Poezia e o metaforă, e metafora sufletului, s-a născut odată cu cea mai puternică forţă din univers, cu iubirea, a trăit prin misterul naturii, a plâns cu suferinţă fiinţelor, a râs cu zâmbetul soarelui, s-a născut primăvara dintr-un mugur şi a trăit eternitatea până în iarna vieţii, dar nu a murit, căci alt mugur i-a locul şi i-a dus cuvântul mai departe. Ea e acea floare de colţ ce trăieşte ascunsă pe stânca sufletului aşteaptând tăcută să-i culegi nectarul ca să devină soarele vieţii tale. Fără ea nu ar exista viaţă, fără ea sufletul nu ar mai şti să cânte, nu ar mai înţelege chemarea primăverii.

Când această floare de mac a luminat grădina sufletului meu am simţit că fără ea nimic nu mai are sens în acest univers, că doar ea e singura care nu îţi întoarce spatele în această lume mărginită, ea, petală, a nemărginirii trimisă nouă ca mângăiere de Divinitate.

Ca profesor am deschis sufletele elevilor mei spre creaţie, deoarece ştiu că în sufletul fiecărei fiinţe e loc pentru un colţişor de primăvară. Copiii sunt pentru mine asemenea muguraşilor ce zâmbesc mângâiaţi de lumina soarelui, ei răpesc ceva din sensibilitatea şi puritatea ghioceilor ce salută primele raze ale dimineţii care dansează botezându-le căpuşorul alb, abia ivit din zăpadă, dornici să soarbă nectarul vieţii eterne pentru ca mai târziu să devină o frunză, o floare sau un fruct.

Dacă veţi citi creaţiile publicate în Culegerea de creaţie literară Îndrăgostiţi de poezie vă veţi opri măcar o clipă din tot ceea ce e trecător şi veţi sorbi o picătură din nectarul veşniciei.