaţi, desigur, cu daruri minunate. Le-am mulţumit pentru urări şi i-am poftit la masă. După ce am luat prânzul am mers în camera mea şi a surioarei mele să ne jucăm. Ne-am jucat „Baba Oarba“, „Flori, fete şi băieţi“ etc.

Când s-a mai întunecat, ne-am adunat toţi, am format un cerc şi am început să spunem poveşti înfricoşătoare şi bancuri. După ce am mai povestit, mama mea a adus tortul care avea o imagine cu un dragon care scuipa foc şi cu o prinţesă, era acoperit cu frişcă, dar era de ciocolată. Toţi au început să-mi cânte La mulţi ani! după care am gustat din tort, pe urmă invitaţii au plecat.

Ziua aceasta a fost minunată, la fel ca toate celelalte zile de naştere, iar invitaţii s-au simţit minunat. Ei mi-au mulţumit pentru ospitalitate când au plecat.

Drăgan Alexandra, cls. a V-a A

Rugăciune

Dumnezeu e mare, mare

Şi ne bucură pe toţi,

Că azi s-a născut Hristos.

Lungu Sorina, cls. a III-a B, Gen. 1

Eu şi ceilalţi

Eu mă numesc Balaşcă Vetuţa Romina, m-am născut în luna august, 1997 şi locuiesc împreună cu familia mea în Oţelu Roşu.

Sunt elevă în clasa a V-a A la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 3 din oraşul în care locuiesc.

În fiecare zi o ajut pe mama la curăţenie, să gătească şi am grijă de sora mea mai mică, Ariana, care este şi ea la aceiaşi şcoală din oraş.

Într-o zi am ajutat o bătrână, vecină cu mine, ducându-i plasa plină de cumpărături. Eu cred că acesta este una din faptele mele bune pe care le-am făcut până astăzi.

În viitor, eu sper că lumea va fi mai bună şi mai înţeleaptă.

Peste ani şi ani îmi doresc să devin medic pediatru, fiind convinsă că îi voi putea ajuta pe copiii care au nevoie de îngrijiri medicale şi de o vorbă bună, spusă din suflet.

Balaşcă Vetuţa, cls. a V-a A

De ziua ta, mămico!

Merg pe stradă, mă gândesc,

Mamă, ce să-ţi dăruiesc

Ca dar de ziua ta?

Poate să-ţi arăt dragostea mea?

Acum stau şi mă gânesc,

Vreau să-ţi dau un dar ceresc

Să-ţi arăt cât te iubesc;

Vreau să-ţi un dau un dar frumos,

Nu unul copilăros,

Eu decât să învăţ, să te ascult...

Iartă-mă, nu pot mai mult!

Îţi trimit o rândunică

Să-ţi lase pe-o scândurică

Această felicitare

Într-un plic frumos, nu mare,

Pe acel plic o să scrie:

Te iubesc mămica mea!

Oniţoiu Andrada,

cls. a VI-a A. Gen. 3

Un fulg de nea

Un fulg de nea a apărut,

Prin văzduh s-a desfăcut,

O plapumă de nea

Ce-aduce iarna grea.

Un văl de nea s-a aşezat

Peste tărâmul uitat,

A aflat când s-a jucat

Că drumul a alunecat

Pe-al iernii ger înfricoşat.

Preda Cristina, cls. a VI-a A

Botişor, pisica magică!

Am o pisică, mică, mică,

Magică, căci e voinică,

Toată ziua toarce, toarce,

Fire de poveste-mparte,

Despre zmei şi Ilene,

Copilaşi şi sânziene.

Matei Laurenţiu, cls. a VII-a B

Codiţă

Codiţă e-al meu căţel,

E zglobiu şi frumuşel

Pe mine mă păzeşte mereu

Să nu păţesc vreun rău,

Iar când noi ne jucăm

Lumea toată o umplem

De râsete, veselie,

Şi de multă armonie.

Săvescu Cristina şi

Bordeianu Mihaiela,

Cls. a VII-a B

Niciodată să nu spui niciodată

Aşa e prietena mea

Este ca o viorea,

De o superi, ea zâmbeşte,

Niciodată nu greşeşte

În a ajuta mereu

Şi la bine şi la greu.

Jurma Cristina Maria,

cls. a VII-a B

Ghiocelul

Din zăpadă a ieşit,

Mic şi pricăjit,

Pentru a vesti

Că primăvara va sosi.

Cornean Claudiu,

cls. a V-a A

Copacii şi frigul

Încetul cu încetul frigul iernii a venit iar copacii au început să dârdâie de frig. Copacii nu au ascultat sfaturile mele şi frunzele lor au picat pe jos.

A început să ningă cu câte un fulg şi au îngheţat. Nu se mai auzeau decât copiii jucându-se pe afară şi scârţâitul zăpezii de sub picioare. Iarba nici nu se mai vede de straturile de zăpadă albă. Dealurile erau pline de săniuţe, de copii şi de bucurie.

Străzile erau numai brazi împodobiţi şi de steguleţe colorate, nu era an în care să nu lumineze beculeţe multicolore.

Copacii Crăciunului încălzesc an de an frigul de afară prin spiritul lor.

Palcu Victoria,

 cls. a V-a A

Ştiaţi că ...

   Dacă vei strivi un gândac cu piciorul, din el pot ieşi ouă, care vor da naştere altor gândaci! În plus, rişti să duci cu tine ouăle de gândac rămase lipite pe talpa pantofului.

curiozităţi culese de Silvana Bunei,

cls.  a VI-a A, Gen. 1

Ghicitoare

Galbenă şi hărnicuţă,

Din flori îşi culege

Polen pt. dulcea miere

Şi o cheamă:(albinuţă)

Sîmtioni Georgiana,

Gr. Şc. Ind., VI

Învăţătura

Dacă înveţi bine

Va fi ferice de tine,

Învăţătura este o avere

Care pe tine nu te-ntrece.

Barbu Daniel, cls. a VI-a A

Şcoala mea

Şcoala mea este frumoasă,

Pentru mine-i a doua casă,

În ea sunt copii cuminţi

Care ascultă de părinţi,

Ce minunată e şcoala mea

Şi voi spune la toţi despre ea.

Barbu Daniel, cls. a VI-a A

Şcoala mea

Şcoala mea e perfectă,

E oglinda frumuseţii,

Dimineaţa porţile-şi deschide

Ca mâinile larg întinse,

Cu toţii în clase intrăm,

La locuri ne aşezăm,

Profesorul îl salutăm

Şi ora o începem.

Profesorii din şcoala mea,

Note mari ar vrea să dea,

Elevii să-nveţe mereu,

Ce e bine, ce e rău,

Să-i pregătească pentru viaţă,

Să le urmeze a lor povaţă.

Oniţoiu Andrada, cls. a VI-a A

Şcoala mea

Şcoala mea e-un paradis,

Parcă e făcută-n vis,

E-aranjată,

E curată

Şi de toţi este lăudată,

Avem bibliotecă-n ea,

Asta este şcoala mea

Şi eu mă mândresc cu ea.

Gherescu Ramona,

 cls. a VI-a A

Şcoala mea

Şcoala mea e un castel,

Toţi copiii intră-n el,

Profesorii sunt foarte buni,

Ne învaţă doar minuni,

Diriginta mea e bună,

Ea e profă de română.

Petraş Denisa, cls. a VI-a A

Diriginta mea

Diriginta mea e bună,

Ea ne învaţă română,

E mereu suflet cu noi,

Parcă am fi a ei copii,

Inimioare, bucurii.

Petraş Denisa, cls. a VI-a A

Şcoala mea

Şcoala mea e un castel

Unde toţi copiii speră

Să înveţe mult şi bine

Pentru note mari şi bune.

Toţi copiii-n şcoala noastră

Sunt cuminţi şi fericiţi,

Iar profesorii sunt mândrii

De copiii lor iubiţi.

Asta este şcoala mea

Şi când voi pleca din ea

Va rămâne veşnic în sufletul meu

Şi la bine, şi la rău.

Haba Beatrice, cls. a VI-a A

Biblioteca

Ziua în care merg la biblioteca şcolii mele este o sărbătoare pentru mine.

Iubesc acest loc nespus de mult, e raiul poveştilor, locul unde profesoara Popescu Ana-Cristina ne aşteaptă pentru a ne îndruma paşii spre o lume minunată, lumea cărţii, lumea în care fiecare poate pătrunde şi se poate identifica cu personajele ei.

Biblioteca e cel mai călduros loc din şcoală, călduros pentru că e tainică, pentru că e unică, pentru că eu aş rămâne acolo, în lumea ei, pierdută, ore şi zile de-a rândul, unită cu misterioasele poveşti.

Bibliotecă, lume magică a poveştilor, sărbătoare a sufletului meu de copil, te iubesc.

Mihai Larisa

cls. a IV-a A

Viaţa unui gândăcel

Din înaltul cer cu lună

A venit ca o furtună

Şi l-a luat chiar sus, sus, sus

Şi l-a dus până-n văzduh;

Bietul gândăcel a spus:

Rău este să fi micuţ.

Te-ai gândit, te-ai liniştit?

Vântul nu s-a înteţit,

Din văzduh te-a coborât,

Că milă i s-a făcut.

Preda Cristina Elena, cls.  VI A

Sfârşit de toamnă

Înaripatele zborul şi l-au luat,

Copacii fără cântec au lăsat,

Soarele nu mai străluceşte,

Vântul de iarnă rău viscoleşte...

Frunza ce cade ruginie

Formează o mantie aurie.

Florile s-au ofilit,

Iarba verde s-a pălit.

Pădurea pare pustie

Fără cântece de ciocârlie...

Pustietate şi tristeţe-n jur,

Pe o creangă stă un cuc sur.

Tiba Roxana, cls. a VIII-a B

Provocare

Dragi colegi mai mici,

mai mari,

Mai timizi, mai populari,

Buni la mate, la chimie,

La istorie, geografie

Talentaţi şi buni sportivi

Curajoşi şi atractivi

Vă provoc cu capul sus

Sâmbătă, la un concurs.

Ce concurs? Bună-ntrebare!

Să arate fiecare

Tot ce ştie, pentru notă

Dar sub formă de-anecdotă

Şi cu cât e mai hazlie

Premiul mai mare-o să fie.

Clasa mea v-aşteaptă deci,

Sâmbătă, la Super Meci!

Săvoiu Fabienne,

Clasa a V-a B,

Şcoala cu cls. I-VIII Nr.1, Oţelu Roşu

Tata

Tata are o maşină,

Şi când pleacă la plimbare,

Dă pe drum câte 1 ban.

Lungu Sorina, cls. a III-a B,

Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 1

Aventurile Melindei

A fost odată ca niciodată o femeie pe nume Maria. Ea era casătorită cu un bărbat pe nume Marin. Ei se iubeau mult şi rod al acestei iubiri a fost o printesă mică, o fetiţă pe care au numit-o Melinda. Cu părul brunet şi ochii scânteindu-i, Melinda îşi priveşte mama care a adus-o pe lume, cu dragoste. Avea o cameră pe placul ei care strălucea de curăţenie, avea vise frumoase, precum că este o prinţesă într-un castel frumos, avea isteţimea mamei sale şi spiritul de observaţie al tatalui său.

Melinda îşi vedea de viaţa ei, cu prietenele ei, Ana şi Cornelia. Ele se plimbau pe pajişti, prin parc, la câte un suc…Într-o zi Melinda se plimba prin parc. Ea îşi scosese câinele la plimbare, pe Bobi. Mergea pe aleea parcului când, câinele a tras-o după ea  pe alee către primărie.

 -Hei, Bobi! spunea ea gâfaind. Hei! Opreşte-te!

Dar câinele alerga şi mai tare spre primărie. A trecut pe lângă prietenele ei.

-Melinda! Unde fugi? întreabă Ana.

-Ajutaţi-mă să îl opresc pe Bobi! Nu vrea să mă asculte! spunea Melinda.

Ana şi Cornelia  s-au uitat una la alta şi au fugit după Melinda. Fugeau ele două dar nu o puteau prinde din urmă. Până la urma câinele a fugit pe lângă primărie şi a încetinit. A trecut prin nişte tufe şi cei patru au ajuns într-o pajişte mare şi plină cu flori. S-au aşezat şi s-au jucat cu Bobi. Nimic nu le putea opri din joacă. Pe nasul lui Bobi se aşezase un fluture viu colorat ca şi floarea pe care o ţinea Ana în mână, de culoare mov. Credeau că sunt singurele care au ajuns în acea frumuseţe, în acel tablou. Au făcut nişte poze. Şi dintre tufe se auzea ceva.

Melinda auzise sunetul dar nu prea ştia ce se auzea. Ana râdea şi se juca. Melinda s-a dus şi ea înapoi la joc. Sunetul s-a mai auzit odată şi  Melinda s-a dus spre tufe. A gasit un plic pe jos. L-a luat şi la deschis. În el erau o scrisore şi o foiţă mică.

-Hei fetelor ! Veniţi  puţin să vedeţi şi voi asta, le-a spus Melinda, Anei şi Corneliei.

Ana a luat lesa şi l-a luat pe Bobi. Cornelia a luat plicul şi mare i-a fost mirarea când a vazut că era adresa:

„Pentru Melinda, Ana şi Cornelia“

Au deschis scrisoarea şi Melinda a citit:

„Dragă Melinda, Ana şi Cornelia,

Sunteţi norocoase să participaţi la concursul copiilor. După cum vedeţi concursul se va ţine într-un loc pe care îl veţi ghici după indiciile următoare: cunoştere, zonă înflorită şi celalalt indiciu în foiţă…”

Cornelia a luat foiţa şi a citit:

-“minge”…Ce-o fi însemnând?

-Nu ştiu. Spuse Ana. Citeşte mai departe.

-„Dacă ai indiciile vă voi spune mai multe despre concurs. Prima locaţie este prima probă. Una dintre voi este în roabă şi alta împinge roaba. Cea din roabă trebuie să arunce cele 5 mingi de culoarea aleasă de voi în toate coşurile. Concursul este pe data de 4 august. Veţi avea nevoie de un nume şi antrenament. Se ţine la ora 12.                                      Orgnizatorul concursului.”      

-Dacă concursul este pe 4 august… şi azi suntem pe 2…Vaiii!!!!!! ţipa Melinda.

-Ce e ? întreaba Ana şi Cornelia.

-Concursul este  peste o zi. Mai avem o zi şi jumatate.

-Atunci…hai să ne apucăm să descoperim, spune Ana

Fetele au plecat acasă şi au început să scrie pe o tabliţă indiciile.

-Cunoaştere… spune Melinda. Poate este  şcoala.

-Doar nu este aşa de uşor. Poate fi biblioteca sau chiar… hmmmm… alta locaţie. Nu ştiu! zice Ana.

-Zona înflorită este ceva cu flori, spune Cornelia.

-Mingea poate înseamna tot şcoala, este mingea de  baschet, spune Melinda. Sunt multe şcoli la noi în oraş, hai să le verificăm pe toate dacă au afară flori.

-Să mergem! spun fetele în cor.

Au plecat la şcoala numarul 1,dar nu erau flori, la şcoala numarul 3 erau, dar nu era coş de baschet, şi a mai ramas o şcoală veche de care se spune că este bântuită. Fetele nu au avut de ales şi au mers la şcoala numarul 2. În curtea şcolii era iarbă uscată, şi coşul de baschet era rupt tot. Era perfect locul pentru concurs.

În ziua concursului, la ora 12, fetele au mers  la acea şcoală. Când au ajuns au văzut că iarba era verde şi zona înflorită era toată marginea curţii.

Zona era gata de concurs. Erau şi ceilalţi participanţi. O echipă de 3 băieţi era o echipa bună, aşa se spune şi altă echipă era cu nişte copii slabi. După atâta agitaţie şi-au dat seama că le lipseşte un nume. Melinda nu le-a spus fetelor de nume şi a găsit un nume bun, „M.A.C.“ Când prezentatorul a venit să le prezinte ea a spus:

-Suntem echipa M.A.C. şi o să vă batem măr. Toată lumea aplauda.

-Noi suntem echipa  „Baieţii tari“ şi nu ne e teamă de voi. Spune un băiat blond din acea echipă.

-Noi...aaaaa…suntem…spunea un băieţel din echipa... cealaltă... trăgându-şi nasul…suntem…echipa…„Algebrei“.

Câţiva oameni aplaudă.

-Acum să înnnceaaappppăăăăă concursul! spune prezentatorul. Pe locuri…

Fetele se pregătesc.

-Fiţi gata…

Cornelia face un pas înapoi.

Start!

Fetele pornesc. Cornelia fuge, se opreşte în faţa unui coş şi Melinda înscrie un punct. Al doilea, al treilea, al patrulea şi mai au 10 secunde. Băieţii sunt înaintea  lor. Ambele echipe vor să arunce în acelaşi coş. Ambele echipe aruncă şi mingile se ciocnesc dar  nu ratează. Melinda a văzut că mingea a zburat în alt coş, dar ghinionul este că şi echipa cealaltă a  aruncat tot în alt coş.Echipele au egalat.

-Egalitate!Echipele M.A.C  şi Băieţii tari au egalitate 5 puncte iar echipa Algebra au 2 puncte. Plicurile cu privire la cea  de a doua proba sunt la mine. Ia veniti să le luaţi, spune prezentatorul.

Melinda se duce după plic. Ia plicul şi se duce la Ana şi Cornelia. Cornelia deschide plicul. Dar nu scoate ce e în el. Acasă au scos scrisoarea şi o citesc:

„Către echipa M.A.C.,

Ai trecut prima proba, dar a doua e mai grea. Locaţia se găseşte după indiciile urmatoare: gradină ,scaune de lemn ,mâncare. La  a doua proba trebuie să găteşti pizza la alegerea ta. Proba se dă mâine la ora 12.

Organizator concurs.”

S-au pregatit de scris şi Melinda  a spus:

-Deci dacă trebuie să gătim e nevoie de un loc cu mâncare.

-Şi dacă e pizza, atunci e o pizzerie, spune Cornelia.

-Dar care? se întreabau fetele.

-Ştiu o pizzerie cu scaune de lemn şi o grădină. Eu merg la toate pizzeriile, de fapt am fost la toate şi ştiu cum e fiecare. Pizzeria vestică nu are gradină. Cea estică, nici ea nu are nimic din cele spuse. Şi cea Italiană este perfectă, spune Melinda.

-Da, are gradină, scaune de  lemn şi e suficient de mare ca să se desfăşoare concursul, spune Ana.

Atunci fetele  au mers ziua urmatoare la acea pizzerie şi au văzut decoraţiuni frumoase şi 3 mese mari cu chiuvetă, aragaz, şi tot ce le trebuie. Reţeta lor era una inventată de Melinda. Când au început să facă pizza, aluatul era gata de pus la cuptor. Se pare ca reţeta includea aluatul pus la cuptor fară celelalte ingrediente. Băiatul din echipa  Baieţii tari, a venit să le dea fetelor o limonadă. Ele au băut limonada, când au terminat limonada le-au mai dat încă vreo 4 căni de limonadă. La a cincea nu au mai putut şi au mers la toaletă. Ca băiatul să facă o diversiune a dat la maxim  cuptorul echipei Algebra. Pizza aceea s-a ars  şi toţi s-au uitat la pizza lor. Între timp baiatul a pus nişte sare, zahar şi piper peste pizza fetelor. După ce au venit fetele şi-au pus ingredientele şi au dat pizza juriului ca să o guste dacă e bună. În sfârşit pizza echipei Baieţii tari e gata. Au dus-o şi ei şi timpul s-a sfârşit şi Echipa Algebra şi-au pus şi ei pizza arsă.

Juriul gustă pizza fetelor. Le-a placut mult şi le-a dat plicul probei a treia cu încă cinci puncte. A doua pizza era bună şi a primit doar 4 puncte, şi ultima era arsă dar şi aceea a primit 2 puncte. Juriul ceru fetelor reţeta.

Fetele le-a dat reţeta, dar băiatul acela a spus:

-Eu am pus sare, zahar şi piper peste pizza în timp ce era la cuptor, nu ele au făcut pizza bună, eu am făcut-o, de ce primesc ele cele mai multe puncte??

-Voi aţi facut pizza asta aşa  să fie delicioasă? ! Este minunat! spunea o doamnă din juriu.

Când fetele au ajuns acasă au deschis plicul şi l-au citit:

„Către fetele echipei  M.A.C.,

Fetelor, se pare că aţi luat cel mai mare punctaj. Acum ce vă interesează: indiciile sunt  simple, verdeaţă şi o vorbă „Mai aproape decât celelalte. Cunoşti din citit probele.” La a treia probă trebuie să treci prin labirint. Concursul se ţine mâine la aceeaşi oră.

Organizator concurs”

-Păi uşor, o întreb pe mama dacă ştie vreun labirint. Dar ştiu eu unul. Biblioteca oraşului. Nu cred, cred că este altundeva, spune Melinda.

-Atunci…spune Ana...

-Ne întâlnim la bibliotecă mâine la 11. Pa! spune Cornelia.

-Bine. Pa! Spun fetele.

Urmatoarea zi, fetele s-au întânit la bibliotecă ,dar nu era nimic. „Poate e în altă parte” se gândi Melinda. Peste 50 de minute au auzit nişte sunete din spatele bibliotecii.

-Poate e în spatele bibliotecii, spune Melinda

-O fi, dar nu cred, spune Cornelia.

-Da! Fii serioasă! spune Ana.

-Dar este în spatele bibliotecii!! spune Melinda insistentă.

-Nu te cred, spun fetele.

-Hai să vedem, spune Melinda.

-Bine, spun fetele.

Au mers ele în spatele bibliotecii şi au văzut că Melinda a avut dreptate. Concursul începea, Melinda s-a pregatit şi a pornit. A mers cât a mers şi s-a rătăcit. S-a orientat spre soare şi a ajuns la o încurcatură. Nu ştia pe unde să o ia, erau două cărări pe unde putea merge.A luat-o pe stânga, dar a greşit. Ca să ajungă şi să iasă pe cealaltă parte a luat-o la dreapta şi …a reuşit! A reuşit şi prezentatorul spune:

-Câştigătorii sunt echipa M.A.C.!

Fetele au câştigat consursul  şi astfel au mai demonstrat odată că sunt cele mai bune prietene şi cea mai bună echipă. Au reţinut acea zi şi peste ani. Melinda a câştigat toate concursurile şi a fost fericită toată viaţa.

Preda Gabriela Dagmar, cls. a VII-a B

Toamna

Iată toamna a venit

Frunzele s-au vestejit

Codru-i deja amorţit

Fiindcă toamna a sosit.

Prin grădini şi prin livezi,

Fructele sunt coapte,

Gutuie, mere, pere, struguri,

Multe sunt de toate.

Florile sunt la pământ,

Toate sunt căzute,

Îngheţate sunt de vânt,

Toamna trece iute!

Păsărelele-au plecat,

Toate multe-n stoluri,

Căci nu au mai rezistat

Frigului, chemării.

Păsărele, rândunele,

Toate părăsita-au cuibul,

C-au să vină primăvara,

Când nu este frigul!

Dănilă David, cls. a IV-a A,

Toamna

Toamna a intrat în casă

Punând struguri dulci pe masă

Şi-n cămară prin borcane

Pătlăgele dolofane.

Tot ea ne-a adus alune,

Nuci şi mere foarte bune,

Mari gutui pentru dulceaţă,

Şi-un butoi de varză creaţă.

Jucos Giulia, cls. a III-a B,

Nu-i maşină, nici tramvai,

Nu-i căruţă, e un? (Tren)

Creţan Andrei, V A

Toamna

Toamna friguroasă,

A sosit acasă

Ca să strângă holdele,

Să umple garajele.

Prune, mere şi gutui,

În coşuleţe să le pui,

Strugurii să-i strângi de zor!

Că acum e vremea lor!

Peşterean Daniela,

cls. a IV-a A

Iarna în noapte

Este iarnă şi e noapte,

Pe cer stelele sclipesc,

În adânc întunecate

Ca şi comorile cereşti.

Norii cern uşor zăpada,

Fulgii cad, parcă plutesc,

Iar copacii în zăpadă

Se aud cum şoptesc.

Iarna-mbracă toată ţara

Cu o rochie albă, seara

Şi cu fulgi pufoşi de lână

Se aşterne pe fântână.

Peşterean Daniela,

Cls. a IV-a A

Ghicitoare

Nu-i elastic dar se-ntinde

Peste ape. (Podul)

Creţan Andrei V A

Copilărie

„ Aşa eram eu la vârsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii de când îi lumea asta şi pământul.“

(Ion Creangă, Amintiri din copilărie)

Ţin minte că eram o copilă  foarte neastâmpărată,care nu voia decât să se joace. Îmi plăceau foarte mult poveştile bunicului şi sărutul bunicii de “Noapte bună!”. Era ca şi cum cerul îşi săruta soarele, iar el i-ar mulţumi. Este foarte frumos să îţi aminteşti de  clipele de fericire din copilărie şi de toate năzbâtiile  pe care le-ai făcut, dar şi pe cele mai puţin frumoase, deoarece ele sunt întâmplările noastre hazlii.

Pentru mine soarele răsărea în fiecare dimineaţă şi îmi bătea în ochi precum nişte săgeţi de foc care se opresc în mărgeluţele albastre.

     Zilele cu ploaie erau doar atunci dacă mă certam cu o prietenă de suflet sau dacă eram bolnavă

Îmi aduc aminte de aniversarea mea la şapte ani. A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Clipele acelea nu le voi uita niciodată.  Şi îmi plăcea foarte mult când mergeam la bunica şi îi culegeam floricelele câmpului, cu o mireasmă foarte plăcutã. Bunica era foarte fericită să mă vadă, iar bunicul  foarte mândru de mine.

Pãrinţii mă iubesc şi mă iubeau ca pe ochii lor. Am fost şi voi rămâne cea mai strălucitoare şi frumoasă stea din viaţa şi inimile lor. Tata, un om mai sever, dar foarte iubitor, iar mama cea mai bună  şi drăgăstoasă femeie, mă ajutau la toate, pe lângă faptul că mă iubeau enorm. Era foarte frumos să ştiu că mă întorc acasă de la şcoală, iar cineva, foarte drag, mă aştepta. Chiar dacă tata muncea până târziu pentru a-mi asigura viitorul, îl adoram. Mama mă îngrijea, precum păsările au grijă de puii lor, iar apa cristalină are grijă de peştişorii aurii.

Viaţa mea era o mare bucurie şi păsările ciripeau dimineaţa pentru a-mi da deşteptarea.

 Eram prietenă cu tot universul şi pentru toate astea îi mulţumesc din suflet lui Dumnezeu. Aş vrea să mă întorc în trecut, dar, acum, trebuie să mă obişnuiesc doar cu gândul. Amintirile copilăriei sunt cele mai frumoase întâmplari din viaţa fiecărui om!

ALEXANDRA ALEXA

-clasa a VI-a B, Gen. 1

Ghemotoc de blană

Era o zi normală,

O altă zi de şcoală.

Pe cer măreţul soare

Rostea o sărbătoare.

Când am văzut lângă o casă

Un ghemotoc de blană

Uşor ca şi o pană.

Nu am putut, l-am luat acasă.

Era negru şi era mic,

Interesant mie-mi părea.

Să vezi minune... e pisic!

Slăbiciunea mea.

Cu el uşor ca o paiaţă,

Mergeam spre veterinar,

Ştiam măcar

Că am salvat o viaţă.

Creştea din ce în ce mai mare,

Era o pisică frumoasă,

Cu blana ei tot mai stufoasă,

Creştea cu timpul ca o floare.

Acum e mare şi frumoasă,

Ea pentru noi este de rasă.

O iubim ş-o alintăm,

Mereu cu ea noi ne jucăm.

Numele Lucky i-am pus,

O domniţă cu coada pe sus.

Opruţi Diana Arabella,

a VIII-a B, Gen. 1

Norii

Peste tot ce-i pe pământ

Plutesc munţi şi cetăţui,

Plutesc zâne şi minuni,

Vântul le e tovarăş sfânt,

Prieten cerul, jos e dragul lor pământ.

Adriana Mihăiloni, cls. a VI-a A, Gen 1

Podoaba nisipului

Pe nisipul de la mare

Scoicile sunt sclipitoare

Parcă ard mereu în zare

Când soarele răsare.

Negotin Letiţia-Alina, cls a III-a C, Gen. 1

Moş Crăciun

Moş Crăciun se pregăteşte de a pleca la toţi copiii cuminţi, dar când a intrat în

atelier nimic nu era gata. Atunci Moş Crăciun a spus:

- Dacă nu e gata nimic nu voi putea să duc cadourile copiilor! Spiriduşii au pierdut lista jucăriilor.

- Ştiu, a spus Moş Crăciun, luăm lista  celor cuminţi şi o să le dăm fetelor păpuşi, iar băieţilor maşinuţe.

Atunci toţi s-au pus pe treabă şi au terminat la timp.

Toţi copiii au fost fericiţi.

Crăciun fericit tuturor!  

Corici Mirona, cls. a III-a B, Gen. 1

IARNA

Iarna a sosit

Aici e minunat

Noi afară am privit

E de neuitat.

Toţi sunt bucuroşi

Castele de gheaţă ornează

Iar  pe deal voioşi

Cu sania se distrează.

La bradul împodobit

Copiii au venit

Colindele le-au cântat

Moşul cu drag i-a ascultat.

Meszaros Alessia,

cls. a VI-a A, Gen.1

Căţeluşul meu

Căţeluşul meu frumos

Are păr creţ şi pufos.

Toată ziua hoinăreşte,

Toată lumea îl iubeşte.

Alina Bîciu, a III-a C, Gen.1

Iernuţa

Sunt Iernuţa

Fulguţa

Când e frig mă fac un sloi,

Când e cald mă fac noroi,

Am prieteni mii

Şi îndrăgesc pe copii.

Elena Seracin, a III-a C, Gen. 1

Rugăciune

Dumnezeu e mare, mare

Ne bucură pe fiecare,

Că azi s-a născut Hristos

Cu chip luminos.

Lungu Sorina, cls. a III-a, Gen. 1

O fetiţă mititică

O fetiţă mititică

Se ducea la grădiniţă.

S-a întâlnit cu un căţeluş

Care era ca de pluş.

I-a spus că vrea şi el

Să-l ia în ghiozdănel,

Iar fetiţa i-a răspuns

Că nu are loc de ajuns.

Nadina Andreea Birău,

cls. a III-a C, Gen 1

Rugăciune

Dumnezeu e mare, mare

Ne bucură pe fiecare,

Că azi s-a născut Hristos

Cu chip luminos.

Lungu Sorina,

 cls. a III-a, Gen. 1

ALESSIA

Sunt un fluture venit din amintire

Plină de milă şi de iubire,

Sunt cuminte şi ascultătoare,

Ca raza soarelui cea strălucitoare.

Sunt ca o floare

Şi mereu zâmbitoare.

Meszaros Alessia,

 cls. a VI-a A, Gen.1

Dragă, dragă

Dragă, dragă te iubesc,

Şi nu te mai păcălesc,

Eu te iau cu mine-n zbor,

Să jucăm şi un şotron.

Lungu Sorina, cls. a III-a B,

Şc. cu cls. I-VIII Nr.1

Ghicitoare

Fluturi albi, din văzduh

Vin iarna către pământ.

Dăescu Cristina,

cls. a VI-a A, Gr.  Şc. Ind.

Farmecul necunoscutului

E apus! Cerul înnorat ce parcă stă să cadă acoperă frumuseţile necunoscutului.

Ochii îmi sunt săgetaţi de lumina orbitoare ce dă strălucire valorilor ce par a fi norii de după ploaie. Lumina orbitoare se luptă cu norii uşor întunecaţi pentru a aduce din nou dimineaţa pe o insulă pustie ce pare a fi o eternitate de culori care se nasc în razele soarelui sau picăturilor de ploaie şi... mor la fel de repede pe nisipul fin ce pare a fi îngheţat de valurile grăbite să ajungă la eternitate. Când somnul este mai dulce, iar speranţa că vor ajunge sub picioarele unor oameni şi vor vedea cum e să atingi pământul se ciocnesc de pete de culoare maro ce le trezesc la viaţă, iar nisipul le încălzeşte. Iar când acestea privesc în urmă şi văd că pe întreg drumul au visat la o eternitate imensă ca a cerului... rămân cu un gust amar privind în spate şi spunând „adio“ ţărmului de unde au plecat, soarelui ce le-a dat puterea de a merge până în acest loc.

Se spune că acele pete maro ce trezeau valurile la viaţă se nasc în milioane de ani... cu ajutorul valurilor ce le sunt ca nişte părinţi deoarece în timp au adus în drumul lor plin de primejdii, pietre, care unite la un loc, au format stâncile. Viaţa unei stânci e plictisitoare... stau într-un loc milioane de ani, pe când valurile cutreierau ţinuturile misterioase a unei mări. Toate dispar, dar rădăcinile rămân de unde cresc şi se nasc noi frumuseţi ale naturii pe care le pot vedea copiii noştri sau poate copiii copiiilor noştri.                    

Adina Necşa, cls. VI, Gen. 1

Baba Iarna

Este o dimineaţă mohorâtă de decembrie. E frig, pustiu şi tare trist afară.

Privesc prin geam la cireşul sărac din curte, care-şi mai plânge din când în când ultimele frunze. Ceilalţi copaci îşi întind spre cer ramurile goale, ca nişte braţe care cer îndurare. Iarba e vânătă, pământul gri şi cerul plumburiu, iar sufletul meu ... trist.

Deodată, printre crengile dezvelite alunecă lin spre pământ, zeci de steluţe vesele. Dansează vals, se prind în hore şi în mare grabă ţes haină nouă, albă, pământului.

Tresar şi strig de bucurie: „Ninge!”

Peste câteva ore, oraşul cel gri şi mohorât îşi îmbrăcase haina de sărbătoare. Casele aveau cuşmă albă, copacii îşi puseseră bărbi lungi de înţelepţi, grădina îşi primise plăpumioara groasă şi imaculată, iar ferestrele îşi arătau mândre floricelele pictate de maestrul Ger. Ningea mereu, ningea des şi vesel.

A doua zi, în drum spre şcoală, am înţeles că Barba Iarna îşi terminase opera. Casele arătau ca nişte furnicuţe ce înaintau greu prin oceanul alb. Totul prinsese viaţă: zăpada scârţâia sub picioare, câinii lătrau, fumul din coşuri desena rotocoale printre fulgi jucăuşi, oamenii se salutau veseli, grăbiţi să ajungă lângă sobele calde, se auzeau chiotele vesele ale copiilor de peste tot, iar în aer se simţea miros de mere coapte.

Ce frumoasă e iarna! Deşi rece, ea aduce atât de multă fericire şi căldură în sufletul oamenilor, prin măiestria cu care împodobeşte natura. 

       Săvoiu Fabienne,

Clasa a V-a B , Gen. 1

Un colţ de rai

Într-un colţ de ţară, aproape de creştetul muntelui Godeanu, în inima pădurilor şi brăzdat de izvoare cristaline se află satul natal al bunicilor mei. Acest sat de munte, unde-şi are adânc înfipte rădăcinile neamul meu, unde mi-am petrecut copilăria, vacanţele şi aproape toate sărbătorile, este parcă un colţ de rai , o oază de natură pură şi tradiţii sfinte.

Pentru a ajunge în acest loc minunat, trebuie străbătut un drum lung ce şerpuieşte agale printre dealuri, la început, şi apoi se agaţă, cu disperare parcă, de falnicul munte Godeanu.

Acest masiv voinic te încântă, în drumul tău, cu toate comorile lui ascunse trecătorului grăbit şi înfăţişate doar celui ce iubeşte natura şi frumosul.

Astfel, deci, vei vedea în drumul tău poieniţe cu iarbă verde, crudă şi flori înmiresmate, păduri dese, tainice şi fermecătoare, prin care poţi zări năluci de căprioare, de cerbi şi iepuraşi, văi adânci pe lângă pârâuri jucăuşe şi culmi înalte şi ameninţătoare, ce  te-ndeamnă să grăbeşti pasul.

Ajuns în vârf ţi se taie respiraţia datorită aerului pur şi peisajului uluitor: deasupra ta e soarele şi stânci înzăpezite, iar sub tine sunt nori printre care se ivesc vârfurile pădurilor. E minunat! Eşti pentru o clipă stăpânul lumii! Drumul se rostogoleşte apoi la vale, printre sate şi cătune pitoreşti, printre lanuri de porumb, livezi îmbelşugate şi câte o stână de oi cornute, către satul meu, colţul meu preferat de lume. Ajuns aici, nu ştii ce să admiri mai întâi: casele cochete, inundate de flori, gospodăriile bogate în animale şi păsări, grădinile pline de rod, oamenii primitori sau creasta ţanţoşă a muntelui, înspicată de brazi, ce se ridică din spatele casei. Se aude cucul şi tălăngile vitelor. Se vede luna imensă printre creste şi se simte miros de mămăligă şi lapte proaspăt muls.

E minunat acasă, la munte!

Săvoiu Fabienne, Clasa a V-a B , Gen. 1                                                                                

Găseşte soluţia citind literele subliniate

1. Propietatea de a fi unic. (unicitate)

2. Sentimentul care îi determină pe oameni să se ajute reciproc. (solidaritate)

3. Suma calităţilor care dau preţ unui obiect. (valoare)

4. Încrederea unei persoane. (loialitate)

5. A fi respectuos cu cineva. (politicos)

6. Totalitatea oamenilor care trăiesc împreună. (societăţii)

.Elevele: Roşca Alexandra-Elisabeta, Pană Alina-Cosmina, Roşca Lenuţa Petronela,

cls. a VII-a, Luncaviţa

31 OCTOMBRIE: HALLOWEEN

 ” Hallow” avea odată înţelesul de ”sfânt”. Halloween este prescurtarea lui Allhallows‘ Even, adică seara dinaintea All Saints‘ Day (Ziua tuturor sfinţilor).

Joaca de-a vrăjitoarele, mâncatul castanelor şi ascultatul poveştilor cu stafii sunt obiceiuri care îşi au începuturile în vremuri îndepărtate.

31 octombrie a fost seara lui Samhain, anul nou al Druizilor. A fost de asemenea sărbătoarea morţilor, deoarece druizii credeau că spiritele morţilor îi vizitează pe cei vii în această perioadă.

Când Creştinismul a luat locul acestei religii păgâne, sărbătoarea ”Samhain” a fost înlocuită cu ”All Saints”. Cu toate acestea, o parte a populaţiei nu a trecut la Creştinism, dar a continuat să creadă în ideile druizilor. În secret ei au desfăşurat multe din ceremoniile druide. Şi cum timpul a trecut, câteva din aceste ceremonii s-au schimbat şi lumea care a luat parte la ele a devenit cunoscută ca cea a vrăjitoarelor, iar Samhain a devenit evenimentul cel mai important.

Consumul de fructe de toamnă, mere şi nuci era o parte din ospăţul druid. Când ”Samhain” a devenit ”Allhallows‘ Even”, creştinii au continuat să se bucure de aceste fructe.

Jocul cel mai cunoscut este ”duck apple”(mărul raţei); a fost jucat în jurul rugurilor în flăcări , unde se prăjeau castane. În Evul Mediu aceste ruguri erau aprinse la 31 octombrie deoarece se credea că ele speriau şi alungau vrăjile.

OCTOBER 31st : HALLOWEEN

   ”Hallow” once meant the same as ”saint”.Halloween is the short for Allhallows‘ Even, the evening before All Saints‘ Day. Playing at ”spooks” and witches, games of ”duck apple”, eating roast chestnuts and listening to ghost stories are, however, customs which have their beginnings in remote times.

   October 31st was the eve of Samhain, the Druid New Year. It was also the festival of the dead, for the Druids believed that the spirits of the dead visited the living of this time.

   When Christianity took the place of this pagan religion, the feast of All Saints took the place of Samhain. However, a few people never became Christian, but continued to believe the Druid ideas. In secret they carried on many of the Druid ceremonies.

  As time passed some of these ceremonies changed and the people who took part in them became known as witches, with Samhain their most important feast.

  Eating the fruits of autumn, apples and nuts, was part of the Druid feast. When Samhain became Allhallows‘ Even, Christians continued to enjoy these fruits.

   Games, like ”duck apple” were played around bonfires in which chestnuts were roasted.

   In medieval times , bonfires were lit on October 31st as it was thought they frightened off witches.   

Pop Cristian, a VII-a A, Gen.1

Ghicitoare:

Îţi arată ţări, îţi povestesteşte despre mări, despre oameni şi oraşe, climă, munţi şi continente, de ghiceşti ne spui acum, e: (geografia),

Smaia Daniela

cls. a V-a, Gr.  Şc. Ind.

Rezolvă:

1. Die Schneeflocken fallen im _______ .

2. Am 7. ____________ feiert man den Nikolaustag.

3. Der ______________ steckt kleine Geschenke in den Schuhe.

4. Man schläft in die _______damit man Morgens fit ist.

5. Am 24. Dezember kommt der ___________ und bringt Geschenke.

6. Vier Sonntage vor dem Weihnachtsfest beginnt die _____________.

7. Der __________ steht am 24. Dezember schön geschmückt im Zimmer.

8. Der 8. Buchstabe ist _____.

9. Am 31. Dezember feiern wir ___________.

10. Die Mutter, der Vater und das Kind bielden eine_______.

11. Die Hunde sind die beste _________ des Menschens.

1. Winter

2. Dezember    

3. Nikolaus

4. Nacht

5. Weihnachtsmann

6. Adventszeit

7. Christbaum

8. H

9. Silvester

10. Familie              

11. Freunde

Lucaciu Stephani ,

cls. a VIII-a B, Gen. 1

Advent

Adventul este perioada dinainte de Crăciun. Cu patru duminici înainte de Crăciun începe Adventul.

De Advent fiecare om îşi pune în casă, pe masă, o coroniţă din ramuri de brad cu patru lumânări. În  prima duminică se aprinde prima lumânare, în a doua duminică se aprinde a doua lumânare şi tot aşa, iar în ultima duminică vor arde toate cele patru lumânări.

Lumânările sunt o metaforă a luminii pe care a adus-o Mântuitorul pe pământ prin naşterea Sa.

                               (Neagu Alexandra, Spătaru Bona Elisabeta Andreea , a VI-a A, Gen.1)

Ziua Sfântului Martin

Ziua Sfântului Martin este sărbătoarea lui Martin de Tours, fixată în calendarul catolic la data de 11 noiembrie. În Europa Centrală acest obicei are forme diferite, dar în principal constă într-o procesiune cu cântece despre Sf. Martin şi o masă festivă, înaintea postului Crăciunului. 

Acest obicei provine din lumea antică, din Imperiul Bizantin, în care creştinii sărbătoreau ziua Sfântului Martin ca pe ultima mare sărbătoare de dinaintea postului de Crăciun. Această sărbătoare a fost preluată şi pe Valea Rinului, unde la data de 11 noiembrie este declarat oficial Carnavalul. Impozitul era plătit în trecut prin produse naturale, iar gâsca era îndopată înainte de Crăciun, de aici provine „gâsca ” ca simbol al sărbătorii Sf. Martin.

În seara zilei de Sf. Martin are loc în Europa Apuseană o procesiune a copiilor, în care aceştia parcurg un anumit traseu având lămpaşe în mâini şi cântând cântecul lui Martin (în germană Martinslied ).

Una din versiunile legendei povesteşte că Sf. Martin într-o iarnă geroasă mergând călare întâlneşte un cerşetor care suferea de frig. Sfântul rupe în două mantia lui şi jumătate de mantie o dăruieşte cerşetorului.

 Alexandru Trica, Roşu Ionuţ, a VI-a A, Gen.1)

Sărbătoarea Sfintei Barbara

Sărbătoarea Sf. Barbara este una din sărbătorile nemţilor. Ea se sărbătoreşte pe 4 decembrie în fiecare an. Legenda spune că Barbara a trăit în timpul prigonirii creştinilor. Barbara s-a convertit la creştinism, iar tatăl ei fiind păgân a fost contra trecerii ei la creştinism. Acesta, fiind supărat, a informat autorităţile acelor vremuri de decizia fetei sale. Acestă hotărâre a dus la închiderea şi apoi la condamnarea ei la moarte.  În drum spre închisoare s-a agăţat de haina ei o rămurică de cireş. A udat crengile cu apă, iar atunci când a fost condamnată la moarte, mugurii aflaţi pe rămurele au început să înflorească. Pentru a se păstra legenda, nemţii, pun pe 4 decembrie crengile într-o cameră umedă cu apă caldă, iar de Crăciun au crengi înmugurite ca şi primăvara.

 (Iuliana Guţan, Daiana Iamandei, a VI-a A, Gen.1)         

Moş Nicolae

Sfântul Nicolae, cunoscut ca Moş Nicolae, vine în fiecare an în noaptea de 5 spre 6 decembrie cu daruri atât pentru copii, cât şi pentru adulţi .

În seara zilei de 5 decembrie, ghetele şi cizmele sunt curate, lustruite şi sunt puse la uşile fiecărui român. Moş Nicolae are grijă de fiecare membru al familiei şi pune câte

un cadou ( în general dulciuri sau fructe ) în ghetele sau cizmele fiecăruia.

Unii copii primesc doar jordiţe, semn că nu au fost cuminţi in timpul anului.

(Laura Raţ, Diana Preda, a VI-a A, Gen.1)

Naşterea Domnului

Naşterea lui Iisus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit, şi nu vroia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a propus s-o lase pe ascuns. Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al lui Dumnezeu şi i-a zis: ”Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta,  căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Iisus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Dumnezeu: “Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: ”Dumnezeu este cu noi”. Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul lui Dumnezeu şi i-au pus numele Iisus.

(Beg Rebeca, a VIII-a B, Gen. 1)